Administrație
Au început lucrările la podul de peste râul Mureş de la Ciumbrud-Aiud, care va fi consolidat: Podul are o vechime de peste 60 de ani
Au început lucrările la podul de peste Râul Mureş de la Ciumbrud(Aiud), care va fi consolidat
Podul are o vechime de peste 60 de ani, iar până în prezent au fost executate doar lucrări de întreţinere curentă şi periodică.
Conform proiectului, sunt propuse lucrări la suprastructură, infrastructură şi în ceea ce priveşte racordarea şi terasamentele.
Lucrarile ceele mai importante sunt:
• reparații cu betoane speciale la elementele suprastructurii (grinzi, placa între grinzi, antretoaze);
• realizarea unei plăci de suprabetonare din beton armat;
• realizarea trotuarelor şi montarea unor dispozitive de acoperire a rosturilor de dilatație;
• montarea parapeților metalici pietonali și direcționali;
• aplicarea de protecție anticorozivă pe toate suprafețele expuse;
• relocarea conductelor de utilități în afara zonelor circulabile (auto și pietonale);
• asigurarea scurgerii apelor;
• decolmatarea şi reprofilarea albiei pe o distanţă de 30 de metri în amonte şi aval de pod şi tăierea arbuştilor şi arborilor din albia majoră a râului.
Valoarea totală a investiţiei, este de 3,80 milioane lei, din care construcţii + montaj 3,16 milioane lei. Sursa de finanţare este bugetul propriu al Consiliului Județean .
Administrație
Lucrări edilitare importante la Blaj: Care sunt acestea
La Blaj, lucrări edilitare importante
Administrație
Start pentru modernizarea iluminatului public în comuna Stremț
În comuna Stremț, start pentru modernizarea iluminatului public
Administrație
Relocare în subteran a cablurilor pe încă șase străzi din Blaj
Pe încă șase străzi din Blaj, relocare subterană a cablurilor
-
Știriacum o săptămână
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 2 săptămâni
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 12 ore
Luna MAI, o lună a naturii: Superstiţii şi obiceiuri în luna denumită popular și “Florar”
-
Știriacum 14 ore
Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise, cea de pe Vârful Negrilesei, din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii de lângă Întregalde
-
Divertismentacum o săptămână
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 5 zile
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 16 ore
Mai, luna florilor: De la lalea, crin și bujor, la maci, margarete și lăcrămioare, transformǎ câmpul și grădinile în adevărate oaze de frumusețe și culoare