Societate
Cât suntem de barbari? Jumătate dintre copiii români sunt bătuți în familie
Aproape patru milioane de copii îşi sărbătoresc ziua în 1 iunie, însă nu toţi au motive de bucurie. Jumătate din ei sunt educaţi cu palma, deşi legea interzice orice formă de violenţă asupra lor. Află de pe radiounirea.ro mai multe despre violența în familiile cu copii români.
Din păcate, bătaia e o realitate în una din cinci familii din România, arată datele organizaţiilor pentru drepturile copiilor. De cele mai multe ori, copiii agresaţi ajung la rândul lor părinţi agresori, spun specialiştii.
Datele organizaţiei Salvaţii Copiii arată că în 63% din familii educaţia se face prin violenţă.
„Este o violenţă care ne înconjoară şi care în momentrul acesta devine periculoasă pentru formarea unei întregi generaţii. Omul adult este un om slab în momentul în care recurge la violenţă”, spune Mihai Gafencu, vicepreşedintele organizaţiei Salvaţi Copiii.
În cele mai multe dintre cazuri, copiii sunt ţinte directe ale violenţei. De multe ori, însă, cad victime ale agresiunilor dintre părinţi.
„Copiii sunt victime colaterale ale fenomenului violenţei în familie. Ulterior, aceştia vor creşte şi poate la rândul lor vor deveni agresori în familie, pentru că violenţa este un lucru care se învaţă”, spune Aurelian Bocan, inspector principal în cadrul Poliţiei Capitalei.
Anul trecut, 10 copii din România au fost ucişi de părinţii lor. Alţi peste 600 au stat luni în sir în spital în urma bătăilor încasate acasă. Psihologii spun că trupul se vindecă de răni, dar sufletul nu. Consecinţele violenţei asupra copiilor sunt devastratoare, spun specialiștii.
„O stimă de sine scăzută, sentimente de irascibilitate în prezenţa celorlalţi, se închide emoţional. Îşi va reveni foarte greu sau poate niciodată”, spune Paulina Matei, psiholog.
La mai bine de un deceniu de la adoptarea legii care interzice orice formă de violenţă asupra copiilor, bătaia e încă prezentă în multe familii din România.
sursa: digi24.ro
Societate
18 mai: Ziua internațională a muzeelor
Zi internațională dedicată muzeelor
La 18 mai, în fiecare an, este sărbătorită Ziua internaţională a muzeelor, un eveniment organizat începând din 1977 de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM) şi care reprezintă un moment unic pentru comunitatea internaţională a muzeelor.
Obiectivul principal al Zilei internaţionale a muzeelor este de a creşte gradul de conştientizare cu privire la faptul că „muzeele sunt un mijloc important de schimb cultural, de îmbogăţire a culturilor şi de dezvoltare a înţelegerii reciproce, a cooperării şi a păcii între popoare.
Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), creat în 1946, este o asociaţie şi o organizaţie non-guvernamentală a muzeelor şi a specialiştilor din acest domeniu, care stabileşte standarde profesionale şi etice pentru activităţile muzeului. ICOM reuneşte 40.000 de specialişti din peste 141 de ţări şi acţionează prin intermediul a 119 comisii naţionale şi 30 de comisii internaţionale.
Forum al experţilor, ICOM face recomandări cu privire la aspecte legate de patrimoniul cultural, susţine consolidarea competenţelor şi cunoştinţele avansate. ICOM este vocea profesioniştilor din acest domeniu la nivel internaţional şi cu ajutorul reţelelor globale şi al programelor de cooperare creşte gradul de conştientizare a culturii publice. ICOM are sediul la Paris şi se află într-o relaţie formală de asociere cu UNESCO şi are un statut special pe lângă Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite (ECOSOC).
sursa: agerpres.ro
Societate
„Săptămâna Școală în Siguranță” în Alba
În Alba, ”Săptămâna Școală în Siguranță”
Până în 17 mai, Inspectoratul de Poliție Județean Alba desfășoară activitatea „Săptămâna Școală în Siguranță”.
Această inițiativă are ca scop conștientizarea populației școlare cu privire la necesitatea adoptării unui comportament pozitiv pe tema prevenirii violenței în mediul școlar, pentru asigurarea unui climat educațional optim.
În cele 4 zile polițiștii din structurile de siguranță școlară, prevenire precum și cei din structurile de ordine publică, împreună cu partenerii instituționali, intensifică interacțiunea cu elevii și cadrele didactice, în cadrul unor activități care să conducă la creșterea siguranței în unitățile de învățământ.
De exemplu, marți 14 mai, polițiștii s-au adresat unui număr de peste 150 de elevi și cadre didactice din Sebeș, Poșaga de Jos și Ocoliș.
Tot marți, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au luat parte la o activitate organizată de Rotary Club Blaj împreună cu Primăria Municipiului Blaj, la Palatul Cultural din Blaj, unde a fost invitat profesorul universitar doctor Cătălin Țone, polițist și un luptător declarat împotriva consumului de droguri.
Acesta le-a explicat tinerilor și profesorilor, prezenți în sală, consecințele nefaste ale consumului de droguri și a abordat și alte subiecte de interes pentru siguranța lor.
Societate
Poliția Municipiului Alba Iulia, temporar, pe strada Mușețelului
Poliția Municipiului Alba Iulia, temporar, pe strada Mușețelului
Începând cu data de 14 mai, Poliția Municipiului Alba Iulia funcționează într-un imobil situat pe strada Mușețelului, la numărul 2 (Fosta Policlinică a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia).
Etajul 2 și mai multe birouri situate la etajul 1 al imobilului au fost puse la dispoziția Inspectoratul de Poliția Județean Alba de către Consiliul Județean Alba, până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a sediului Poliției Municipiului Alba Iulia.
Cetățenii care doresc să depună sesizări, plângeri sau alte documente la Poliția Municipiului Alba Iulia o pot face la noua locație.
Coordonatele de contact au rămas aceleași, respectiv telefon și fax 0258.811.286, email: [email protected].
Reamintim că sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba și sediul Poliției Municipiului Alba Iulia, situat în municipiul Alba Iulia, str. Ion I. C. Brătianu nr. 1 B, vor fi reabilitate prin fonduri europene.
La data de 22 septembrie 2023, a fost semnat contractul privind proiectarea și execuția lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiții.
-
Știriacum 2 săptămâni
„Paştele cailor“ există: De unde vine expresia. Tradiții și legende de Paștele Cailor
-
Știriacum 2 săptămâni
Udatul fetelor de Paște, un obicei păstrat din bătrâni: Cum se merge la udat în Ardeal
-
Știriacum o săptămână
9 mai, Ziua Proclamării Independenţei de Stat a României
-
Știriacum 7 zile
Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise, cea de pe Vârful Negrilesei, din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii de lângă Întregalde
-
Știriacum o săptămână
IZVORUL TĂMĂDUIRII: Schitul Poșaga-Alba, una dintre mănăstirile unde poți găsi izvoare tămăduitoare
-
Știriacum 6 zile
Ziua Internațională a Dorului, în 13 mai: Cuvântul DOR, greu de tradus în alte limbi: Ce semnifică acest cuvânt specific poporului nostru mioritic
-
Știriacum 2 săptămâni
Săptămâna luminată: Ce nu ai voie să faci în a doua şi a treia zi de Paşte
-
Știriacum 2 săptămâni
Prăgșorul, obicei de Paști vechi de peste 250 de ani, în Țara Moților, la Bistra