Rămâi conectat

Administrație

Vechiul tartan de pe pista de atletism a Stadionului Cetate este istorie: Continuă lucrările de modernizare

Publicat

în

Vechiul tartan de pe pista de atletism a Stadionului Cetate este istorie.

Ieri a fost scoasă ultima placă de tartan din cele aproximativ 1880 care acopereau pista și zonele din sudul și nordul arenei.

Urmează lucrările de pregătire a infrastructurii suport și în final turnarea noului tartan pe o suprafață de 6584 mp.
Stadionul Unirea din Alba Iulia este cea mai mare arenă sportivă din județul Alba și a fost inaugurat în anul 1982. Inițial toate locurile erau pe bănci din lemn, acestea fiind scoase începând cu anul 1997 și au fost montate scaune individuale în cele două tribune principale. În ultimii ani au fost făcute lucrări de reabilitare și reparații atât la tribune cât și în zona administrativă și de cazare, potrivit viceprimarului Marius Filimon.

Principalele intervenții incluse în proiectul de modernizare a pistei de atletism a stadionului ”Cetate” sunt: desfacerea plăcilor de tartan – cele care sunt într-o stare bună vor fi folosite pentru reabilitarea bazei sportive din Ampoi 2, refacerea stratului suport, turnarea unui covor asfaltic pentru corectarea pantelor, montarea de rigole pentru preluarea apelor pluviale, turnarea tartanului și trasarea celor 8 culoare de alergare. Altfel spus, crearea unui mediu optim pentru activități sportive pe această pistă. Suprafața care urmează a fi modernizată este de aproximativ 6600mp și include pista propriu-zisă și spațiile adiacente. Conform graficului asumat de constructor, durata lucrărilor este până la sfârșitul lunii iulie 2021, timp în care, accesul albaiulienilor pe stadion este interzis. Valoarea investiției este de 2.626.980,88 lei, iar costul lucrărilor este suportat din bugetul local al municipiului.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Administrație

Drum nou spre cimitirul din Beldiu: Lucrări în curs

Publicat

în

Lucrări în curs la un drum nou spre cimitirul din Beldiu

Se lucrează la accesul spre cimitirul sătesc Beldiu.

Se excavează stratul vegetal, urmează straturile suport și montarea dalelor, lucru ce va permite, conform reprezentanților administrației locale, realizarea unui drum de acces sigur și civilizat.

Într-un viitor apropiat, pe lângă accesul către cimitir, drumul pavat va asigura și accesul către capela ce urmează a fi construită aici.

În paralel, la căminul cultural din Beldiu se execută lucrări de reparații și zugrăveli interioare, după înlocuirea instalațiilor electrice în totalitate și în scurt timp se vor monta corpurile de iluminat, întrerupătoarele și prizele.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Punte pietonală în reparație capitală la Sebeș

Publicat

în

Sebeș: Punte pietonală în reparație capitală

Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș informează cetățenii că puntea care face legătura între strada Spicului și strada Abatorului este în reparație capitală până în 30 iunie.

Se vor executa mai multe lucrări.

Lucrările prevăzute a se executa sunt recondiționarea cablului principal de susținere, confecționarea și înlocuirea balustradelor, precum și înlocuirea căii de rulare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Prima parcare supraetajată din Blaj, construită în zona Gării

Publicat

în

Blaj: Prima parcare supraetajată, construită în zona Gării

Primăria Blaj va construi o parcare supraetajată – „PARK&RIDE” – pe fonduri europene, pe linia de finantare aferenta Priorității 4 – O Regiune cu mobilitate urbană durabilă, Acțiunea 4.1 – Dezvoltarea mobilității urbane durabile în Municipiile Regiunii Centru (inclusiv Zone Metropolitane și Zone Funcționale Urbane), din cadrul Programului Regiunea Centru, aferent perioadei 2021 – 2027.
Prima parcare supraetajată din Blaj va fi construită în cartierul Gării, zona Pieței Mici, va avea 6 nivele (parter, 4 etaje și terasă) și va oferi peste 200 de locuri de parcare, astfel:
*169 de locuri de parcare acoperită (din care 8 locuri pentru persoanele cu dizabilități);
*31 de locuri de parcare în aer liber, pe terasă;
*16 locuri de parcare pentru motociclete;
10 locuri de parcare exterioare pentru biciclete.
În plus, în viitorul „PARK&RIDE” vor fi amenajate 4 stații de încărcare electrică exterioare.
Prima parcare supraetajată din Blaj va avea, pe lângă facilitățile oferite, alei pietonale și zonă verde.
Proiectul va fi implementat în următorii 3 ani.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba