Rămâi conectat

Știri

În Alba, proiecte pentru modernizarea și reabilitarea infrastructurii rutiere și în 2021

Publicat

în

Proiecte pentru modernizarea și reabilitarea infrastructurii rutiere și în 2021

În acest moment, rețeaua de drumuri aflată în administrarea Consiliului Județean Alba este de 870 km, din care: 660 km cu asfalt, 180 km drum pietruit și 30 km drumuri de pământ.

Rezultă așadar un procent de 75% de drumuri cu covor asfaltic. Comparativ, la nivel național, rețeaua de drumuri județene are o lungime de aproximativ 35.000 km, din care doar 40% sunt asfaltați, procentul în județul nostru fiind așadar aproape dublu, scrie Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba, pe pagina sa de socializare.
Din cei 180 km de drum pietruit, în momentul de față se lucrează sau urmează să intre la modernizare, 170 km. Pentru modernizarea celorlalți 10 km de drum pietruit și 30 km drum de pământ, în momentul de față nu există o sursă de finanțare, însă obiectivul nostru este ca în acești 4 ani să identificăm finanțarea necesară, astfel încât rețeaua de drumuri județene să fie asfaltată în totalitate în anul 2024.
În momentul de față se află în faza de execuție lucrări pe următoarele artere rutiere: DJ 107 I – Transalpina de Apuseni (DN 1 – Aiud – Râmeț – Ponor – Mogoș – Bucium – DN 74) – 78 km, DJ 107 K (Galda de Jos – Întregalde), DJ 704 K (Vinerea – Săliștea), DJ 142 L (Haltă Mihalț – Zărieș – Căpud – Pețelca – Rădești), DJ 107 (Alba Iulia – DN 1 – Teleac), DJ 107 H (drum acces Centru de Management Integrat al Deșeurilor – Galda de Jos).
De asemenea, se lucrează și la consolidarea unor poduri:
• pod peste Râul Mureș pe DJ 107 E (Aiud – Ciumbrud – Lopadea Nouă – Vama Seacă) – faza de execuție;
• refacere 2 poduri și 12 podețe pe raza comunelor Pianu și Săsciori – faza de execuție;
• podul peste Râul Mureș aflat pe DJ 705 B – Vințu de Jos – faza de execuție.
Pentru următoarele proiecte, aflate în diferite faze ale implementării, este asigurată sursa de finanțare:
• Reabilitare și modernizare DJ 750 C: Sălciua de Sus – Valea Largă – Ponor – Râmeț – Valea Mănăstirii – Geoagiu de Sus – Stremț – Teiuș – DN 1 – fonduri europene nerambursabile, Programul Operațional Regional 2021-2027;
• Modernizare DJ 103 G: Inoc (DN 1) – Ciugudu de Jos – Ciugudu de Sus – limită cu jud. Cluj – fonduri de la bugetul propriu al CJ Alba;
• Reabilitare DJ 705: limită jud. Hunedoara – Almașu de Mijloc – Almașu Mare – Zlatna – finanțat prin fonduri provenite de la Compania Națională de Investiții (CNI);
• Modernizare și consolidare DJ 107 V: DJ 107 – Alecuș – DJ 107 D (Ocna Mureș – Fărău) – fonduri de la CNI;
• Consolidare cord DJ 107 K: Întregalde – Ivăniș – Ghioncani – DJ 107 I Bârlești – fonduri de la CNI;
• Modernizare DJ 107 H: Coșlariu Nou – Galda de Jos – buget propriu CJ Alba;
• Modernizare DJ 142 N: Căpâlna de Jos – Sânmiclăuș – buget propriu CJ Alba.
O importanță deosebită este acordată și pentru întreținerea drumurilor județene. În acest an sunt alocate, din bugetul CJ Alba, 20 de milioane lei pentru lucrări de întreținere pe timp de vară. În anul 2020, prin aceste tipuri de lucrări (tăiat acostament, vegetație, burdușiri, plombe, marcaje axiale și laterale), s-a intervenit pe 300 km de drum, pe arterele intens circulate din județ.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Prima ediție a Zilelor Băilor Sărate Ocna Mureș, în 11 și 12 mai

Publicat

în

În 11 și 12 mai, prima ediție a Zilelor Băilor Sărate Ocna Mureș

Prima ediție a evenimentului „Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș” va avea loc în  al doilea weekend din luna mai, mai exact în zilele 11 și 12 mai.

Organizatorii au pregătit multe surprize, întreceri sportive, dar și spectacole cu soliști locali și invitați speciali.

„Suntem extrem de încântați să vă anunțăm organizarea ZILELOR BĂILOR SĂRATE OCNA MUREȘ, o sărbătoare de tradiție și importanță deosebită pentru orașul nostru! Pregătim un weekend plin de evenimente cu artiști deosebiți și spectacole de neuitat, cu solisti locali și invitați speciali!”, au transmis organizatorii.

PROGRAMUL:

11 MAI 2024 – începând cu ora 11.00, în incinta Băilor Sărate, program oferit de solistele Diana Popa, Sofia Crișan, Gabriela Matei, Diana Rad, Abigail Nistor, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba – clasa canto muzică ușoară prof. Marinela Popa, DJ, iar pe terenurile de sport – întreceri sportive și multe surprize!

12 MAI 2024 – în centrul orașului Ocna Mureș

Ora 16.00-18.00 -program muzică populară cu soliștii locali:

Georgiana Vesa
Sonia Hoca
Roxana Mihu
Alfred Garduli
Eugenia Corpodean Ciceu
Rodica Dobrin
Ansamblul Tradiții Uiorene -Ocna Mureș

Ora 18.00 – Recital Sava Negrean Brudașcu

Ora 19.00 – Recital Orchestra și soliștii Centrului de Cultură ,,Augustin Bena” Alba

Ora 19.30 – soliste locale muzică ușoară: Andreea Ghiliu și Medeea Moldovan

Ora 19.45 – Recital Bogdan Medvedi (ex-Maxim)

Ora 20.30 – Recital Trupa Good Day

Ora 21.30 – Recital – ALEXIA

Prezintă prof. Camelia Ilea


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse în Joia Mare din Săptămâna Patimilor

Publicat

în

Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse în Joia Mare

Ziua de joi din Săptămâna Patimilor, cunoscută ca Joia Mare sau Joia Neagră, este una dintre cele mai importante, având o semnificaţie aparte. În această seară se aprind 12 lumânări la citirea celor 12 Evanghelii, lumânări ce pot fi aprinse ulterior pe parcursul întregului an.

În timpul slujbei din Joia Mare se citesc cele 12 Evanghelii, prin care se aminteşte istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea Mântuitorului în Grădina Ghetsimani, aducerea lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea, moartea şi punerea sa în mormânt.

Superstiţii în Joia Mare: ce facem cu cele 12 lumânări

Fiecare creştin aprinde câte 12 lumânări pentru cele 12 evanghelii, iar una dintre lumânări poate fi dusă pentru a fi aprinsă în Noaptea de Înviere. După terminarea slujbei, cele 12 lumânări se duc acasă, urmând a fi folosite în timpul anului.

“În fiecare lună se aprinde câte o lumânare dintre cele 12. Lumânările se aprind la început de lună, în zile importante cum ar fi ziua naşterii, căsătoriei, sau ziua botezului. Cu această lumânare trebuie să existe o legătură sufletească. Ziua de joi este o zi importantă pentru feştania casei”, a explicat părintele Roman Pintea pentru Vocea Transilvaniei.

Odată citită cea de-a 12-a evanghelie, se încheie trasul clopotului şi începe bătutul toacelor.

“Ne amintim că în Joia Mare cerul s-a întunecat, soarele s-a dus până la asfinţit, iar catapeteasma s-a rupt. În aceste zile comunitatea este în doliu”, a mai spus părintele Pintea.

sursa: gandul.info


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Mâncăruri specifice românești de Paști: Ce fel de mâncare nu trebuie să lipsească de pe masă

Publicat

în

Pastele este una dintre cele mai importante sarbatori ale anului, motiv pentru membrii familiei si prieteni sa se adune in jurul mesei de sarbatoare.

Masa tradițională pentru Paști este alcătuită la creștinii români din: drob de miel, ciorbă de miel, friptură de miel, ca dulciuri se mănâncă cozonacul cu diverse umpluturi și pasca cu brânză. Alături de aceste bucate se pregătesc ouă roșii.

Tradiția populară spune că, la răstignirea lui Iisus Hristos, Maica Domnului a adus un coș cu ouă pe care a vrut să le dea paznicilor. Aceștia au refuzat darul, batjocorindu-L și mai mult pe Iisus. Plângând în hohote, Maica Domnului a lăsat coșul la picioarele Răstignitului. Sângele, șiroind din trup, a împestrițat ouăle. Uitându-se la ele, Iisus Hristos a șoptit că din acea zi toți creștinii vor vopsi ouă roșii. În felul acesta, ouăle roșii au devenit un simbol al învierii.

Postul Paștelui, cel mai lung și cel mai aspru post de peste an, presupune ca trecerea la mâncăruri de dulce să fie cumpătată și cu chibzuială.

Mai întâi pe masă de Paşti se aşează aperitivele. Printre acestea drobul de miel şi ouă umplute, dar şi fel de fel de aperitive pe bază de aluat. Bineînţeles, ouăle roşii sunt cele mai importante.

Drobul de miel se prepară în aproximativ 120 de minute. Carnea de miel este, în general, nelipsită din preparatele de Paşti, iar drobul de miel este gustos şi uşor de preparat.

Aperitivele pe bază de aluat uşor de preparat sunt soluţii foarte bune nu doar pentru bufeturile suedeze, ci şi pentru a-ţi ţine musafirii ocupaţi până termini de aranjat masă. Pentru a umple aceste aluaturi nu există limite de creativitate, pentru că se pot folosi nu doar legume şi fructe crude, ci şi cu diverse tipuri de brânză sau cu carne.

Ouăle vopsite sunt nelipsite pe masă de Paşte. Ştiai că poţi vopsi ouăle în albastru folosind afine conservate sau portocalii, utilizând morcovi? Ori că poţi obţine culoarea verde din spanac, iar roşul din suc de rodie?

Supa sau ciorba de miel completează meniul tradiţional de Paşte. Supa de miel, pe lângă beneficiile nutrionale pe care le oferă organismului, este o mâncare delicioasă, care aduce savoare mesei de Paşte. Pe lângă celelalte preparate tradiţionale, bogate în grăsimi, supa de miel vine ca o alinare pentru stomac, uşurând digestia.

Printre felurile principale în meniul tradiţional de Paşte se poate numără stufatul de miel. Această este o mâncare tradiţională, care se prepară, în general, o singură dată pe an. De Paşte, la tăierea mielului, ceapă verde şi usturoiul verde sunt proaspete şi subţiri şi dau aromă minunată stufatului de miel.

Pe masă de Paşte se pot aşeza şi sarmalele în foi de varză. Este o mâncare tradiţională şi mai ales de sărbătoare.

La desert, cozonacii sunt cele mai des întâlnite deserturi de Paşte. Tot la desert se poate servi pască cu brânză şi stafide.

De pe masă tradiţională de Paşte nu lipsesc băuturile tradiţionale: băuturi spirtoase pentru începutul mesei şi vinuri pentru a acompania mâncărurile servite, scrie realitatea.net.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba