Rămâi conectat

Știri

Elevii cu simptome COVID-19 pot fi testați doar dacă există un consimțământ semnat al părinților

Publicat

în

Elevii cu simptome COVID-19 pot fi testați dacă există un consimțământ informat și semnat al părinților, în baza unei declarații pe propria răspundere

Elevii care prezintă simptome Covid-19 în timpul prezenței la școală pot fi testați dacă există un consimțământ informat și semnat al părinților. Asta prevede proiectul de Ghid pentru redeschiderea școlilor, din 8 februarie.

Elevii şi profesorii vor purta permanent masca în şcoală, circuite speciale de deplasare în interiorul unităţii de învăţământ, ore decalate de începere a cursurilor, supraveghere a elevilor în pauze pentru a respecta distanţarea socială, distanţa între elevi în sala de curs va trebuie să fie de un metru, iar dacă acest lucru nu e posibil, mobilierul să fie dispus astfel încât distanţa să fie cât mai mare, acces interzis în şcoală pentru persoanele străine, aplicarea principiului „1 clasă de elevi = 1 sală”, sunt măsurile propuse de Ministerul Educaţiei în proiectul de ordin pentru organizarea activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. Documentul urmează să fie validat de Ministerul Sănătăţii.

Ce spune ghidul cu privire la consimțământul părinților pentru testarea elevilor simptomatici și despre adeverințele la revenirea în colectivitate:
b) În cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau alta simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare. În cazul în care există un consimțământ informat și semnat al părinților cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceștia vor putea fi testați, într-o primă faza, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical școlar de la nivelul unității de învățământ vor fi raportate către DSP. Daca părintele/tutorele legal nu își exprimă acordul pentru testare, în cazul existenței unor simptome specifice, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii pașilor următori.

c) Revenirea în colectivitate a copiilor care au avut probleme de sănătate şi au absentat de la şcoală se va realiza obligatoriu în baza unei adeverinţe medicale care să precizeze diagnosticul, adeverinta pe care elevul o va preda cadrului didactic la prima oră de curs. Adeverinţele vor fi centralizate la nivelul cabinetul medical şcolar sau la nivelul persoanei desemnate în cazul în care şcoala nu beneficiază de cabinet medical;”

Obligațiile părinților

Părinţii au obligaţia să anunţe unitatea de învăţământ cu privire la absenţa elevului în următoarele situaţii:
• Elevul prezintă simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2;
• Elevul a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2;
• Elevul este contact direct al unei persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 şi se află în carantină.
Măsurile se aplică atât în cazul orelor de curs, ci şi pentru ”activităţile educative, recreative, pentru consolidarea competenţelor dobândite de elevi sau de accelerare a învăţării, precum şi pentru activităţile de învăţare remedială desfăşurate în unităţile de învăţământ în cadrul programelor de tipul,, Şcoală după Şcoală”. În cazul instituţiilor de învăţământ superior, modalitatea de desfăşurare a activităţilor ce presupun prezenţa fizică a studenţilor la cursuri se decide în conformitate cu principiul autonomiei universitare, cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

DSP va informa Inspectoratele şcolare în legătură cu situaţia epidemiologică la nivelul fiecărei localităţi, în vederea stabilirii scenariului de începere a cursurilor, iar scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza in functie de evolutia epidemologică.

Documentul prezintă cele trei scenarii de desfăşurare a cursurilor în funcţie de situaţia epidemiologică, dar menţionează şi că ”în situaţii justificate de infrastructură şi resursele existente, unităţile de invăţământ/unităţile conexe pot desfăşura activităţi didactice în sistem on line cu aprobarea inspectoratului şcolar judeţean”.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Publicat

în

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii februarie 2024 în judeţul Alba a fost de 5533 persoane, în scadere cu 202 persoane (-3,5%) comparativ cu luna anterioara și cu 262 persoane (-4,5%) comparativ cu luna februarie 2023; femeile reprezentau la această dată 48,8% din numărul total al şomerilor ( 2698 femei).

Din totalul de 5533 someri, 1838 someri (33,2%) sunt in mediul urban si 3695 (66,8%) sunt in mediul rural, fata de luna anterioara numarul somerilor a scazut cu 1,6% in mediul urban si cu 4,5% in mediul rural.
Cel mai mare număr de şomeri din înregistrat la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Alba a fost în Alba Iulia (452 persoane) urmat de Blaj (360 persoane), Sebeș (200 persoane) si Campeni (183 persoane). In mediul rural , comunele cu cel mai mare număr de şomeri înregistraţi sunt: Jidvei (357 persoane), Cetatea de Balta (340 persoane), Sona (206 persoane), Craciunelu de Jos (198 persoane), Scărişoara (145 persoane), Rosia Montana (136 persoane), Bistra (135 persoane), Albac (118 persoane), Avram Iancu (115 persoane) si Sasciori (105 persoane). Comunele cu cel mai mic numar de someri sunt: Bucerdea Granoasa si Ohaba (1 persoana), Ocolis (3 persoane), Intregalde (4 persoane), Ceru Bacainti si Mogos, (5 persoane), Ponor si Stremt (7 persoane), Dostat (9 persoane), iar in comuna Cut nu se inregistreaza nici un somer.
Ponderea numărului de şomeri înregistraţi în totalul populaţiei cu vârstă de muncă (bărbați 16-65 ani și femei 16-62 ani ), în luna februarie 2024 a fost de 2,5% (2,5% femei). Dintre oraşe, cu cele mai mari ponderi se remarcă: Câmpeni (4,2%), Blaj (3,0%), Baia de Aries (2,7%) si Abrud (2,4%), iar cu cele mai mici ponderi orașele Cugir (0,6%), Alba Iulia si Teius (1%). În mediul rural, cele mai mari ponderi ( peste 10%) ale numărului de şomeri înregistraţi în numărul total al populaţiei cu vârstă de muncă s-au înregistrat în comunele: Scărişoara (18,0%), Cetatea de Balta (17,9%), Craciunelu de Jos (15,0%), Avram Iancu (13,8%), Vadu Motilor (10,8%), Jidvei (10,7%), Hoparta (10,6%), Garda de Sus (10,1%). Valoare sub 1% s-a înregistrat în comunele: Bucerdea Granoasa (0,1%), Ohaba (0,3%), Stremt (0,5%), Santimbru (0,7%), Mihalt (0,8%), Salistea (0,9%).

Structura după nivelul de instruire arată că 71,5% din şomerii înregistraţi sunt absolvenţi ai învăţământului primar, gimnazial şi profesional, 22% sunt persoane cu studii liceale şi postliceale şi 6,5% persoane cu studii superioare.Rata şomajului a fost în luna februarie 2024 de 3,5% (3,6% în ianuarie 2024 și 3,7% în februarie 2023), peste nivelul ratei înregistrate la nivel național (3,1%).În rândul femeilor rata şomajului a fost de 3,8% (3,9% in luna anterioara si 3,8% in luna februarie 2023), iar în rândul bărbaţilor de 3,3% (3,4% în ianuarie 2024 și 3,5% în februarie 2023). În funcţie de rata şomajului, judeţul Alba se situează în luna februarie 2024 pe locul 20 în ierarhia județelor ordonate crescător.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Amenzi de aproape 23.000 de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba: Câte permise reținute, infracțiuni și testări la droguri și alcool au fost

Publicat

în

Amenzi de aproape 23 de mii de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate, prin intermediul aplicației eDAC, 307 persoane și au fost verificate 208 autovehicule.

Au fost constatate 137 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 22.995 de lei.

Au fost efectuate 60 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 3 permise de conducere, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare și au fost constatate 10 infracțiuni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Câmpeni: Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor

Publicat

în

Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, la Câmpeni

Marți 14 mai s-a inaugurat oficial, la Câmpeni, un Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului – Județul Alba care va funcționa în incinta sediului Poliției Orașului Câmpeni, strada Libertății, numărul 3.

Dacă până acum aici de desfășurau doar activități de preluare și eliberare documente pe linie de înmatriculări auto, de marți, cetățenii din Câmpeni dar și din alte localități din Apuseni vor putea beneficia și de alte servicii.
La sediul din Câmpeni se vor desfășura activități de înmatriculări, transcrieri, radieri sau autorizări provizorii în circulație a autovehiculelor cât și preschimbări de permise de conducere a căror valabilitate administrativă a expirat, furate, pierdute sau deteriorate.
De asemenea, tot la Câmpeni, candidații se vor putea planifica la proba practică în vederea obținerii permisului de conducere auto, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la sediul central din municipiul Alba Iulia.
De aceste servicii vor putea beneficia circa 60 de mii de locuitori din zona Munților Apuseni (aproximativ 16 % din populația județului Alba).
De asemenea, încă un lucru bun pentru cetățeni este faptul că investigațiile medicale pentru fișele auto pot fi efectuate la Spitalul Orășenesc Câmpeni, în fiecare zi de miercuri între orele 10.00 și 14.00.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba