Rămâi conectat

Știri

89 de persoane care nu au putut justifica motivul deplasării, în cele 6 localități din Alba carantinate, au fost sancționate, în ultimele 24 de ore

Publicat

în

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.  Au continuat și controalele pe timp de noapte și s-a acționat în filtre amplasate la intrarea în/ ieșirea din cele 6 localități carantinate.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 226 de polițiști și polițiști locali, alături de lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 49 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 376 de mijloace de transport, din care 68 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 7.831 de persoane.

Echipele de control au depistat și sancționat 94 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 83 care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 4.550 lei.

În filtrele constituite la intrările / ieșirile celor 6 localități carantinate (Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Cugir, Abrud și Ciugud) precum și pe raza acestora au acționat 159 de forțe de ordine care au controlat 4.142 de persoane și 3.207 de autovehicule.

Au fost depistate și sancționate 89 de persoane care nu au putut justifica motivul deplasării, în conformitate cu noile restricții de circulație.

Reamintim faptul că, în intervalul orar 06,00 – 22,00, în interiorul zonei carantinate, se poate circula doar în anumite situații prevăzute de actul normativ, printre care amintim deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asigurarea de bunuri de strictă necesitate, pentru asistență medicală care nu poate fi amânată sau nu se poate realiza de la distanță, deplasarea în scopul donării de sânge, în scop umanitar sau de voluntariat, pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietății sau pentru alte motive justificate cum ar fi îngrijirea copiilor, a vârstnicilor, a persoanelor bolnave ori în caz de deces al unui membru de familie.

În intervalul orar 22,00 – 06,00 este permisă circulația persoanelor numai în interes profesional, pentru asistență medicală care nu poate fi amânată sau realizată de la distanță, respectiv pentru deplasări scurte, în apropierea locuinței, legate de activitatea fizică a persoanelor sau pentru nevoile animalelor de companie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

La Alba Iulia, acțiuni de curățare și marcaj pentru locurile de parcare: Care sunt zonele vizate

Publicat

în

Acțiuni de curățare și marcaj pentru locurile de parcare din Alba Iulia: Care sunt zonele vizate

La Alba Iulia, continuă lucrările de curățare și marcaj a locurilor de parcare. La început de săptămână, sunt vizate circa 70 de poziții de pe străzile Brădișor și Dr. Ioan Rațiu. Anunțul a fost făcut de viceperimarul Emil Popescu, pe pagina de Facebook.

Curățarea locurilor de parcare de resturi vegetale revine prin contract persoanelor care au închiriat perimetrele respective, iar pentru buna desfășurare a lucrărilor, cetățenii au fost anunțați prin pliante plasate pe parbrizele mașinilor.

Continuă acțiunile de curățare si marcaj pentru locurile de parcare din Alba Iulia. Astăzi sunt programate circa 70 de poziții, aflate pe strada Brădișor și o parte din strada Dr. Ioan Rațiu.

Poliția Locală supraveghează buna desfășurare a lucrărilor și, încă de aseară, a anunțat acest demers prin intermediul unor pliante plasate în parbrizele mașinilor.

Reamintesc faptul că, în anumite situații, există întârzieri cauzate de faptul că locurile de parcare trebuie curățate de resturi vegetale șamd, deși obligația le revine, prin contract, persoanelor care au închiriat aceste perimetre, a precizat viceprimarul Emil Popescu.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Amenzi de aproape 24.000 de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba: Câte permise reținute, infracțiuni și testări la droguri și alcool

Publicat

în

Amenzi de aproape 24 de mii de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate, prin intermediul aplicației eDAC, 387 de persoane și au fost verificate 221 de autovehicule.

Au fost constatate 157 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 23.865 de lei.

Au fost efectuate 55 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 10 permise de conducere, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și au fost constatate 10 infracțiuni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Ziua Internațională a Dorului, în 13 mai: Cuvântul DOR, greu de tradus în alte limbi: Ce semnifică acest cuvânt specific poporului nostru mioritic

Publicat

în

Cuvântul DOR, specific poporului nostru român, mioritic, greu de tradus în alte limbi

Psihologul Libertatea, Cezar Laurențiu Cioc,  explică ce amalgam de sentimente reunește acest cuvânt unic, care nu are corespondent nicăieri în lume. Spre deosebire de alte națiuni, românii pot spune că le este dor. Ce este dorul și de ce nu se poate traduce în alte limbi?

Mereu au considerat că dragostea lor este mai mare decât a altora, iar expresia în sine este considerată intraductibilă în alte limbi. Indiferent dacă sunt din zona Ardealului, Transilvaniei, Olteniei sau Moldovei, românii folosesc la unison expresia “Mi-e dor!”. Este una dintre puținele expresii lingvistice folosite în mod uzual și frecvent în toate părțile țării și este pronunțabilă în toate dialectele limbii noastre.

Românii aflați peste hotare au încercat să traducă expresia pentru a fi înțeleasă de locuitorii altor națiuni, dar în zadar; au constatat că în alte limbi nu există decât verbul “a lipsi” si expresia “Îmi lipsești!”… Românii sunt singurii care folosesc un substantiv, și anume dorul, pentru ceea ce în alte limbi este exprimat doar prin verbe. Românii au particularizat atât de mult acest sentiment și i-au dat așa o mare semnificație emoțională și lingvistică tocmai pentru că au trăit din plin lipsurile de tot felul. Încă din cele mai vechi timpuri au fost privați de independență, de libertate sau de alte drepturi, iar lipsa intensă și acută a mulțumirii sufletești a creat cuvântul dor.

Sentimentul de dor este însă mai mult decât simpla lipsă. În dor sunt amestecate sentimente de bucurie, tristețe, melancolie, patimă, nostalgie ori jale. Etimologic vorbind, cuvântul dor vine din latinescul dolus, care înseamnă durere. Alte limbi cu origini latine au, în ziua de astăzi, variații ale acestui cuvânt, însă niciuna nu are un echivalent al dorului. Limba franceză are termenul deuil, care provine din aceeași rădăcină latinească, dar se traduce prin doliu, nu prin dor. Limba spaniolă are termenul dolor, cu aceeași origine veche, dar nici acesta nu se traduce prin dor, ci prin durere.

Dorul din punct de vedere psihologic

Din punct de vedere psihologic, dorul este un sentiment universal. Orice om care s-a atașat de cineva trăiește dorul. Românii sunt însă singurii care au un cuvânt specific pentru a denumi acest amalgam de trăiri. Oamenii pot experimenta mai multe tipuri de dor. Este vorba de dorul provenit din atașament, dorul din cauze romantice și erotice, dorul de țară. Altfel spus, oamenii pot simți dorul atât față de o altă persoană, cât și atunci când le lipsesc situații de viață din trecut.

Dorul resimțit din atașament

Atașamentul este unul dintre cele mai puternice sentimente umane. E nevoie de atașament și timp petrecut cu o persoană pentru a putea spune apoi că îți este dor. Fiecare dintre noi a observat că dacă petreci mult timp cu cineva, dorul apare odată cu separarea. E ca și cum integrezi interacțiunea cu acel om în personalitatea ta. Gesturile simple și situațiile asociate cu persoana respectivă generează un dor puternic. Acest dor poate pune stăpânire pe tine în totalitate și atunci, nu poți munci, nu ai poftă de mâncare, nici de socializare.

Dorul resimțit din cauze romantice sau erotice

Dorul din motive romantice sau erotice este ca o sete permanentă de celălalt, atunci când îți lipsește. Are la bază rațiuni chimice, pentru că substanțe din spectrul hormonal numite neuromediatori sunt secretate de creier și dau această dispoziție psihologică de dor romantic. Dorul romantic poate să apară chiar și atunci când persoana iubită este lângă tine, nu doar când este la distanță. Femeile simt un dor puternic față de bărbatul pe care îl iubesc. Dorul femeilor este unul generalizat și se referă nu doar la apropierea fizică, ci si la prezența spirituală a bărbatului. Și dorul bărbaților poate fi la fel de intens, doar că este mai puțin exprimat în cuvinte. Se mai poate întâmpla ca bărbaților să li se facă dor de anumite părți ale femeii, nu de ea în totalitate. Simțul mirosului este un mare generator de dor. Nimeni nu poate spune că nu a fost încercat de acest dor de natură chimică atunci când a fost învăluit de un miros asemănător cu acela al persoanei iubite.

Dorul de țară

Dorul de țară este una dintre cele mai complexe forme de dor. Nu implică o singură persoană, ci un întreg sistem de factori. Dorul de țară este simțit în special de către românii plecați din țară pe perioade lungi; lor le lipsesc atât acut, cât și cronic părinții, casa părintească, prietenii, le vin în minte momentele frumoase petrecute în țară și totul se suprapune peste vicisitudinile vieții printre străini. Altfel spus, dorul de țară nu se referă la țara în sine și nu are la bază instinctul patriotic, ci persoanele dragi lăsate în urmă și situațiile de viață bazate pe apropiere emoțională. Viața departe de țară este percepută ca fiind frumoasă doar la început, însă după o vreme, dorul de țară devine foarte chinuitor.

Ce mecanism duce la apariția dorului și… cum să scapi de dor

Pentru a îți fi dor e nevoie să te implici emoțional. Să acorzi timp, să oferi afecțiune, să faci lucruri frumoase și să trăiești momente memorabile. E nevoie să ai o viață emoțională de o diversitate mare și cu nuanțe multe. Există însă și oameni care nu au o cultură emoțională și nu știu cum să își exprime dorul. Aceștia sunt mai anxioși, mai nervoși, spun doar că nu se simt bine, că este ceva în neregulă cu ei ori că au o stare de indispoziție. De fapt, este un dor neconștientizat sau mascat, care consumă personalitatea. Intensitatea dorului poate fi ținută în frâu prin expunere periodică la factorul care îl generează. Cu alte cuvinte, dorul de țară se mai detensionează dacă oamenii vin acasă la intervale mulțumitoare de timp, iar celalalte tipuri de dor se detensionează prin interacțiune cu persoana care generează dorul. Dacă acest lucru nu mai este posibil, dorul poate atinge o intensitate asemanătoare suferinței. Oamenii care trec prin asta declară frecvent “Mi-aș dori să nu-mi fie dor!”. Însă a nu-ți fi dor presupune să nu te implici emoțional, să nu conviețuiești cu nimeni, să nu acorzi timp sau încredere nimănui. Mai poți reduce intensitatea dorului prin mutarea atenției pe situații banele de zi cu zi, astfel încât să nu te mai gândești la ceea ce generează dorul. Cu alte cuvinte, e bine să ai mereu mintea ocupată cu ceva, pentru ca dorul să nu pună stăpânire totală pe ea…

Sursa:libertatea.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba