În această zi sfântă, Joia Mare, credincioșii respectă mai multe obiceiuri

Joia Mare – Tradiții și superstiții în ziua în care se înroșesc ouăle Joia Mare este a patra zi din Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor și ziua în care se înroșesc ouăle.

În Joia Mare se prăznuieşte spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, Cina cea de Taină, cea la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii, numită şi Euharistia, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda.

În această zi îţi este interzis să faci mai multe lucruri. Joia Mare, a patra zi din Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, mai este cunoscută drept Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa.

Tradiții în Joia Patimilor

În Joia Neagră se fac focuri pentru sufletele morţilor care vin la geam În unele zone ale țării, în această perioadă se fac focuri pentru sufletele răposaţilor, care se spune că vin şi se aşază la streaşină. De aceea, în această zi, nu se mătură, ca să nu se facă praf prea mult, care să fie aruncat în gura morţilor. Joi seara se ţin Cele 12 Evanghelii la care participă femeile. Tot în zona extracarpatică, femeile merg cu o sfoară cu noduri şi se tot desface câte un nod la fiecare evanghelie. Fac acest lucru, de obicei, femeile gravide, ca să nască uşor. Tradiția spune că în Joimărița fetelor leneșe li se toacă degetele Joia Mare este încadrată în credinţa populară ca o joimăriţă, care e un fel de sfântă, ca şi Sfânta Vineri. Aceasta este foarte atentă la serbarea zilei sale şi la respectarea tradiţiilor. Este reprezentată ca o bătrână sinistră ca aspect, care toacă degetele fetelor leneşe, care nu au terminat torsul până acum.

Nici bărbații nu scapă de pedepse, dacă au fost leneși și gospodăria nu arată așa cum ar trebui. În cazul în care Joimărița găsește pe cineva dormind, acela va fi leneș tot anul. Se merge la casele oamenilor, iar gazdele trebuie să dea ouă copiilor În unele zone ale țării, o femeie bătrână merge pe la casele oamenilor împreună cu fete tinere pentru a îndeplini tradiția. În schimb, în alte zone se trimit la casele oamenilor cete de copii, unși pe față cu negreală. Aceștia merg la oameni pentru a le îndemna pe fete la muncă. Pentru a scăpa de pedeapsă, gazdele trebuie să le dea copiilor ouă. La sat, în perioada de iarnă se torc lâna, inul, cânepa şi se ţes. Toate acestea trebuie făcute până la Paşti pentru că de Paşte se dau hainele noi. Haina nouă înseamnă haina de vară. Tot până la Joia Mare trebuie ca gardul să fie refăcut în grădini, trebuie adunat gunoiul şi ars. Acele munci de primăvară trebuie terminate înainte de această zi. În unele părţi, în Joia Mare se face borşul care este bun la preparatele de miel.

În Joia Mare se vopsesc ouăle

Joia Mare este cunoscută mai ales ca ziua în care se înroșesc ouăle, pentru că se spune că ouăle înroșite în această zi nu se strică tot anul. De asemenea, oamenii cred că aceste ouă sfințite și îngropate la moșie o feresc de piatră. Ouăle se spală cu detergent, se clătesc, se lasă la uscat, apoi se fierb în vopsea. Pe lângă ouă roşii, românii contemporani mai vopsesc ouăle şi în galben, verde, albastru. Unele gospodine pun pe ou o frunză, apoi îl leagă într-un ciorap subţire şi aşa îl fierb, ca să iasă „cu model”. Mai de mult, ouăle se vopseau cu coji de ceapă, cu sunătoare (pojarniţă), cu coajă de crin roşu sau cu flori de tei; luciul li se dădea ștergându-le, după ce s-au fiert, cu slănină sau cu untură. Ce nu se face în Joia Mare În Joia Mare nu trebuie să îți săruți prietenii În Joia Mare şi cam pe toată perioada Săptămânii Mari oamenii se spovedesc, chiar şi cei care nu s-au spovedit decât o dată pe an. Pentru că joia a fost Sărutul lui Iuda, e bine ca oamenii care se întâlnesc sau care nu s-au văzut de mult timp să nu se sărute pentru că acest sărut ar fi răstălmăcit, va fi înţeles ca o trădare. Există o anumită reţinere la atingeri în Joia Mare. Oamenii îşi dau mâna, dar nu se ating. În Joia Mare nu se spală haine pentru că, după cum spune o vorbă din bătrâni, li se vor duce morţilor lături din spălături în loc de pomană. În Joia Mare nu se fac parastase. O vorbă din bătrâni spune că de Joia Mare nu se trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise

În judeţul Alba sunt cunoscute două poieni cu narcise: cea de pe Vârful Negrilesei (5 ha), din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii (8 ha) de lângă comuna Întregalde. Din cauza altitudinii mai ridicate, narcisele din aceste poieni înfloresc mai târziu, in mai.

Poiana Narciselor are şi propria legendă. Pe vremuri poienile de pe munte reprezintau locul în care ciobani din toate părţile se întâlneau, îşi povesteau peripeţiile şi se pregăteau pentru un nou an de ciobănit. Tot aşa se zvoneşte că a apărut şi legenda Negrilesei, din întâmplarea unor ciobani care mai apoi au povestit totul înaintaşilor lor şi astfel a ajuns până în zilele noastre.

”Se spune ca în vremuri îndepărtate o pasăre măiastră care zbura din depărtări, doar odată în an în aceşti munţi pentru a vesti sărbătorile de cântec şi joc ale anului, a poposit în Poiana Negrilesei, aşa pe când se îngâna ziua cu noaptea, pentru a se odihni după atâta drum. Era vremea când ciobani din zonă pregăteau cina în jurul focului de cetină, iar unul dintre ei mai bătrân, văzu pasărea şi prin sunet de tulnic îşi chema camarazii ca să o prindă, pentru a îşi împodobi cu penele ei pălăriile. Pasărea măiastră frântă de obosita aştepta ca păstorii să se aproprie şi le rosti cu grai omenesc şi înţelept:

«Ştiu că vreţi să-mi luaţi viaţa, pentru penele mele, cu care să vă împodobiţi pălăriile, dar de mi-ţi cruţa, voi umple aceste poieni cu aceste pene şi an de an ele vor răsări mai frumos şi mai multe pentru voi, astfel încât, copiii, nepoţii şi strănepoţii voştri, vor avea cât vor fi aceşti munţi podoaba penelor mele». La aceste vorbe minunate, ciobanii au lăsat pasărea în viaţă. Şi-a luat zborul şi nu s-a mai oprit decât pe Muntele Găina, dar nu a uitat să îşi scuture penele fermecate, astfel încât de atunci şi până acum, în aceste poieni din Muntele Negrilesei, cresc an de an ca să vestească venirea verii, frumoasele narcise, dezmierdând cu frumuseţea şi mirosul lor pe toţi trecătorii şi mai ales pe cei care vin la sărbătoarea narciselor care are loc an de an în luna mai”, astfel sună legenda transmisă din generaţie în generaţie.

Poiana Narciselor este arie naturală protejată. Pentru turiştii care au venit cu corturi a fost amenajat un loc special de campare. Pe platoul de la Negrileasa se găsesc, la tarabe, tradiţionalii mici şi bere, dar şi obiecte de artizanat.

Traseu de acces: de pe drumul DN74A Câmpeni-Abrud, se intră pe drumul spre Bucium, de unde spre satul Valea Negrilesii. Din sat un drum forestier ne duce până la Cabana Narciselor.

Poienile cu narcise, care însumează cca.45 de hectare se află la altitudini cuprinse între 1150 și 1250 m și ocupă culmea și versantul nord-vestic al Dealului Buciumanilor și versantul nord-estic al muntelui Vălcoi. Din păcate, datorită pășunatului, numărul narciselor înflorite primăvara scade de la an la an.

Sursa: agrointel.ro, welcometoromania.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

În tradiția noastră populară, luna Mai este timpul florilor (Florar, Florariu) și exuberanța vegetației (Frunzar).

Din bătrâni, se spune că în luna lui “Florar”, Raiul coboară pe pământ și înverzește totul, este o lună plină de prospețime și culoare.

Tuturor ne plac florile. Le iubim pentru că înseamnă viață, bucurie și speranță, pentru că transmit emoții și trezesc pasiuni pentru cǎ florile sunt cuvinte nerostite. Ele poartǎ semnificații complexe și subtile, astfel simplu gest de a oferi o floare este echivalentul a o mie de cuvinte. Fie că sunt mici, plăpânde, gingașe, de câmp, ori de grădină, silfide sau impresionante, cu ori fără parfum, florile ne aduc zâmbetul pe buze, bucuria ȋn suflet. Sunt prezente ȋn cele mai importante momente ale vietii noastre. Ele simbolizează dragostea, prietenia, compasiunea, ne fac să fim mai buni, mai aproape de natură. Florile sunt simboluri frumoase ale naturii, prin care ne arată cât de mult ne iubeşte. ( Goethe ) Cunoscută drept luna florilor, luna mai transformǎ câmpul și grădinile în adevărate oaze de frumusețe și culoare, rupte parcă din basme.

Ce flori înfloresc în luna mai:

Panseluţele – sunt flori viu colorate care iubesc căldura şi lumina. Acestea sunt probabil cele mai populare flori ale lunii mai. Gingașe, timide dar pline de culoare, panseluţele ne ȋncântă privirile ȋn fiecare primăvară. Ele redau culoarea grădinii și dau culoare vieţii după o iarnă lungă. Numele panseluţelor vine din cuvântul francez pensée, care ȋnseamnă gândire, gând. Acest nume a fost preluat de către britanici ca un al doilea nume pentru violete ȋnca din epoca victorianǎ, când aceastǎ floare era văzută ca un simbol al aducerii aminte, al romantismului, al gândurilor de iubire. O legendă britanică povestește că panseluţele au fost folosite de către cavalerii regelui Arthur, Cavalerii Mesei Rotunde, pentru a prevesti viitorul. Aceștia smulgeau câte o petală și ȋi căutau semnele secrete. Dacă petala avea patru dungi, ȋnsemna speranţă. Dacă dungile erau groase și ȋnclinate spre stânga, ȋnsemna o viaţă plină de necazuri. Dungile ȋnclinate spre dreapta semnificau belșug și prosperitate până la sfârșitul vieţii. În trecut, petalele ȋn formă de inimă au făcut ca panseluţa să fie un ingredient al unei poţiuni de dragoste. Panseluţele sunt viu colorate, ȋn sute de variante.

Petuniile – renumite pentru diversitatea lor coloristică, sunt flori iubitoare de soare. Cu un parfum deosebit, petunia se prezintǎ ȋn culori puternice și foarte variate, iar vara o ȋntậlnim, adesea, alǎturi de mușcate și regina nopții. Petunia este una dintre cele mai populare plante. Originare din America de Sud (Argentina, Brazilia), petuniile au cucerit Europa spre începutul secolului al XIX -lea. Numite și flori de tutun (sunt rude cu planta de tutun), sau florile verii ori florile cu o mie de culori, petuniile sunt pline de flori de la începutul verii până la mijlocul toameni. Una din marile calități ale petuniilor sunt culorile florilor, extrem de variate și plăcute – de la alb, roz, galben, roşu, violet, albastru, sau numeroase combinații dintre acestea. Trebuie spus pentru cei care nu cunosc aceste flori că petuniile sunt printre cele mai spornice și mai frumoase plante cu flori, extrem de rezistente și foarte puțin pretențioase.

Florea de piatra – această plantă cu flori mici şi viu colorate stă înflorită până toamna, în lunile septembrie sau octombrie. Se înmulţeşte rapid prin seminţe şi necesită îngrijire special. Este una dintre cele mai adaptabile plante, de o frumusețe aparte. Despre această floare se spune că atrage bunăstarea și norocul în casa ta. Însă, este aproape imposibil să nu-i îndrăgești și florile viu colorate.

Laleaua – acum 1000 de ani, lalelele sălbatice creșteau ȋn Persia. Floare originară din Asia, laleaua a fost cultivată și ȋncrucișată pentru ȋntâia oară de către turci. Cântată de către poeţii persani, reprezentată adesea ȋn pictură și grafică de catre artiștii turci, laleaua a devenit la un moment dat un simbol al imperiului otoman. Conform unei legende persane, un tânăr pe nume Farhad se ȋndragostise de frumoasa Shirin. Ajungând la el vestea că iubita sa a fost ucisă, Farhad și-a ȋncălecat calul favorit și a pornit ȋn goană către Shirin, dar s-a prabușit de pe o stâncă și și-a găsit moartea. Din fiecare picătura a sângelui său scursă ȋn pământ a răsărit apoi câte o lalea purpurie, simbol al dragostei perfecte sau pasionale. O floare eleganta, un simbol al iubirii, cu o varietate de culori, rosii, roz, galbene, albe, albastre, purpurii, mov, laleaua este o floare iubita in intreaga lume.

Margareta – florile albe sub formă de stele sunt originare din regiunile aride și însorite ale Africii. Se spune despre margarete că sunt stelele pământului. Nu știm exact daca stelele s-au născut din margarete sau margaretele sunt stele, dar comparația este perfectă și frumoasă. Se spune că, cu multe milioane de ani în urma, stelele trăiau pe pământ. Într-o noapte însă, din motive neştiute, stelele au dispărut pentru a apărea mai apoi pe bolta cerească. În locul lor au apărut margarete, considerate de atunci ca fiind stele ale pământului. Oficial margaretele sunt flori de câmp, care pot fi întâlnite frecvent pe pășuni și pajiști Legenda Margaretei – Legenda spune cǎ Margareta era o prințesǎ deosebit de frumoasǎ, care fusese promisǎ la naștere Ȋmpǎratului Florilor. Margareta se ȋndragostește de un prinț nespus de frumos și viteaz. Cei doi plǎnuiesc sǎ fugǎ ȋmpreunǎ pentru a se putea cǎsǎtori. Ȋmpǎratul Florilor aflǎ și ȋl provoacǎ pe prinț la duel. Cei doi se bat ȋn sǎbii și paloșe trei zile și trei nopți și ȋn final prințul este ucis. Speriatǎ și ȋndureratǎ, Margareta fuge ȋn munți, iar Ȋmpǎratul Florilor fuge pe urmele ei. Dậndu-și seama cǎ nu are scǎpare, Margareta se roagǎ, plậngand, sǎ moarǎ mai bine decật sǎ fie a Ȋmpǎratului Florilor. Ruga ȋi este ascultatǎ și Margareta moare, iar lacrimile ei sunt transformate ȋntr-un șirag de perle. Ȋndurerat și dậndu-și seama de greseala fǎcutǎ, Ȋmpǎratul Florilor o transformǎ pe Margareta ȋntr-o floare albǎ, pentru ca aceasta sǎ poatǎ trǎi veșnic fǎrǎ ca cineva sǎ o poatǎ atinge. Simbol al simplităţii, prospeţimii şi purităţii, margaretele sunt un adevărat compliment adus frumuseţii. Ȋn cercurile magice, margaretele sunt asociate cu planeta Venus. Primăvara, margaretele sunt folosite pentru a semnifica zona sudică a unui cerc magic și pentru decorarea altarelor neopăgâne. În creştinism, margareta este consideratǎ a fi floarea Sfintei Maria Magdalena, fiind numită şi „magdalena” sau „floarea inocenței. Numele românesc margaretă corespunde cu cel francez (marguerite) și german (Margareten) și, cel mai probabil, aceasta este și originea sa etimologică. Popular îi se mai spune mărgărită, iar regional este numită aurată, roman, romaniță-mare. Ȋn cercurile magice, margaretele sunt asociate cu planeta Venus. Primăvara, margaretele sunt folosite pentru a semnifica zona sudică a unui cerc magic și pentru decorarea altarelor neopăgâne.

Crinul – o frumuseţe regală Poate nu știați cǎ există peste 100 de specii de crini care cresc în Europa, Asia, India, Canada Sudică, Statele Unite ale Americii, Filipinele şi nordul Mediteranei. Istoria spune că aceste minunate flori sunt în ciclul de cultivare de peste 3.000 de ani şi că au început a fi folosite în arta florală încă de pe vremea celei de-a 18-a dinastii a Egiptului. Crinii, din familia Lilium, cunoscuţi pentru parfumul lor, înfloresc în lunile mai, iunie şi iulie. Cunoscut şi foarte preţuit încă din antichitate, când era consacrat zeiţei frumuseţii, crinul e o plantă de grădină apreciată şi în zilele noastre, pentru deosebitele calităţi decorative ale florilor parfumate. Crinul era un simbol al antichităţii greceşti şi al celei romane, fiind atribuit zeiţelor căsătoriei şi ale fecundităţii: Hera, soţia lui Zeus, Jupiter. Există şi o legendă potrivit căreia Hera, alaptandu-l pe fiul ei, Hercule, scapă câteva picături pe Pământ. Picăturile au format Calea Lactee, iar cele ce au căzut direct pe sol, au înflorit, devenind crini albi! Crinul e şi un simbol heraldic, aflându-se printre simbolurile stemei nobile şi ale conducătorilor: leul, acvilă şi crucea. Obiceiul îşi are originile în Evul Mediu, iar prima folosire s-a petrecut în 1211. De obicei, crinul regal e de culoare galbenă şi este în aşa fel aşezat încât seamănă cu o coroana!

Iasomia – sau lămâiţa. Iasomia este un arbust cu flori albe, roze, galbene sau purpurii, cu un parfum puternic diafan, originar din Caucaz, zona munţilor Himalaya, din Persia si Kashmir, venerată şi considerată o plantă sacră, floare sfântă a zeului hindus al dragostei, Kama. Numele de iasomie vine de la cuvantul persan „yasmin” care înseamnă „dar al Domnului”. În China, floarea de iasomie simbolizează delicateţea femininǎ, în Siria floarea de iasomie este simbol al Damascului, numit şi „Oraşul iasomiilor”, iar în India floarea este împletita în cununi şi prezentă în ceremoniile de nuntă prevestind viitorului cuplu dragoste eternă. În fiecare primavară ne ȋmbată cu mirosul ei,mireasma sa adie plăcut inducând o stare de relaxare, de bine.

Gălbenelele – sunt cultivate prin grǎdini pentru florile lor galben-portocalii. Poporul le mai numeste ochi-galbeni, roșioarǎ sau rujulițǎ. Aceste plante înfloresc în luna mai şi rezistă până în luna septembrie. Sunt cunoscute pentru proprietăţile lor farmaceutice. În antichitate, gălbenelelor li s-au atribuit proprietăţi magice. Egiptenii foloseau gălbenelele la rejuvenarea pielii. Grecii şi romanii o foloseau în diferite garnituri culinare. În India, din antichitate şi până în prezent, gălbenelele au fost şi sunt folosite în ghirlande pentru nunţi şi alte ritualuri religioase, atribuindu-i putere de protecţie şi profeţie. Gălbenelele au un spectru extrem de variat de folosire: în tratamente naturiste şi homeopatice

Bujorul – apreciat pentru florile bogate şi parfumul puternic, bujorul înfloreşte în mai şi ţine până în iunie. Ȋntotdeauna asociat cu frumusetea, tinerețea, sǎnǎtatea și vigoarea, bujorul este prezent ȋn folclorul romậnesc ȋn toate zonele țǎrii. Bujorul românesc este o specie de floare unică în Europa, care creşte doar în anumite zone din România. Floarea rară a supravieţuit erei glaciare. În ţară există cinci rezervaţii naturale de bujori româneşti, zone protejate prin lege de câţiva ani. Una dintre rezervaţii se găseşte în Pădurea de la Troianul. De numele bujorului românesc se leagă vechi legende şi superstiţii.
La începutul secolului al XIX-lea, Bujor era numele unui haiduc, numit astfel după culoarea aprinsă a părului. În cultura populară, bujorul este adesea asociat cu dorul, cu frumuseţea fizică sau cu dragostea. Îl întâlnim în versurile lui Eminescu, ale lui Coşbuc sau Alecsandri, dar şi în unele dintre poeziile publicate de Caragiale în Moftul Românesc (nr. 17, 1893). Plecând de la semnificaţiile bujorului în folclorul românesc, de la prezenţa sa în literatură, pictură şi mai ales în motivele tradiţionale ale portului popular, Florin Toma, conferenţiar doctor în cadrul Facultăţii de Horticultură din Bucureşti a pus bazele unui proiect inedit. padurea-troianu „Bujorul românesc, floarea naţională a României” este proiectul pe care profesorul Toma l-a iniţiat în urmă cu doi ani. Cu gândul ca şi noi, românii, să avem un simbol floral care să ne reprezinte. I s-a alăturat Andreea Tănăsescu, antreprenor şi fondatoarea comunităţii „La blouse roumaine”. Un lucru mai puţin ştiut, spun iniţiatorii proiectului, este faptul că în România, motivele florale cusute pe ia românească reprezintă, de fapt, bujori. “Este un element de identitate naţională aşa cum este steagul, aşa cum sunt toate celelalte elemente ale identităţii noastre, ia, costumul popular“ (Florin Toma)

Macul – floarea cậmpiilor. Macii înfloresc tot în luna mai şi cresc chiar şi la marginea drumurilor. Originar din zona marii Mediterane, macul este o floare cunoscutǎ de peste 3000 de ani și asociatǎ cu diverse legende. Ȋn Grecia anticǎ, macul era un simbol al bogǎției și fertilitǎții, ȋn Egiptul antic era folosit ca analgezic, pentru a calma durerile și liniști copiii care plậngeau (datoritǎ opiumului pe care ȋl conține), iar ȋn Evul Mediu se credea ca fumul produs de arderea macului poate alunga spiritele rele. Macul este o floare fermecǎtoare, pe care ne bucurǎm sǎ o vedem in fiecare varǎ pe cậmpii, ȋn lanurile de grậu, pe marginea drumului și ȋn grǎdini. Macii roșii sunt cei mai cunoscuți, dar existǎ și maci albi, roz, mov, galbeni și portocalii.

Lǎcrǎmioarele – planta are mai multe denumiri populare precum: cerceluș, clopoțele, clopoței, coada-cocoșului, curpina de pǎdure, dumbrǎvioara, floarea turcului, flori domnești, geogițe, iarba lui Sfintu Gheorghe, iarba margǎritarului, lǎcrǎmița, margǎrit, margǎritare, mǎrgea, pǎhǎruțe. Denumirea științificǎ majalis sau maialis ȋnseamnǎ „aparținậnd lunii Mai”. Vechile cǎrti astrologice au pus planta sub dominația lui Mercur, de cậnd Maia, fiica lui Atlas, a fost mama lui Mercur (cunoscut și ca Hermes). Legenda spune că trăiau odinioară, în mijlocul unui castel din basme doi copii de rege: un băiat și o fată. La naștere, cei doi copii primiseră de la zâna lor cea bună cele mai minunate daruri: frumusețe, înțelepciune, cumințenie. Cei doi copii crescuseră împreună și își petreceau majoritatea timpului împreună, jucându-se în grădinile castelului, grădini pline cu flori. Din păcate, atunci când copiii au împlinit 10 ani, o boală nemiloasă a cuprins ținutul în care locuiau. Fata regelui, devine din ce în ce mai slabă și până la urmă moare. Băiatul regelui care ținea foarte mult la sora lui de care era nedespărțit, a început atunci să plângă și nu s-a mai putut opri. Atunci lacrimile sale s-au transformat în niște flori albe, micuțe, care s-au așternut peste toate văile și grădinile unde se jucau până atunci cei doi prinți. Florile născute din lacrimile sale au căpătat numele de lăcrămioare. Lăcrămioarele sunt flori pline de gingăşie şi prospeţime simbolizează inocenţă şi dragoste pură, taincă..

Iubim luna MAI pentru toate frumusețile pe care le aduce cu ea: abundenţă de flori, parfum de liliac şi de lăcrămioare, mult soare, cậmpuri pline de verde proaspăt, dimineţi cu poftǎ de plimbări, de visuri noi și de viaţă!

Sursa:orientromanesc.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE