Rămâi conectat

Știri

36 de concurenți, selectați pentru ediția din acest an a Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur”

Publicat

în

36 de tineri interpreți au fost selectați pentru a participa la ediția din acest an în concursul „Strugurele de Aur”.

Marți, 4 iulie 2017, la sediul Centrului de Cultură „Augustin Bena” din Alba Iulia, a avut loc preselecția Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur”, ediția a XVII-a. Au participat 70 de interpreți amatori ai folclorului muzical din întreaga țară, cu vârsta cuprinsă între 16 și 32 de ani, înscriși la una dintre cele două secțiuni: soliști vocali și soliști instrumentiști.  În urma preselecției, conform Regulamentului, 36 de tineri interpreți au fost selectați pentru participarea în concurs.

Evaluarea concurenților s-a realizat având în vedere două categorii de criterii: autenticitate și tehnică vocală sau instrumentală specifică. Ediția de anul acesta a adus ca element de noutate publicarea grilei de evaluare și a criteriilor de jurizare, atât pentru preselecție, cât și pentru concursul propriu-zis.

Acest festival contribuie la păstrarea şi promovarea culturii tradiţionale, la descoperirea de noi şi autentice talente interpretative ale folclorului muzical românesc ce duc mai departe zestrea noastră folclorică de o inestimabilă valoare.

Citește și Tulnicul, instrument muzical din vremea dacilor

Programul festivalului include, pe lângă concursul propriu-zis, recitaluri vocale şi instrumentale, precum şi recitaluri susţinute de ansambluri folclorice de amatori din Transilvania.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Diplomă europeană pentru Alba Iulia din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Publicat

în

Diplomă europeană pentru Alba Iulia din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Alba Iulia primește „Diploma Europeană” din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Alba Iulia se numără printre cele doar cinci municipalități care au primir această distincție din partea Consiliului Europei, alături de trei orașe germane și unul din Macedonia de Nord.  În scrisoarea de felicitare adresată primarului albaiulian, Christian Petry, Președintele Subcomisiei pentru Premiul Europa din cadrul Comisiei pentru Afaceri Sociale, Sănătate și Dezvoltare Durabilă a Consiliului Europei, i-a transmis acestuia aprecierea Comitetului pentru întreaga comunitate albaiuliană, care prin ceea ce face promovează unitatea și înțelegerea între cetățenii Europei.

„Această distincție aparține Albei Iulia și demonstrează recunoașterea europeană a inițiativelor orașului în promovarea valorilor și unității europene, în dezvoltarea proiectelor de cooperare și a parteneriatelor transnaționale. Ea validează, încă o dată, munca echipei Primăriei Alba Iulia”, a declarat primarul Gabriel Pleșa.

Diploma va fi înmânată oficial în a doua parte a lunii iunie, în prezența președintelui Adunării Parlamentare, a președintelui Comisiei și a membrilor Adunării, în cadrul sesiunii Consiliului Europei, care se va desfășura la Strasbourg (Franța).

Cea mai mare distincție, Premiul Europa, a fost acordată anul acesta orașului spaniol Terrassa.

Pe lângă recunoaștere, obținerea unei astfel de distincții oferă municipiului Alba Iulia și beneficii tangibile, cum ar fi sprijinul financiar pentru facilitarea vizitelor tinerilor la instituțiile europene, dar și includerea Albei Iulia în demersuri prin care tinerii sunt încurajați să se implice în afacerile europene, se precizează într-un comunicat de presă. .


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Recepție a lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei

Publicat

în

Transapuseana, recepție a lucrărilor pe lotul 1

Vineri 26 aprilie a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei, care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri.

Anunțul a fost făcut de Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.

„O investiție pe cât de costisitoare, pe atât de necesară. Ca inginer, pot zice că lucrările sunt de nota 10 și de „jos pălăria!”. Ca vicepreședinte al Consiliului Județean, transmit că am respectat, termenul de finalizare a lucrărilor”, a precizat Marius Hațegan.

Lungimea totală a drumului modernizat este de 78,42 kilometri.

Autoritățile județene afirmă că modernizarea Transapusenei este importantă pentru județul Alba, dar și pentru România, întrucât va îmbunătăți semnificativ infrastructura rutieră și va facilita accesul la arealele turistice din zonă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Teren multisport în cartierul Recea din Alba Iulia: Autorizație de construire

Publicat

în

Alba Iulia: Autorizație de construire pentru un teren multisport în cartierul Recea

A fost semnată autorizația de construire, în cartierul Recea din Alba Iulia, a unui complex ce va cuprinde un teren multisport, dar și locuri de joacă, inclusiv cu dotări speciale pentru copiii cu dizabilități.
Atât terenul cât și locul special de joacă sunt rezultatul propunerilor albaiulienilor, în cadrul procesului de bugetare participativă.
Terenul multisport va fi unul sintetic, amenajat și dotat corespunzător pentru practicarea mai multor sporturi, iar în întregul complex vor fi plantate vegetație, arbuști și arbori.
În acest moment se lucrează la caietul de sarcini, urmând ca lucrările să fie scoase în cel mai scurt timp la licitație, valoarea totală estimată a investiției fiind de 3,34 milioane lei.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba