Educație și Cultură
31 august: Ziua Limbii Române va fi sărbătorită și în comunitățile românești din străinătate
Ziua Limbii Române se va sărbători în data de a fost 31 august. Sărbătoarea a fost instituită în anul 2013, printr-o lege adoptată de Parlament. Actul normativ prevede ca Ziua Limbii Române să fie sărbătorită de autoritățile publice din România și de reprezentanțele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau alte instituții românești din străinătate.
Cu această ocazie se vor organiza și manifestări cultural-educative și artistice cu caracter evocator sau științific consacrate istoriei limbii române.
Anul acesta pentru a marca acest eveniment Ziua Limbii Române va fi sărbătorită și în comunitățile românești din străinătate printr-o serie de evenimente organizate de ICR, prin Direcția Români din Afara Granițelor și Limba Română, în parteneriat cu uniunile și comunitățile românilor din Ungaria, Bulgaria, Serbia și Spania.
În program poate fi amintit concertul lui Dinu Iancu Sălăjanu. Acesta va cânta alături de taraful său la Sân Mihai (Locve, Serbia) și mai apoi la Micherechi (Mehkerek, Ungaria).
De asemenea, Gheorghe Zamfir, acompaniat de taraful său, va concerta sâmbătă, 30 august, în Piața Horelor din Cahul, iar duminică va urca pe scena Palatului de Cultură „Taras Șevcenko” din Ismail. Ambele evenimente vor începe la ora 19,00. În deschiderea celor două concerte va cânta Stela Botez, cunoscută interpretă de muzică populară din regiune.
Acțiuni aniversare vor avea loc, la acest sfârșit de săptămână și la Vidin, în Bulgaria, unde va avea loc un spectacol susținut de Ansamblul Folcloric „Romanați”.
Totodată, la Coslada, în Spania, este organizată manifestarea „Zilele Limbii Române”, în perioada 27 — 31 august.
Programul evenimentului se va încheia cu un concert susținut duminică, 30 august, de formația Pasărea Colibri în Piața Recinto Ferial, începând cu ora 19,00. Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vlady Cnejevici și Teo Boar vor cânta în fața românilor din Coslada cele mai cunoscute melodii. Accesul este liber.
Sursa: agerpres.ro
Sursa foto: newsdiaspora.ro
Educație și Cultură
Care este exponatul lunii aprilie la muzeul din Sebeș
Exponatul lunii aprilie la muzeul din Sebeș, o bijuterie de acum 4 mii de ani
Exponatul lunii aprilie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş este un ac cu capul discoidal, care a fost descoperit la Sebeş „Podul Pripocului” într-o aşezare de epoca bronzului aparţinând fazei a II-a a culturii Wietenberg.
Piesa a fost descoperită în anul 1960 în urma cercetărilor întreprinse de muzeul sebeşean, în colaborare cu Institutul de Arheologie din Cluj.
Acul, confecţionat din bronz, are lungimea 19,6 cm şi diametrul discului de 3,9 cm şi este ornamentat printr-un şir de proeminenţe realizate prin ciocănire dinspre partea opusă în tehnica „au repoussé” dispuse pe marginile discului, din care lipseşte un mic fragment. În şirul eliptic este încadrată o cruce realizată în aceiași manieră, iar sub disc tija este torsionată. Piesa a dezvoltat de-a lungul timpului o patină nobilă de culoare verde.
Originea acestui tip de ac se găseşte la începutul epocii bronzului din Europa Centrală, iar piesa de la Sebeş poate fi datată începutul epocii bronzului mijlociu. În preistorie legăturile comerciale ale zonei Sebeşului nu se limitau în numai la ariile învecinate, existând descoperiri care atestă contacte cu spaţiile răsăritene, dar şi cu Europa Centrală. Unul dintre marile drumuri ale care lega podişul Transilvaniei de câmpia Tisei şi Europa Centrală şi trecea, de-a lungul Mureşului. Aşa stand lucrurile, nu ne surprinde prezenţa în bazinul râului Sebeş, afluent al râului Mureş, a unor bunuri de prestigiu importate din alte arii culturale, cum este acul cu cap discoidal descoperit la Sebeş.
Pe acest drum se tranzitau atât sarea, necesară triburilor din vest unde acest bun lipseşte, cât şi unele produse finite din bronz sau aur, specifice spaţiului transilvănean. La schimb cu aceste produse, erau aduse materii prime pentru obţinerea bronzului (cositor, antimoniu, plumb), în baza acestor relaţii comerciale putându-se explica prezenţa la Sebeş a unor piese de factură central europeană, cum este acul cu cap discoidal de la „Podul Pripocului”, Sebeşul fiind situat pe un drum care lega zona saliniferă de la Ocna Sibiului cu Mureşul şi, de aici, cu Transdanubia şi Europa Centrală.
Pe lângă relaţiile de schimb, acul cu cap discoidal de la Sebeş reprezintă o dovadă a simţului estetic deosebit al orfevrarilor care l-au produs, dar şi preferinţele, în ceea ce priveşte podoabele, a celor care l-au achiziţionat, putând oferi indicii asupra modei şi a gustului în materie de podoabe, în acele timpuri. Astfel, se observă legătura comunităților din zonă cu centrele metalurgice central-europene, acul la Sebeş, alături de alte descoperiri, reprezentând una dintre cele mai estice apariţii ale acestui tip de podoabă, cu mult în afara ariei în care ele se concentrează (centrul Europei). Ţinând seama de cronologia absolută realizată pe baza probelor de radiocarbon din necropola Wietenberg de la Sebeş, contemporană cu locuirea de la „Podul Pripocului”, acul poate fi datat în perioada cuprinsă între secolul XX şi jumătatea secolului al XVIII-lea î. Chr.
Educație și Cultură
Performanță de senzație la matematică a unui elev al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia
Elev al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, performanță de senzație la matematică
Educație și Cultură
„Pentru slava mai mare a lui Dumnezeu. Iezuiții în Transilvania”, expoziție la muzeul albaiulian
Expoziție specială la muzeul albaiulian
-
Știriacum 5 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 5 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 6 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 8 ore
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura