Rămâi conectat

Societate

10 februarie: Ziua mondială a leguminoaselor

Publicat

în

Zi mondiala dedicată leguminoaselor

În 2019, Adunarea Generală a ONU a proclamat 10 februarie drept Ziua mondială a leguminoaselor (Rezoluţia A/RES/73/251).

În acelaşi timp, a invitat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), în colaborare cu alte organizaţii, să militeze pentru respectarea Zilei mondiale a leguminoaselor.

Recunoscând valoarea leguminoaselor, la 20 decembrie 2013, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat o rezoluţie (A/RES/68/231) prin care 2016 era proclamat Anul internaţional al leguminoaselor. Sărbătorirea anului, condusă de FAO, a sporit gradul de conştientizare a publicului cu privire la beneficiile nutriţionale şi de mediu ale legumelor ca parte a producţiei alimentare durabile.

Potrivit ONU, bazându-se pe succesul Anului internaţional al leguminoaselor şi recunoscând potenţialul acestor alimente pentru îndeplinirea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, cu o relevanţă deosebită pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă 1, 2, 3, 5, 8, 12, 13 şi 15, Burkina Faso a propus marcarea Zilei mondiale a leguminoaselor.

Leguminoasele contribuie la creşterea rezistenţei sistemelor agricole şi la asigurarea unei vieţi mai bune pentru fermierii din zonele cu deficit de apă, deoarece au o amprentă de apă scăzută şi pot tolera mai bine seceta şi dezastrele legate de climă în comparaţie cu alte culturi alimentare, făcându-le un instrument esenţial pentru adaptarea şi atenuarea schimbărilor climatice, potrivit FAO.

Includerea leguminoaselor în diferite sisteme agricole, cum sunt agrosilvicultura, culturile intercalate şi sistemele agricole integrate, poate ajuta la creşterea rezistenţei mijloacelor de trai din agricultură şi la îmbunătăţirea productivităţii.

De asemenea, din punct de vedere economic, industria globală a leguminoaselor, care se ocupă cu producţia şi comerţul de leguminoase, se dovedeşte a fi un motor pozitiv în asigurarea rezistenţei lanţurilor de aprovizionare regionale şi globale, permiţând consumatorilor să aibă acces la alimente nutritive şi contribuind la utilizarea durabilă a produselor naturale.

sursa: agerpres.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Societate

Elevi aiudeni în vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea

Publicat

în

Vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea a unor elevi aiudeni

Marți 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, după Sfânta Liturghie, elevii învățătoarei Luminița Manole din clasa a III-a A de la Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din Aiud și membri ai Centrului cultural-catehetic „Adormirea Maicii Domnului” al Parohiei Ortodoxe Aiud III au fost prezenți în mijlocul beneficiarilor Centrului rezidențial „Acoperământul Maicii Domnului” de la Unirea, în cadrul unei acțiuni social-filantropice.
„Astfel, pe lângă darurile simbolice și frumoasele felicitări pascale realizate de mânuțele lor, cei mici au sădit în sufletele vârstnicilor împovărați de ani și de suferință bucuria și optimismul atât de necesare în vremurile pe care le trăim.
Această activitate, desfășurată spre finalul Postului Mare, în Săptămâna Floriilor, dincolo de scopul filantropic, i-a conștientizat pe elevi că faptele milei creștine sunt mângâiere nu doar pentru sufletul semenului de lângă noi, cât și pentru sufletul nostru. Întrucât Mântuitorul Hristos vorbește adesea de milostenie și de ajutorarea celor aflați în nevoi sau în singurătate, prin astfel de acțiuni practice, cunoscutele sintagme „Dăruind vei dobândi” sau „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” își găsesc înțeles mult mai ușor în conștiința copiilor.
De-a lungul vremii, în cadrul proiectelor inițiate de parohia noastră în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din Aiud și cu diferite centre sociale din cadrul rețelei „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”, elevii au participat la numeroase evenimente sau acțiuni social-filantropice. În același duh al iubirii milostive, și activitatea de astăzi se încadrează în tematica Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și a Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, a precizat preotul Nicolae Aloman.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

Acțiune în școli din Alba pentru creșterea siguranței rutiere

Publicat

în

Acțiune în școli din Alba pentru creșterea siguranței rutiere

În perioada 15-19 aprilie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au desfășurat activități informativ-preventive în 12 unități de învățământ din județ.

La acestea au luat parte 620 de elevi și preșcolari precum și 40 de cadre didactice din Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia, Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia, Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș, Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, Școala Gimnazială „Ion Raica” Răchita, Școala Gimnazială Ponor, Școala Gimnazială Râmeț, Școala Gimnazială Săsciori, Școala Gimnazială „David Prodan” Săliștea, Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia și Grădinița cu Program Prelungit nr. 12 din Alba Iulia.

Temele abordate cu elevii din licee și școlile gimnaziale au fost legate de siguranța în mediul școlar, interacțiunea cu persoanele necunoscute, cu grupul de prieteni, bullyingul și consecințele acestuia, precum și de accesarea în siguranță a rețelelor de socializare sau utilizarea internetului.

Totodată, elevilor le-au fost expuse aspecte legate consumul de tutun, alcool și substanțe psihoactive precum și de traficul de persoane, în scopul prevenirii victimizării, adolescenții fiind încurajați să dezvolte comportamente corecte din punct de vedere social.

Preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit nr 12 din Alba Iulia au învățat, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul Rutier și a celor din Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, regulile de circulație pe care trebuie să le respecte pietonii și cum este bine să se comporte în locurile de agrement.

Siguranța în unitățile de învățământ rămâne prioritatea Inspectoratului de Poliție Județean Alba, se precizează într-un comunicat de presă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

Președintele Senatului, vizită la Băile Sărate Ocna Mureș

Publicat

în

Vizită la Băile Sărate Ocna Mureș a președintelui Senatului

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a vizitat Băile Sărate de la Ocna Mureș.

Baza de tratament și agrement, cea mai modernă investiție publică în domeniul balnear din România, pune în valoare potenţialul terapeutic şi turistic deosebit al zonei, Ocna Mureş devenind un punct de reper în peisajul turistic şi balnear naţional.

„Îi mulțumim domnului Nicolae Ciucă pentru ajutorul oferit din funcția de prim-ministru pentru realizarea acestui vis măreț al ocnamureșenilor și pentru parteneriatul său cu fiecare localitate din județul Alba, în beneficiul oamenilor dragi de aici!”, a transmis președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel.

„Prin conlucrarea Consiliului Județean Alba cu Consiliul Local Ocna Mureș, acest complex balnear a revenit pe harta turismului național, după mulți ani de uitare și degradare. În anul trecut, peste 250 de mii de vizitatori s-au bucurat de beneficiile apelor de aici. Cu fonduri europene, se vor finanța lucrări pentru extindere, îmbunătățire a calității serviciilor și pentru utilizarea energiei regenerabile, a precizat, la rândul său, Nicolae Ciucă.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba