Rămâi conectat

Știri

Vremea se încălzește dar nu scăpăm de precipitații: Prognoza meteo pentru acest week-end

Publicat

în

Meteorologii anunță că temperaturile vor fi în creştere în perioada următoare. Vineri,  valorile termice vor marca o creștere față de intervalul precedent, dar vremea se va menține rece mai ales în primele ore ale zilei.

Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea în jumătatea de vest, unde doar pe spații mici vor fi precipitații slabe, predominant ploi. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 10 grade, mai scăzute izolat în centrul țării, dar și mai ridicate în Dealurile Subcarpatice; minimele termice de sâmbătă dimineața vor fi cuprinse între -8 și 4 grade, mai coborâte în Transilvania, în special în depresiuni. În zonele joase de relief, va fi ceață, cu precădere dimineața și noaptea, potrivit romaniatv.net.

Sâmbătă:Vremea va continua să se încălzească, urmând ca valorile diurne ale temperaturii aerului să se situeze cu mult peste cele specifice datei în sud-vestul țării și în Dealurile Subcarpatice, iar cele din noaptea de sâmbătă spre duminică să devină preponderent pozitive. Cerul va prezenta înnorări în majoritatea zonelor, mai persistente în regiunile intracarpatice, unde local va ploua, iar în cursul nopții trecător va fi și lapoviță. În zona montană, mai ales noaptea, vor fi precipitații mixte, iar la altitudini mari ninsori. În celelalte regiuni doar pe spații mici vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 12 grade, mai scăzute în zonele cu nebulozitate stratiformă sau ceață persistente, în special din centrul țării, dar și mai ridicate în Subcarpații Moldovei și de Curbură; minimele termice vor fi cuprinse între -2 și 6 grade. În zonele joase, dimineața și noaptea pe alocuri se va semnala ceață, izolat persistentă și pe parcursul zilei.

Duminică: În cea mai mare parte a țării, dar cu precădere în sud și în est, valorile de temperatură se vor situa cu mult peste cele normale în prima decadă a lunii decembrie. Cerul va avea înnorări temporare. Pe parcursul zilei, în nord-vest și în centru pe arii restrânse va ploua, iar la munte vor fi precipitații mixte, în timp ce în restul teritoriului ploile se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 și 14 grade, iar cele minime între -4 și 6 grade. Pe arii restrânse va fi ceață

Luni: Vremea se va menține mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă a anului. Cerul va fi mai mult noros în vestul și nord-vestul țării, unde va ploua pe arii extinse, în special seara și noaptea. În restul teritoriului înnorările vor temporare, iar probabilitatea de ploaie redusă. În Carpații Occidentali, la altitudini mari, vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe creste. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 6 și 14 grade, iar cele minime, în marea lor majoritate, între -3 și 7 grade. Izolat va fi ceață.

Prognoza meteo de marți până joi: Valorile termice se vor situa în continuare peste cele caracteristice perioadei. Local și temporar va ploua în majoritatea zonelor, iar la munte vor fi precipitații mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare), scrie romaniatv.net.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba