Indiferent daca am copilarit la tara sau la oras, daca am fost incadrati la generatia „cu cheia la gat”, exista cateva jocuri care ne vor aminti mereu de copilarie. Citește pe radiounirea.ro despre câteva astfel de jocuri

Uneori incercam sa uitam putin de grijile vietii de „adult” si sa rememoram cateva dintre jocurile care ne-au adus in fata parintilor cu genunchii juliti sau cu hainele pline de praf, insa fericiti si mandri de „ispravile” noastre.

Batistuta
Ca si „Perinita”, Batistuta putea demasca usor inceputul unei idile nevinovate intre kinderi: cel care avea batistuta cu siguranta ca dorea sa primeasca un pupic de la „iubirea sa secreta”. Cum insa „Batistuta” se juca mai mult intre fete, pupicurile pe obraz erau doar o confirmare a prieteniilor deja stiuite.

Mima
Un joc care prespune spirit de echipa si ingeniozitate. Cred ca regulie sunt stiute de toata lumea: doua echipe, cate un reprezentant din fiecare echipa mimeaza un cuvant spus de adeversar in timp ce echipa sa trebuie sa ghiceasca.Conteaza foarte mult sa ai imaginatie dar si o echipa buna, care sa poata descifra gesturile tale disperate. Nu e chiar un joc al copilariei, il re-descoperisem in liceu cand propuneam cuvinte cu grad ridicat de dificultate, majoritatea notiuni abstracte. Cum ati mima spre exemplu „sincronizare” sau „alternativa”?

Om sarac
Este unul dintre jocurile naïve ale copilariei, bazat mai mult pe hazard. In functie de numarul de jucatori, se scriau mai multe biletele cu personaje, din care patru erau cele mai importante: omul sarac – pagubitul, hotul, imparatul – cel care dadea pedeapsa si calaul – cel care o aplica.Restul erau figuranti si puteau fi trecuti ca tarani sau targoveti. Dupa impartirea aleatorie a biletelelor, omul sarac se plangea ca a fost furat si spunea numele celui banuit. Imi amintesc si acum cum, pentru a nu de da de gol, incercam sa ne stapanim fiecare muschi al fetei sau zambetul vinovat, atunci cand trageam infamul biletel care te desemna „hot”. Odata vinovatul prins, imparatul dadea pedeapsa, care putea fi mai grea – palme sau urechi inrosite- sau mai usoara, in functie de cat de bine te intelegeai in pauze cu „Liminatia Sa”. Daca in schimb faceai presupuneri gresite, o incasai fara drept la replica, chiar pagubit fiind.

Cine sunt eu?
Cel mai funny joc posibil, dupa parerea mea. Fiecare jucator scrie pe un bilet numele unui personaj: real sau fictiv, insa cunoscut de ceilalti. Apoi se amesteca bine si se trage la sorti. Pe rand, fiecare jucator arata celorlalti biletul, fara sa se uite insa la el, apoi incepe sa puna intrebari ajutatoare, pentru a afla ce personaj intruchipeaza.Se poate ajunge la situatii comice, in care sa fii presedintele Americii sau Smeagol. V-ati gandit vreodata cum v-ar sta in pielea lui Yoda sau a lui Darth Vader din Star Wars?

Jocul cuvintelor
Well, asta este un joc inventat de mine si de surorile mele ca o alternativa la Fazan si la Spanzuratoarea. Iti alegi in minte un obiect si incepi sa-l descrii, cat mai exact si totodata suficient de abstract incat celalalt sa nu ghiceasca din prima. Eventual, ca sa fie fair-play, le indici celorlalti prima si ultima litera a cuvantului. Spre exemplu: ce e negru, are patru picioare, sta pe tavanul bucatariei, incepe cu P si se termina cu N? Nu stiti? Ei, bine, pianul. De ce pianul? Pai e treaba mea unde asez mobila:). (Just kidding!) (Oana Scarlet)
Privim cu nostalgie la anii care s-au scurs. Jocurile copilariei ne revin in minte si pentru cateva clipe privirea ne straluceste altfel, iar chipul ne este luminat de un zambet care pastreaza din gingasia copilariei. Eram atat de veseli, fara griji, colindam cat este ziua de lunga campurile inverzite, alergam dupa fluturi, cautam fragi, alune si alte bunatati pe care numai la tara le gasesti, iar seara ne strangeam toti ” la rascruce”. Astazi sunt o femeie matura, majoritatea tovarasilor mei de joaca au la randul lor copii… Putini dintre acestia sunt insa dispusi sa renunte la calulator si jocurile virtuale pentru o portie de realitate si socializare reala. Cat despre jocurile copilariei noastre, unii nici nu au auzit de ele.

Magarusul

Era jocul care starnea cel mai mare amuzament. Mingea era pasata de la unul la altul, iar „un magarus” trebuia sa o prinda sau sa o atinga (in functie de regulile stabilite ad-hoc). Daca reusea sa faca asta scapa de titulatura de magarus, iar cel care o pierdea ii lua locul. Imi aduc aminte si acum glumele care se faceau pe seama celor care, pe rand erau magarusi.

Nuculita

Este un joc care se practica toamna cand se fac nucile. Am constatat ca putin stiu de el, insa atunci cand eu eram copil era practicat de toti tovarasii mei de joaca. In careva cuvinte acesta se desfasura dupa urmatoarele reguli: mai intai trebuia sa licitezi- pe care nuci se joaca. Cand se ajungea la un acord, fiecare punea un numar egal de nuci, una langa alta, fixate intr-un strat mic de nisip. Apoi de la un punct fix trebuia sa le dobori asa cum se face azi la bawling. Cel mai priceput se alegea cu punga plina cu nuci…

Leapsa/Atinsea

Imi aduc aminte si acum cum alergam cat e ziua de lunga… La jocul asta nu sunt prea multe de spus, poate doar ca ar trebui sa-l practic si acum, poate asa as scapa de kilogramele in plus.

Elasticul

Un joc practicat in special de fete. Trebuia sa fim macar trei pentru a-l putea juca. Din pacate eu nu eram foarte priceputa. Imi aduc aminte ca pierdeam mereu…

Patratica (un fel de fotbal/tenis)

Daca elasticul era mai mult pentru fete (toata lumea radea de baietii care jucau elasticul) patratica era jocul baieilor, cand nu se strangeau suficienti pentru doua echipe de fotbal. Terenul era impartit in patru patrate, acestea reprezentand terenul fiecaruia (uneori se juca si la dublu), iar mingea trebuia sa fie trecuta peste un fileu. Erau aceleasi reguli din tenis numai ca se juca cu piciorul, folosindu-se o minge de fotbal. (Andreea Patru)
Jocurile copilariei mele sunt o cauza pierduta in epoca gadgeturilor sofisticate si mega-inteligente. Trist, dar foarte realist. Acum nu mai vad copii pe strada care sa joace sotronul, tarile, de-a fata-ascunselea si alte astfel de jocuri minunate si extrem de palpitante. Acum ei isi dau intalnire pe…messenger sau online la un joc de grup gen Counter Strike. De aceea, vrem cu ajutorul acestui top sa retraim, macar virtual, impreuna emotia acestor jocuri de-a dreptul ineteresante

Castelul

Unul dintre jocurile mele preferate in copilarie. Nu o sa uit niciodata cand, aproape ca plangeam seara cand trebuia sa intru in casa, pentru ca nu ma mai saturam sa il joc. Sigur mai stiti ca se puneau caramizi/pietre de diverse marimi pentru fiecare litera din joc: CASTEL si se juca cu mingea, care trebuia sa darame pietrele.

Tarile

Putina creta, o minge, cativa copii (cel putin 4-5) si gata „reteta” pentru o distractie pe cinste. Se desena un cerc in mijlocul caruia sa desena alt cerc, micut, iar apoi se impartea in mod egal intre copiii care participau, sub diverse nume de tari: Romania, Argentina, Spania, etc. Mingea se arunca in sus de catre o tara si se striga numele altei tari, care trebuia sa prinda rapid mingea, pentru ca ceilalti se ascundeau in timpul acesta si se opreau numai cand tara cu mingea se oprea in cercul micut de care v-am spus…de aici, povestea ar putea continua randuri in sir, dar sunt sigura ca recunosti jocul, asa ca te las pe tine sa-ti amintesti restul…

Sotron

Jocul emblema al oricarei copilarii apuse. Orice copil stie de „omuletul” conturat pe trotuar cu ajutorul cretei, numerotat din cap pana in picioare, pe care trebuia sa sari intr-un picior. Acesta este un joc pe care il poti juca lejer cu fiul/fiica ta, pentru ca nu necesita mai multi copii.

Matele incurcate

Incalcirea mainilor si picioarelor intre mai multi copii si descurcarea lor reprezinta ingredientul cheie al unui joc imaginativ, in care un copil trebuia sa descurce toate acele „mate”.

Imparate luminate, cat e ceasul

Retraiesc si acum momente inedite ale copilariei, chiar daca doar prin prisma amintirilor. Mai stiti cat arata ceasul imparatului: o mamaliga, 10 pasi de furnica, un crocodil si asa mai departe. macar el era scutit de blestemul trecerii impasibile a timpului. (Daniela Ganciu)

Sunt convinsa de faptul ca cele mai frumoase amintiri din copilarie sunt de la tara. Dar eu gasesc copilariei mele, petrecuta printre blocuri si parcuri -cu toate vacantele petrecute la tara- un farmec care pentru mine nu ar putea fi egalat de altceva.

Frunza

A fost unul din cele mai populare jocuri ale copilariei noastre, jucat pana la epuizare in curtea scolii sau in fata blocului. Era destul de simplu si destul de solicitant, in acelasi timp, fortandu-te sa folosesti orice arme -vorba vine, arme, de fapt era vorba de unghii si maini- pentru a o face pe cea din echipa adversa sa calce linia. Si da, nu imi amintesc sa se fi jucat si baieti jocul asta. Merg prin cartier si vad tot mai rar -aproape deloc- desenat conturul cu creta al „Frunzei”. Ce se joaca copiii de astazi?

1, 2, 3 la perete stop!

Il jucam intotdeauna in fata blocului, folosind drept „perete” unul din zidurile exterioare ale cladirii. Nu-l jucam niciodata foarte multa vreme, pentru ca ne plictiseam repede, dar il jucam destul de des. Smecheria era sa spui „unudoitrei” mai lent -asta tin minte- si „la perete stop” foarte foarte rapid, ca sa te poti intoarce repede si sa ii prinzi pe cei care se miscau. Videoclipul este cu o pisica care joaca acest joc!
Statuetele

Stiu ca in alte locuri acest joc se mai numeste si „Incremeneste, statuie”. Nu tin minte sa fi avut reguli foarte stricte, dar stiu ca in serile de vara afara ne strangeam toti copiii in gradinita din fata blocului si ne amuzam -lucru curios la niste copii- stand nemiscati.

Tomapan

Stiu ca nu e ceeea ce ai numi un joc sportiv, e unul pe hartie. Dar el ne ocupa toate orele de curs plicticoase si toate pauzele in care era prea frig ca sa iesim in curte. Si, daca aveti chef, va astept oricand la un joc, pentru ca eram foarte buna la el!

Ursu’n barlog

E unul din jocurile care ne erau foarte dragi atunci cand eram micuti. Nu era el cel mai interesant, dar noi eram incantati. Cum ar fi sa vezi o gramada de adulti jucand „ursu’n barlog” in fata companiei la care lucreaza? (Georgiana Papari)
Desi primul meu geand a fost sa va descriu in cateva cuvinte ce inseamna pentru mine cvopilaria, o sa va spun exact de ce mi-e dor din copilarie. Nu e vorba neaparat de jocuri, pentru ca e clar am depasit faza aceasta, insa mi-e dor de naivitatea unui copil, de rasul suav si sincer, de inocenta. Dar cu topul se refera la jocuri, o sa va spun care erau preferatele mele.

Fazan

Era un joc minunat si daca stau sa ma gandesc iti stimuleaza si creativitatea. Cuvintele cheie: Itinerar, irelevant, casant…

Flori, fete sau baieti

Nu aveam Messenger, dar ne puteam trada micile pasiuni de copil prin a alege „baieti”, si daca „inculpatul” juca si el, era o adevarata provocare.

Coarda

Trebuie sa recunosc ca acu cateva luni am reusit sa gasesc o coarda la niste prieteni si nu am putut sa ma abtin sa nu sar „cifrele”. Stiti ce-am aflat? Inca joc bine…

Telefonul fara fir

Cum „pisica” ajunge „mica” si chiar un cuvant mai complicat? Simplu, „telefonul fara fir”. Cate rasete provoaca…

Pititea

Daca imi era sila sa joc si nici nu vroiam sa ma pun, ma „piteam” in casa. Stateam la etajul 1 si imi era usor sa ies si sa nu ma vada, pentru ca vedeam pe geam cand pleca de la bloc. Da, stiu, trisam.

Sursa:feminis.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE