Rămâi conectat

Știri

Comisia Europeană a aprobat noul PNDR 2014-2020 | 9,5 miliarde de euro de cheltuit până în 2020

Publicat

în

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 al României a fost aprobat oficial de către Comisia Europeană (CE), în 26 mai 2015, informează Reprezentanţa CE în ţara noastră.

PNDR 2014-2020 trasează prioritățile României pentru utilizarea a aproximativ 9,5 mld. euro din fonduri publice, disponibile până în 2020 (8,1 mld. euro din bugetul UE, incluzând 112,3 mil. euro transferați din plățile directe din cadrul PAC – Politica Agricolă Comună și 1,34 mld. euro reprezentând cofinanțarea națională).

Obiective PNDR 2014-2020: Modernizarea a 3.400 de ferme și cooperative, dezvoltarea a peste 30.000 de ferme mici, instalarea a peste 9.400 de tineri fermieri

Programul de dezvoltare rurală al României se concentrează în principal asupra a 3 domenii prioritare: promovarea competitivității și restructurarea în cadrul amplului sector agricol din România; protecția mediului și schimbările climatice; respectiv stimularea dezvoltării economice, crearea de locuri de muncă și o calitate mai bună a vieții în satele din România, care este de multe ori sub nivelurile UE și național, notează CE, într-un comunicat transmis redacţiei.

În cadrul primei priorități, „Competitivitatea sectorului agricol și exploatarea forestieră durabilă”, PNDR va sprijini modernizarea a aproximativ 3.400 de ferme și cooperative, dezvoltarea a peste 30.000 de ferme mici, precum și instalarea în zona rurală și începerea activității pentru peste 9.400 de tineri fermieri.

Peste 1,3 mil. ha de teren agricol (peste 10%) și peste 800.000 ha de pădure (12%) vor beneficia de plăți de agromediu

În ceea ce privește prioritatea „Refacerea, conservarea și consolidarea ecosistemelor legate de agricultură și silvicultură”, peste 1,3 milioane ha de teren agricol (peste 10%) și peste 800 000 ha de pădure (12%) vor beneficia de plăți pentru a sprijini biodiversitatea și pentru a promova practicile ecologice de gestionare a terenurilor.

Alte 4,7 milioane ha vor beneficia de sprijin pentru a preveni abandonarea terenurilor și eroziunea solului. Competențele în domeniul agricol vor fi consolidate prin formarea a aproximativ 184.000 de persoane, în cadrul celor două priorități menționate anterior.

27.000 de locuri de muncă în zonele rurale şi 3.000 de întreprinderi neagricole

În ceea ce privește prioritatea „Incluziune socială și dezvoltare locală în zonele rurale”, se vor crea aproape 27.000 de locuri de muncă în zonele rurale și vor fi sprijinite crearea și dezvoltarea a 3.000 de întreprinderi neagricole. Aproximativ 27% din populația rurală va beneficia de investiții de îmbunătățire a infrastructurii rurale.

Sprijinul pentru dezvoltarea rurală este al doilea pilon al Politicii Agricole Comune. În total, sunt prevăzute 118 programe naţionale şi regionale în toate cele 28 de state membre UE. Noul Regulament privind dezvoltarea rurală pentru perioada 2014-2020 abordează șase priorități economice, de mediu și sociale, iar programele cuprind obiective clare care stabilesc rezultatele ce trebuie atinse.

În plus, pentru a coordona mai bine acțiunile și pentru a maximiza sinergiile cu alte fonduri structurale și de investiții europene (ESIF), s-a încheiat cu fiecare stat membru în parte un acord de parteneriat în care se prezintă strategia generală pentru investițiile structurale finanțate de UE, mai notează CE.

sursa: agroinfo.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Sfânta Mercurie, Miercurea din Săptămâna Luminată: Tradiții și superstiții

Publicat

în

Sfânta Mercurie, Miercurea din Săptămâna Luminată: Tradiții și superstiții

Săptămâna care urmează praznicului Învierii Domnului este numită Săptămâna Luminată. În vechime, Botezul era săvârșit în noaptea de Paști. Cei botezați erau numiți „luminați” și purtau haine albe în toată săptămâna de după Paști.

Sunt persoane care afirmă că de la purtarea hainelor albe, această săptămâna a primit numele de Săptămâna Luminată.

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu „hărți”. Biserica ne oferă dezlegare la mâncărurile de dulce datorită Învierii Domnului. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioadă cuprinsă între Învierea Domnului și Duminică Tuturor Sfinților (prima după Rusalii), avem „dezlegare la peste”.

De la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni. Începând din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălțarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paștilor: „Îngerul a strigat …”, iar credincioșii se salută cu cuvintele: „Hristos a înviat!” și răspund: „Adevărat a înviat!”

În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea şi nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice. Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduială specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii.

Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă. O veche tradiție aminteşte că femeile care nu respectă tradiția vor atrage în casa lor ghinioanele, iar în familia respectivă, gospodina nu va avea ” ce să pună pe masă” tot anul.

Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după 50 de zile Paști, de Rusalii, conform creștinootodox.ro.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

A patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia: Când va avea loc

Publicat

în

Când va avea loc a patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia

Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC UAB) în parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Alba și Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba va organiza în data de 22 mai Târgul de joburi  CARIERA UAB, pentru studenți și absolvenți.

Sunt invitate să participe organizații din toate domeniile, interesate de a oferi studenților și absolvenților UAB locuri de muncă, practică, internship, voluntariat sau stagii de documentare în vederea elaborării lucrărilor de licență sau de disertație.

Succesul primelor trei ediții ale Târgului de joburi organizat la UAB, precum și rata crescută de inserție înregistrată ca urmare a desfășurării lor, determină continuarea organizării acestor tipuri de activități la nivelul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră (CICOC-UAB).

Angajatorii care sunt în căutare de viitori angajați și doresc să îi întâlnească pe studenții sau absolvenții UAB aflați în procesul de identificare al unui loc de muncă sau reconversie profesională, pot transmite intenția de participare, împreună cu locurile vacante disponibile și numărul acestora la adresa de email [email protected], până la data de 15 mai, în vederea alocării unui stand.

Acest Târg de joburi este organizat în cadrul Proiectului CNFIS-FDI-2024-F-0466- MĂSURI INTEGRATIVE DE CONSILIERE ÎN CARIERĂ ȘI ARMONIZARE A OFERTEI DUCAȚIONALE CU RIGORILE PIEȚEI MUNCII – CARIERA UAB, finanțat de către Ministerul Educației, prin Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2022 (Domeniul 7: Corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii, consilierea și orientarea în carieră), Manager de Proiect: Conf.univ.dr. Larisa Dragolea, Director al Centrului de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră.

Centrul vine în sprijinul studenților, absolvenților, elevilor din clasele terminale, prin oferirea de servicii de informare, consiliere și orientare pentru alegerea traseului profesional, servicii de consiliere psihologică și evaluare aptitudinală, consiliere vocațională și educațională, monitorizarea inserției pe piața muncii, sprijin în procesul de identificare a locului de muncă potrivit, în acord cu abilitățile personale și competențele dobândite pe parcursul studiilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi: Care este stadiul lucrărilor

Publicat

în

Care este stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a școlii generale din Tăuți

Autoritățile locale și județene au verificat, zilele trecute, stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi, comuna Meteş.
Investiţia va transforma această unitate de învăţământ într-una modernă, care poate rivaliza cu oricare alta din mediul urban, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Alba.
Aceștia au precizat că finanţarea merge spre lucrările la clădire, pornind de la refacerea reţelelor electrice și a pardoselilor, schimbarea uşilor, izolaţii și copertine, până la sistemul de iluminat cu LED şi senzori de prezenţă.
O altă linie de finanţare prin PNRR presupune achiziţia de mobilier şcolar și de echipamente digitale pentru organizarea învăţării în mediul virtual.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba