Rămâi conectat

Știri

TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)

Publicat

în

De Ovidenie, obiceiurile au rolul lor. Pe 20 noiembrie, are loc Înainteprăznuirea Intrării în Biserica a Maicii Domnului, în tradiția ortodoxă și Preserbarea Intrării în Templu a Maicii Domnului, la creștinii catolici.

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, eveniment important al creștinătății, este simbolul supunerii față de puterea divină. Este o zi a luminii, a prevederii și a privegherii totodată.

Înainteprăznuirea Intrării în Biserica a Maicii Domnului este o sărbătoare care îndeamnă femeile să iubească virtuţile creştine, să fie pline de smerenie, de blândeţe, de bunătate. Se spune că acum începe iarna, se deschid cerurile şi animalele capătă grai. Se sparge întunericul, răceala morții și a iernii. Numai că toată splendoarea din Înalt nu poate fi văzută decât de către cei buni și demni. De aceea, se fac praznice pentru cei care au murit, în special celor ce au avut moarte năprasnică, se aprind lumânări pentru cei ce au trecut la cele veșnice fără lumină. Este prima dezlegare la peşte din Postul Crăciunului.

Ține tradițiile dinainte de Ovidenie!

În noaptea din ajun, pe 20 spre 21 noiembrie, uşile şi ferestrele se ung cu usturoi, ca să nu intre strigoii. Nimeni nu munceşte şi se dau de pomană căni cu apă și colăcei cu lumânări. Fii atentă la cum e vremea de Ovidenie, că aşa va fi toată iarna. Dacă e senin și soare, vara viitoare va fi secetoasă. Dacă sunt nori, e semn rău, căci va urma un an cu epidemii. De ninge la Ovidenie, iarna va fi grea. Ce mai ai de făcut? Trebuie să ții lumânări aprinse în casă. Nu ai voie să dormi în noaptea din ajun. În unele regiuni din țară, se mai păstrează un ritual străvechi. În seara din ajunul Ovideniei, se umple o farfurie cu apă, lângă care se pune o lumânare. Se păzește toată noaptea, să nu se stingă și, între timp, se fac 300 de mătănii, 100 la început, seara, 100 la miezul nopții și 100 în zori. Cui reușește i se va îndeplini orice dorință.

Conform volumului Tradiții și Obiceiuri Românești, coordonat de editura Flacăra, Intrarea în biserică a Maicii Domnului, sărbătorită pe 21 noiembrie corespunde, în calendarul popular, cu celebrarea unei divinități a lupilor.

Bătrânii spun că, de Ovidenie, se deschid cerurile și animalele vorbesc. Se fac pomeni pentru morți, iar celor care au murit fără lumânare li se aprinde una acum. În această noapte se fac farmece și descântece, se află ursita și se pot efectua observații și previziuni meteorologice. Totodată, se spune că, aşa cum va fi vremea în această zi, aşa va fi toată iarna.

Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului este numită în popor şi Vovidenia sau Ovidenia, care înseamnă „ceea ce se face văzută”. Sinaxarul din Minei spune: „Intrarea în Biserica legii a Doamnei de Dumnezeu Născătoarei a pricinuit ortodocşilor creştini praznic minunat şi a toată lumea, fiindcă s-a făcut aceasta într-un chip minunat şi este înaintemergătoare a marii şi înfricoşătoarei taine a Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu”.

Intrarea în Biserică sau mai bine zis în Templul din Ierusalim a Maicii Domnului este un eveniment prăznuit în Biserica Ortodoxă despre care nu se face pomenire în Sfânta Scriptură, însă în Sfânta Tradiţie există foarte multe referinţe la ea. În relatarea din „Vieţile Sfinţilor” despre această sărbătoare se face povestirea întregului episod al aducerii la Templul din Ierusalim a Maicii Domnului.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba