Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat recent decretul pentru promulgarea Legii privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților...
Părinții care, în perioada aplicării stării de urgență, ar trebui să revină la muncă din concediul de creștere a copilului vor putea beneficia de acest tip...
În întreg județul Alba, de mâine, toate școlile vor fi închise, până în data de 22 de martie. De asemenea, la Alba Iulia, se vor închide...
Noua propunere legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr.91 din 1 iulie 2014 prevede pana la maximum 5 zile lucratoare libere pentru parinti. Senatul Romaniei a...
Proiectul care prevede ca unul dintre părinți să stea acasă în momentul în care școlile și grădinițele se închid din cauza vremii a primit raport favorabil...
Valoarea tichetelor de creșă s-a majorat începând cu luna octombrie, decizie care a fost publicată deja în Monitorul Oficial. Așadar, tichetele de creșă s-au majorat cu...
Parintii care au copii mai mici de 10 ani vor putea beneficia de zile de concediu platite in plus, conform unui proiect de lege depus in...
În funcție de cât de mari sunt veniturile nete din familie, dar și de o serie de alte condiții, părinții ar putea cere, într-un viitor apropiat,...
Măsura acordării de zile libere părinților anumitor copii se regăsește într-o propunere legislativă privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare...
Legiuitorii au în vedere acordarea unui nou tip de vouchere, printr-o nouă propunere care urmează să fie dezbătută la Camera Deputaților. Noul tip de vouchere vine...