Rămâi conectat

Știri

Alba Iulia: „Strada Mare” din orașul cu 11.000 de locuitori, la 1900

Publicat

în

În vremuri de care ne desparte ceața aurie a timpului, fiecare oraș mic avea o stradă mare.

Dar până și pentru Alba Iulia cea cu 11 500 de locuitori la 1900, „strada mare” era un eufemism în spatele căruia se ascundeau denumiri schimbate odată cu stăpânirile. Ieri și astăzi pe Strada Mare; oare nu-l trădăm pe „astăzi” dacă, inspirați de memoria fotografică, constatăm că „ieri” Strada Mare era mai vie?

Ea a rămas o arteră comercială, însă momentul în care va reveni la animația de acum un secol este departe. Dar despre ce vorbim oare când ne referim la Strada Mare a Alba Iuliei?

Sentimentul național i-a îndemnat întotdeauna și pretutindeni pe edilii orașelor să încerce perpetuarea memoriei personalităților și a evenimentelor istorice transformându-le în nume de străzi. Segmentul de la hotelul Hungaria (ulterior Dacia) până la Palatul de Justiție al Străzii Mari a purtat până la 1918 denumirea de strada Ferencz Deák (1803-1876). Liberal moderat, acesta s-a impus în timpul revoluției de la 1848 printre oamenii politici de prim rang, dobândindu-și faima de „înțelept al națiunii maghiare”. Contele István Széchenyi (1791-1860), demnitar cu vederi liberale, istoric, economist și politician, rămas în istorie cu faima de creator al Ungariei moderne, a dat numele străzii de la Palatul de Justiție până la poarta sudică a orașului. Prima unitate militară a Regatului României care a intrat în Alba Iulia, la 19 decembrie 1918, a inspirat noua identitate a Străzii Mari. La scurt timp, aceasta a devenit strada Regimentul 5 Vânători, nume păstrat până în 1948 când a primit, din motive lesne de înțeles, numele de strada Republicii. Caruselul istoriei se rotește adesea în cele mai imprevizibile sensuri. Astăzi, calea, căreia nimeni nu-i mai zice „Strada Mare”, susține prin denumirile sale succesive perpetuarea memoriei altor două personalități reapărute în prim-plan: regele Ferdinand și ilustrul lider liberal Ion I. C. Brătianu.

Revenind la schimbarea veacului al XIX-lea, constatăm că Strada Mare reprezenta o extensie spre sud a centrului economic și public al orașului. Frontul stradal vestic al lui Deák Ferencz utca era alcătuit exclusiv din spații comerciale. Cele mai importante erau două hale care se deschideau la stradă în galerii cu arce sprijinite pe stâlpi masivi din zidărie, nu atât de impozante ca cele din piețele Sibiului vechi sau celebrele „Sub Gălete” din Bistrița, dar având aceeași funcție. În fața lor, printre căruțe și tarabe, forfoteau țărani și orășeni, unii ocupați cu vânzarea, alții cu cumpărăturile.

Ceva mai încolo, în piața Széchenyi, vizavi de locul în care avea să apară în scurt timp Palatul de Justiție, se înălța o clădire ciudată. Cu un etaj, în formă de hexagon cu laturi inegale, de un eclectism care degaja totuși un oarecare farmec central-european, avea și aceasta un magazin la parter. La ieșirea din piață, pe partea stângă, se afla fabrica de mobilă a lui Arnold Baumann. Pe aceeași latură a străzii, la circa 100 de metri, se înalță și astăzi un edificiu care a cunoscut odinioară vremuri mai bune. Deși are doar două niveluri, este singura clădire din Alba Iulia înzestrată la etaj cu o mică loggia care să-i permită proprietarului să arunce o privire în susul sau în josul străzii. A fost inaugurată în 1906 pentru a deveni sediul unei întreprinderi legate de un nume glorios atât în planul economic, cât și în cel științific. Este vorba de Carl F. Jickeli S. A., Fierărie, mașini agricole, automobile de lux și camioane, sucursala Alba Iulia. Magazinul funcționa ca o reprezentanță permanentă pentru Ford Motor Company, având un depozit de automobile și tractoare. Proprietarul său de la Sibiu, sasul Carl F. Jickeli (1850-1925) era fiul unuia dintre cei mai prestigioși comercianți ai orașului. În tinerețe, participase la o expediție în Africa, de unde s-a întors cu o valoroasă colecție de piese etnografice. După studii la Graz și Heidelberg, unde a obținut titlul de doctor, a fost timp de un semestru asistent la Catedra de Științe Naturale a Universității din Jena. Chemat de tatăl său la Sibiu, a preluat afacerea familiei fără a renunța însă la preocupările științifice.

Nu ne putem aștepta ca o stradă să rămână veșnic neschimbată, păstrându-și prin secole mereu aceleași edificii. Observația poate fi aplicată și Străzii Mari din Alba Iulia. Dispariția celor două hale comerciale, relativ recent demolate, nu reprezintă neapărat o pierdere pentru arhitectura orașului. Dar locul viran rămas acolo, parțial ocupat de o parcare, nu justifică „eliberarea” terenului. Nici clădirea hexagonală din piața care îi poartă astăzi numele lui Ion I. C. Brătianu nu mai există. Locul ei a fost luat de parcarea de pe latura nordică a sediului Băncii Raiffeisen, agenția Alba Iulia. Clădirea fostului Magazin Carl F. Jickeli S. A. nu mai are arcele elegante ale ferestrelor-vitrine de la parter. Locul lor a fost luat, cine mai știe când?, de simple deschideri dreptunghiulare. Devenită prin anii ‘50 ai secolului trecut magazinul Metalul, ea adăpostește azi depozitele unor companii românești și transnaționale.

Fosta Stradă Mare din Alba Iulia, azi strada Ardealului, continuată de piața Ion I. C. Brătianu, apoi de bulevardul Ferdinand I, nu mai are animația de iarmaroc de altădată. N-o mai străbat căruțe și târgoveți, ci automobile în viteză. Renașterea ei ca arteră comercială – aflată în desfășurare – ar avea și un sens de etică urbanistică dacă nu ar continua cu prețul dispariției sau al modificării radicale a unor clădiri înălțate în ultimele două secole încheiate. (V.M.)

Sursa:edu.kindergraff.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Alba Iulia, pregătită de Paștele ortodox și greco-catolic

Publicat

în

Pregătiri pentru Paștele ortodox și greco-catolic la Alba Iulia

Alba Iulia s-a pregătit de sărbătoarea Paștelui ortodox și greco-catolic, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, autoritățile au dorit ca zonele principale din Alba Iulia să fie decorate, așa cum se cuvine, cu ocazia sărbătorilor de Paște. Ansamblurile decorative și figurinele sunt amplasate în Cetate în zona Celor Trei Fortificații și pe Bulevardul Transilvaniei, iar în Centru sunt amplasate în zona centrului comercial Mercur și în proximitatea Casei de Cultură a Studenților.

„Am pregătit această surpriză de sărbătoare pentru cei mici dar și pentru cei mari, care nu au uitat să mai fie, uneori, copii. Vă invit, așadar, dragi albaiulieni și turiști să vă bucurați de sărbători într-o atmosferă festivă, alături de cei dragi, și înconjurați de frumos, în Alba Iulia”, a precizat primarul Gabriel Pleșa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba