Rămâi conectat

Știri

Sesiunea Științifică Unitate, Continuitate și Independență în Istoria Poporului Român. 103 ani de la Marea Unire, de astăzi, la Alba Iulia

Publicat

în

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia organizează Sesiunea Științifică Unitate, Continuitate și Independență în Istoria Poporului Român. 103 ani de la Marea Unire (1918 – 2021)

Evenimentul va vaea loc în perioada 25-26 noiembrie 2021.

La această manifestare devenită deja tradiție ca să aibă loc în preajma Zilei Naționale a României, vor participa specialiști de la instituții muzeale sau universitare din România (Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu, Suceava, Iași, București, Sighișoara, Deva, Constanța, Craiova, Zalău, Piatra-Neamț, Satu Mare și Alba Iulia) dar și din străinătate (Serbia, Polonia, Suedia, USA, Ucraina și Brazilia).

Lucrările conferinței, care vor fi împărțite în 4 secțiuni, Arheologie, Istorie, Conservare-restaurare și Museikon, se vor desfășura în mediul on-line, putând fi urmărite pe https://www.facebook.com/muzeulnationalaluniriialbaiulia., începând de joi, 25 noiembrie 2021, ora 10:00.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Joi, 25 noiembrie 2021
Ora 10.00 – 13.00 susținerea lucrărilor pe secțiuni

Ora 13.00 – vernisaj expoziție – Din patrimoniul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia. Colecția Elie Bufnea, Sala Unirii

Ora 15.00 – 19.00 susținerea lucrărilor pe secțiuniVineri, 26 noiembrie 2021

Ora 9.00 – Vernisaj Expoziție „Ceramica glazurată romană din colecția Muzeului Național al Unirii Alba Iulia”, Sala Unirii, spațiile expoziționale „Alba Iulia”

– Lansare catalog ”Roman Lead-Glazed Ceramics from the Collection of the National Museum of the Unification Alba Iulia”, prezintă dr. Viorica Rusu Bolindeț, Sala Unirii, spațiile expoziționale „Alba Iulia”

Ora 9.00 – 13.00 susținerea lucrărilor

Secțiunea ARHEOLOGIE
joi, 25 octombrie 2021, Mansardă Sala Unirii, aripa Nord
orele 10.00 – 13.00

Moderatori: Viorica Rusu-Bolindeț, Iosif Vasile Ferencz

1. Mar Rey-Solé, Ioan Alexandru Bărbat – University of Barcelona, Faculty of Geography and History, Department of History and Archaeology, Section of Prehistory and Archaeology, Barcelona, Muzeul Civilizației Dacice și Romane, Deva
Petrografia utilajului litic cioplit din așezarea neolitică timpurie de la Șoimuș-Teleghi. Studiul de caz al silicolitelor

2. Sabin Adrian Luca, Florentin Perianu, Anamaria Tudorie, Gabriel Rustoiu, Cristinel Fântâneanu – Muzeul Național Brukenthal Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
Cercetări arheologice la Tărtăria – Gura Luncii (jud. Alba). Campania anului 2021

3. Cătălin Nicolae Rișcuța – Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva
Un vas aparținând Bronzului Timpuriu și implicațiile sale cultural-cronologice

4. Horia Ciugudean, Colin P. Quinn, Jess Beck – Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Hamilton College, Vassar College
Proiectul MARBAL: rezultatele preliminare ale campaniilor 2018-2019 în cimitirul aparținând Bronzului timpuriu de la Râmeț-Gugu (jud. Alba)

5. Beatrice Ciută – Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Analiza arheobotanică a unui lot de semințe provenite din situl de epoca bronzului de la Oarța de Sus (jud. Maramureș)

6. Iosif Vasile Ferencz – Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva
Noi artefacte celtice descoperite în sud-vestul Transilvaniei

7. Anca Timofan, Andrei Iosif Buta – Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, cercetător independent
Locuirea de la Apulum. O nouă casă romană descoperită în zona civilă a castrului legiunii a XIII-a Gemina (str. Nicolae Titulescu, nr. 20)

8. Anca Timofan – Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
Un parc arheologic urban la Alba Iulia – context, concept, utilitate, relevanță, instrumente și strategii de implementare, dificultăți. (Programul ArcheoDanube – Archaeological Park in Urban Areas)


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Întâlnire bilaterală cu oficiali elvețieni la Primăria Alba Iulia

Publicat

în

La Primăria Alba Iulia, întâlnire bilaterală cu oficiali elvețieni

La Primăria Alba Iulia, a avut loc o întrevedere de lucru între Primăria Municipiului Alba Iulia, reprezentanți ai Ambasadei Elveției în România – Programul Energy Efficiency, teprezentanți ai Secretariatului Afacerilor Economice – din Elveția, reprezentanți ai Ministerului de Finanțe din România – Coordonator Național pentru contribuția financiară elvețiană din România și reprezentanți ai Universității Tehnice din Cluj Napoca.

Discuțiile s-au concentrat în jurul proiectelor municipalității care pot beneficia de sprijin financiar în viitorul apel de proiecte dedicat eficienței energetice care se va lansa anul acesta, în baza acordului-cadru bilateral semnat între Elveția și România.  Alba Iulia s-a bucurat de această vizită de lucru în contextul în care eforturile municipalității din ultimii ani au făcut ca Alba Iulia să devină, în anul 2021, primul oraș din Transilvania care a primit titlul de comunitate sustenabilă. Obținerea acestei certificări europene oferite municipalității în prezența Ambasadorului Elveției în România, a fost rezultatul unui proces interdisciplinar într-o rețea de expertiză paneuropeană și al unei munci de echipă alături de Romania Green Building Council, Agenția Locală pentru Energie Alba și SERVELECT, se arată într-un comunicat de presă.

„Am încredere că echipa Primăriei Alba Iulia va reuși să pregătească documentațiile necesare pentru a accesa prima finanțare elvețiană nerambursabilă dedicată dezvoltării sustenabile a comunității noastre, mai ales deoarece, acest instrument financiar este printre puținele surse de finanțare pe care municipalitatea albaiuliană nu a avut ocazia să le acceseze până în prezent”, a declarat primarul Gabriel Pleșa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

”Conferințele de la Sebeș”, eveniment cultural găzduit în Aula Primăriei, în 3 aprilie

Publicat

în

„Conferințele de la  Sebeș”, un nou eveniment cultural de înaltă ținută, găzduit în Aula Primăriei

Primăria şi Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş vă invită miercuri, 3 aprilie 2024, cu începere de la ora 17.00, în „Aula” primăriei municipiului Sebeş, la conferinţa „Nivele tipologice și axiologice ale discursului intelectual. Despre lectura sau hermeneutica existențială”, susţinută de dr. Virgil Podoabă, profesor universitar la Catedra de Literatură comparată a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov.

Prof. univ. dr. Virgil Podoabă este scriitor, traducător și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România. După studii primare în satul natal şi liceale la Cluj, urmează cursuri universitare între 1972 şi 1976 la Facultatea de Filologie din acelaşi oraş. Teza de doctorat cu titlul „Experiența revelatoare și tematizarea ei în literatura română contemporană” o susţine la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj în anul 2003, lucrare distinsă cu calificativul „Summa cum Laude”. Din aprilie 1990 este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu Mureș, iar din anul 1992 ocupă postul de lector la Catedra de Literatură comparată, a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov, urmând cursus honorum până la titlul ştiinţific de profesor universitar. Activitatea sa a fost intensă încă din perioada studenţiei când, a fost președinte al Cercului de istoria literaturii române și redactor al revistei „Echinox” (1974-1976), în care de altfel a şi debutat cu o recenzie în anul 1973 și în paginile căreia, a susținut cu cronici literare și eseuri, rubricile „Proză” și „Cronica literară”.

A făcut parte din echipa de coordonare a cenaclului „Echinox” între anii 1974-1976, a cenaclului „Silvania” din Zalău între 1976 şi 1980, şi a cenaclului „Iosif Vulcan” din Oradea între 1980 şi 1991, iar din anul 1990 şi până în prezent este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu-Mureș. De-a lungul timpului a susţinut cu cronici literare, eseuri şi studii critice, prestigioase reviste de profil: „Familia” (1980-1990), „Vatra” (din 1990 încoace), şi a colaborat la revistele „Steaua”, „Caiete critice”, „Arca”, „Tribuna”, „Viața Românească”, „Limes”, „Calende”, „Discobolul”, „Paralela 45” etc. A înființat și a fost redactor-șef între 1991 şi 1992 al ziarului „Gazeta de Vest” din Oradea, iar împreună cu un grup de studenți de la Facultatea de Litere din Brașov a pus bazele revistei studenţești „Erată”, pe care a şi condus-o în calitate de director între anii 1995 şi 1999.

Totodată, prof. univ. dr. Virgil Podoabă are un palmares impresionant de participări la colocvii, târguri de carte, simpozioane, lansări de carte și întâlniri cu cititorii şi a susţinut de-a lungul timpului numeroase conferințe pe teme literare și culturale, cum este cea de la Sebeş.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Daia Română, prima comună din Alba cu rețea de gaz finanțată prin Programul „Anghel Saligny”

Publicat

în

Prima comună din Alba cu rețea de gaz finanțată prin Programul „Anghel Saligny”, Daia Română

Daia Română este prima comună din județul Alba care va avea rețea de gaz finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Contractul de finanțare, în valoare de peste 36,7 milioane de lei, a fost semnat miercuri 27 martie.

Contractul de finanțare este în valoare de 36m7 milioane de lei. Toate locuințele, agenții economici și instituțiile publice din comuna Daia Română vor fi racordate la rețeaua nou construită de gaze naturale. Alimentarea cu gaze naturale a comunei Daia Română se va realiza din stația de reglare – măsurare predare proiectată în zona satului Limba, din comuna Ciugud.

Pentru evitarea spargerii carosabilului la executarea branșamentelor, în cazul străzilor modernizate, conductele se vor amplasa pe ambele părți ale străzilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba