Rămâi conectat

Știri

Obiective turistice de văzut în județul Alba, unice în România: O parte dintre aceste obiective sunt unice în Europa sau în lume

Publicat

în

Top 17 obiective turistice de văzut în judeţul Alba, unice în România

Istoria, aspectul, culorile, aromele, atmosfera din jur, oamenii care îl pun în valoare-sunt “culorile” care fac povestea fiecărui obiectiv UNICĂ. Se poate să-ţi placă sau nu, dar unicitatea lui rămâne, ca o carte de vizită a locului. După călătoria în judeţul Alba am găsit multe locuri/lucruri unice, la nivel naţional.

Sigur, o parte dintre aceste obiective sunt unice în Europa sau în lume.

1.Râpa Roşie

Este unică în ţară prin forma şi culoarea sa. În acelaşi timp, este singura rezervaţie naturală de tip canion, din România. Se întinde pe 10 ha şi este o formaţiune geologică de tip “badlands”. O găseşti în apropierea autostrăzii A1, la 3 km de oraşul Sebeş.

2. Cetatea Alba Carolina

Este cea mai mare cetate din România şi una dintre cele mai importante cetăţi în stil Vauban din Europa. Brandul oraşului Alba Iulia este “Cealaltă Capitală”. Promisiunea lui are directă legătură cu Cetatea Alba Carolina:  Bine aţi venit în cea mai mare cetate din România!

3. Biserica Evanghelică din Sebeş: are cel mai mai mare altar din Transilvania. 

Clădirea este unică în România prin structura romanico-gotică!

4. Gheţarul din Peştera Scărişoara- după ultimele măsurători este cel mai mare gheţar subteran din lume. 

Are o vechime de 10 500 de ani şi peste 120 000 metri cubi de gheaţă. Grosimea stratului de gheaţă este de 36 de m. Dacă nu ai o haină groasă pe tine când intri în peşteră, pregăteşte-te să dârdâi profesionist!

5. Dealul cu Melci-este un punct fosilifer unic în România.

Aceasta reprezintă o alternanță de conglomerate cu gresii și marne, unde sunt încrustate 35 de specii de moluște. Au o vechime de 65-70 milioane de ani.

6. Muntele Găina- Târgul de fete

Pe vârful Găina ( cel mai înalt din masivul Găina, Munţii Apuseni), are loc, de sute de ani, Târgul de fete-o sărbătoare etno-folclorică unică în ţară.

7. Satul Rimetea-este unic în România pentru arhitectura sa tradiţională, cu ferestre verzi şi faţade albe.

În anul 1999, a fost prima localitate rurală care a fost distinsă de Comisia Europeană cu premiul „Europa Nostra” pentru conservarea patrimoniului cultural și arhitectonic. În 2013, Rimetea a fost propus pe lista celor mai frumoase sate din România. Arhitectura care a făcut Rimetea renumită în ţară şi în străinătate. Este o bucurie să te plimbi prin centrul satului şi să admiri casele…Tot la fel de interesant e să urci pe Vârful Piatra Secuiului şi să vezi priveliştea.

8. Terenul de golf “Paul Tomiţă” de la Pianu de Jos, judeţul Alba

Este cel mai mare teren natural de golf, din România. Din anul 1995, terenul se întinde pe 70 de hectare și are 18 găuri. Însă, în primă fază, a fost folosită doar jumătate din suprafață. Paul Tomiță a fost profesorul de golf al Majestății Sale, Regelui Mihai. A reprezentat România la Campionatele Mondiale de golf organizate în opt țări ale lumii.

9. Sistemul de galerii romane de la Alburnus Maior, Roşia Montană-este cel mai lung din Europa, având o lungime de 7 km!

Exploatările miniere din zonă totalizează 150 km. Roşia Montană este cel mai vechi centru minier din ţară, fiind atestată documentar, pe o tăbliţă cerată, în anul 131 d. HR.

10. Catedrala Greco-Catolică “Sfânta Treime” din Blaj- are cel mai mare iconostas din România.

O găseşti în centrul oraşul, în Piaţa 1848. Este o zonă superbă, plină de monumente istorice. Catedrala Sfânta Treime şi Piaţa 1848.

11. Prima şcoală publică cu predare în limba română s-a înfiinţat la Blaj, în 1754. 

12. Vânătările Ponorului- singura formă de relief de tip poljie (relief endocarstic, sub forma unei depresiuni largi) din România.

Cuvântul care defineşte cel mai bine acest obiectiv? Spectaculos!

13. Peştera Huda lui Papură  

Are  cea mai mare colonie de lilieci din Europa şi cele mai lungi şi mai numeroase excentrite (număr de intrări). Bonus: are cel mai mare depozit de chiropterit (zăcământ de fosfaţi) din România. Este cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă, cu cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai mare cascadă, din Munţii Trascăului.

14. Iezerul Ighiel-este cel mai întins lac carstic din România.

Totodată, acest paradis natural reprezintă o arie protejată de interes naţional fiind inclusă în situl de importanţă comunitară – Trascău.

15. Iezerul Şureanu-este cel mai mare lac, aflat pe o suprafaţă calcaroasă.

Se află la poalele Munţilor Şureanu. Îti oferă peisaje spectaculoase, şi la bază şi de sus, de pe vârful Şureanu.

16. Poiana Inimii-e una dintre cele mai inedite poieni din ţară, având formă de inimă.

Poiana Inimii este cunoscută de localnici sub numele de Poiana Ursoi. A apărut acum câteva sute de ani, în mijlocul a 260 ha pădure de stejar. Cel mai uşor ajungi la Poiana Inimii, pornind din satul Craiva, comuna Cricău. (sunt aproximativ 4 km). Pe drumul de pământ se poate merge cu maşina, până la Piatra Craivii, la ruinele cetăţii dacice Apoulon (cam 8-9 km distanţă totală).

17. Câmpia Libertăţii, Blaj

Câmpia Libertăţii văzută de la Crucea lui Avram Iancu. Aici a avut loc Marea Adunare Națională din mai 1848. Peste 40.000 de români din întreaga regiune transilvăneană au strigat atunci: „Noi vrem să ne unim cu țara”.

Sursa:zigzagprinromania.com


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Tulnicul, simbol al Țării Moților: Instrumentul muzical face parte din moştenirea culturală a poporului român

Publicat

în

Patrimoniul cultural este, cu siguranță, cel mai de preț lucru pe care îl avem

Tocmai de aceea, Tulnicul, simbol al Țării Moților, este un instrument muzical străvechi despre care se vorbește tot mai rar, dar pe care ne dorim ca și tânăra generație să-i cunoască originea și utilitatea.

Tulnicul este un instrument muzical străvechi care face parte din zestrea națională. Cu aproximativ o sută de ani în urmă, în casa fiecărui moț se găsea măcar un tulnic, la care ştia să cânte întreaga familie.

Pe vremuri, acesta era folosit ca mijloc de comunicare și instrument pentru interpretarea cântecelor, încă de pe vremea dacilor, dacă este să ne luăm după spusele istoricilor.

Localnicii folosesc şi acum tulnicul atât ca instrument muzical, cât şi ca mijloc de comunicare, în satele risipite prin munţi.

Pentru cel de-al doilea rol practic al tulnicului, utilizatorul trebuie să ştie atât cântările specifice care anunţă plecarea la diferite munci şi etapele de lucru, cât şi pe cele destinate unui eveniment major din viaţa omului: naştere, botez, nuntă sau deces.

În trecut, sunetul tulnicului punea pe fugă animalele de pradă sau anunţa primejdia unui război, iar, pe timp de pace, înlocuia dangătul clopotelor de biserică, anunţând sărbătorile creştineşti.

Conform obiceiului, transmis din generație în generație, cântările și chemările de tulnic sunt interpretate de o singură tulnicăreasă. Dacă sunt mai multe tulnicărese, ele pot cânta toate același cântec sau pot interpreta pe tonuri cu un singur tulnic solist. Fiecare tulnic are un sunet aparte, care depinde de lungimea tulnicului și de calitatea lemnului din care este construit.

Astăzi, glasul tulnicului se aude din ce în ce mai rar în zona Munților Apuseni. El sună a praznic sau a dor, pe care unii singuratici sau îndrăgostiţi şi-l mai împărtăşesc peste munţi şi văi.

Conform Dicţionarului de termeni muzicali (DTM) şi a Tezaurelor terminologice din cadrul Institutului de Memorie Culturală, tulnicul este un instrument aerofon, cu formă tubulară, deschisă la ambele capete, care produce sunete muzicale cu ajutorul curentului de aer dirijat prin interiorul său. Tulnicul reprezintă unul dintre cele cinci tipuri de bucium, întâlnite pe povârnişurile de miazăzi şi de răsărit ale Carpaţilor, în munţii din nordul ţării şi din Munţii Apuseni. În general, instrumentele din familia buciumului se prezintă sub forme tronconice drepte, curbate sau răsucite, realizate din fier, lemn sau scoarţă de tei, lemn de brad sau din scoarţă de cireş.

Unii bătrâni susţin că lemnul cel mai bun se găseşte în „fulgeriş”, adică pe înălţimi, unde tună şi fulgeră mai des. E o taină care spune că ramura din care se va naşte viitorul tulnic nu trebuie să audă glas de izvor. La vremea cuvenită iniţierii meşterul dezvăluie ucenicului un secret: copacul crescut între stânci are fibra mai deasă, este mai moale şi se lucrează mai uşor. Se alege creanga cea mai netedă, fără noduri, iar lemnul său trebuie să răsune, să aibă rezonanţă, când este lovit cu securea.

După legile nescrise ale moţilor, cu aproximativ o sută de ani în urmă, în casa fiecăruia se găseau două-trei tulnice, la care ştia să cânte întreaga familie. Localnicii folosesc şi acum tulnicul atât ca instrument muzical, cât şi ca mijloc de comunicare, substituind cu succes încă telefonul mobil în satele risipite prin munţi. Pentru cel de-al doilea rol practic al tulnicului, utilizatorul trebuie să ştie atât cântările specifice care anunţă plecarea la diferite munci şi etapele de lucru, cât şi pe cele destinate unui eveniment major din viaţa omului şi a comunităţii: naştere, botez, nuntă sau deces. În trecut sunetul său punea pe fugă animalele de pradă sau anunţa primejdia unui război, iar pe timp de pace înlocuia dangătul clopotelor de biserică, anunţând sărbătorile creştineşti.

Sursa:acasalaromani.ro, romania-redescoperita.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Urcatul oilor la stână: Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna mai

Publicat

în

Măsura oilor sau urcatul oilor la stână, a rămas până în zilele noastre o complexă sărbătoare pastorală care se desfășoară la începutul lunii mai, odată cu formarea stânelor sau cu deplasarea turmelor în zona pășunatului de vară.

Este un obicei cu multiple conotații – economice, sociale, estetice, distractive – la care participă întreaga obște a satului. Acum, în cadrul sărbătoresc, original și pitoresc, se desfășoară, după tradiții seculare, întâiul muls al oilor, consemnându-se drepturile la cota-parte din produsele lactate ale fiecărui proprietar de oi.

De câțiva ani această manifestare are loc, în funcție de starea vremii, după data de 10 mai, în acele sate de munte în care păstoritul mai păstrează din farmecul de altă dată.

Măsura oilor este precedată de unele activități practice (închiderea țarinilor, construirea sau repararea stânelor, înțărcatul mieilor, alegerea oilor sterpe, tunsul oilor și al berbecilor) precum și de activități cu caracter juridic (asocierea proprietarilor de oi, însemnarea oilor, angajarea ciobanilor, arendarea suprafețelor pe care se va pășuna, plata pășunatului etc).

În cazul în care pășunatul este de tip pendulator, când turmele trebuie să se deplaseze la mari distante, o delegație de săteni se deplasează în alt sat, unde închiriază câte un munte pentru întreaga vară. După întoarcerea acestora și anunțarea rezultatelor negocierii, se constituie stânele. Această formă de organizare se mai practică în satele din zona Rădăuți. Păstorii din zona de podiș (satele Bilca, Frătăuți, Arbore, Milișăuți) arendează terenuri în părțile Cârlibabei, pe munții Țapu, Iedu, Oușor, Piatra Roșie sau își organizează stâni pe munții Rarău, Giumalău, Călimani. Pe islazul comunal rămân să pască doar cârlanii și gâștele, uneori în amestec cu porcii.

O etapă importantă pentru buna desfășurare a păstoritului este angajarea oamenilor pricepuți „să poarte stâna”, în frunte cu baciul care gestionează întreaga activitate. Întotdeauna „nimatul” (locul unde stau oile) este păzit de către ciobani pe timp de noapte, câte doi de o parte și de alta a strungii.

Înainte ca oile să fie adunate în turmă, acestea se tund de către proprietari, se despart de miei și se înseamnă în urechi cu „furculițe”, „hârlețe”, „găurele”, cu ciucuri de lână colorata sau cu plăcuțe ștanțate.

Măsura oilor, unul dintre cele mai importante momente din calendarul popular, a căpătat de-a lungul timpului o semnificație deosebită, transformându-se într-o adevărată sărbătoare pastorală.

În satele în care turma urma să parcurgă zeci de kilometri până la locul de pășunat, măsura se făcea pe loc, în capul satului sau pe islazul comunal. Fiecare gospodar își mulgea oile separat, cantitatea de lapte obținută fiind măsurată cu tâncușul și trecută în scriptele baciului. Înainte, cantitatea de lapte obținută la prima mulsoare era trecută pe răboj după care acesta se despica, o parte a însemnărilor rămânând proprietarului.

După operația de măsurare a laptelui, după notarea semnelor făcute în urechile oilor și cinstirea ciobanilor, urma aprinderea unui foc, oile fiind obligate să treacă peste jăratecul sau fumul acestuia, „pentru curățire”, timp în care erau numărate de către cioban și atinse cu o ramură de leuștean.

Turma ajungea la locul de destinație însoțită, de cele mai multe ori, de către preotul din sat. Sus, pe munte, se desfășura un ceremonial de consacrare a locului și de ipostaziere a lupului, prin sfințirea stanei și a oilor. Încă din prima zi de pășunat, aici se aprindea focul viu care, prin grija ciobanilor, era permanent întreținut, obicei păstrat, până nu demult, în stanele din munții Bucovinei.

În localitățile în care pășunatul se desfășoară local, în vatra satului, practicile și obiceiurile la măsura oilor diferă, nu atât în conținut cât în modul de desfășurare. Aici, oile sunt adunate în turme cu o zi-două înaintea zilei de măsură, care este anunțată din timp de către primărie. În această zi, toată suflarea satului se pregătește pentru a participa la sărbătoare. Gospodinele pregătesc mâncăruri speciale (drob de miel, friptură, sarmale, cozonaci, ouă roșii etc.) iar bărbații au grijă ca băutura să fie suficientă. Către amiază, pot fi văzute grupuri de săteni îmbrăcați în costume de sărbătoare îndreptându-se către locul de stână. Dacă satul este mai mare, atunci pe raza lui se formează mai multe stâne. Ajunși la stână, gospodarii își așteaptă oile duse la pășunatul de dimineață. După intrarea oilor în târlă și închiderea acesteia, se derulează ceremonialul de început al pășunatului. Ciobanii înfig în mijlocul țarcului o cruce de lemn împodobită cu verdeață și afumă de jur împrejur gardurile și acareturile stânii, pentru îndepărtarea spiritelor rele. În fata asistenței urmează, apoi, slujba de sfințire a oilor și a stânii, oficiată de către preotul satului. După acest ceremonial, fiecare gospodar își alege oile din turmă și le mulge separat. Laptele obținut se duce în coliba baciului, pentru măsurare, această operație fiind făcută în vase speciale. În urma „măsurii”, fiecare sătean știe ce cantitate de brânză urmează să primească. La măsură nu este permis nici un vicleșug, deoarece se consideră că este de rău augur a se face vreo înșelătorie iar cei prinși cu vicleșuguri sunt supuși unor aspre critici de către întreaga comunitate.

După „măsură” urmează ospățul ritual, pe pajiștea din imediata apropiere a stânei. Pe iarba verde se întind ștergare și covoare pe care se așează bunătățile culinare pregătite special pentru acest moment festiv. Gruparea sătenilor pe pajiște se face în funcție de gradul de rudenie, de vecinătate sau de prietenie. Nimeni nu are voie sa mănânce sau să bea până când nu se termină slujba pe care preotul o oficiază în mijlocul oilor. Apoi, sătenii se ospătează într-o atmosferă plină de voie bună, obișnuind a-și trimite câte ceva unii altora (pahare cu băutură, ouă roșii, bucăți de drob etc). Cât timp durează această masă câmpenească, ciobanii prepară, în stână, primul caș.

La un moment dat, are loc pomana ciobanilor, când aceștia trec printre grupurile așezate pe iarba și primesc din partea participanților câte ceva de mâncare: ouă, friptură, cozonaci, băutură etc. Urmează împărțirea, în mod egal, a primului caș și consumarea sa rituală.

De cele mai multe ori, către seară, sosesc muzicanții tocmiți de către baci sau de către cineva dintre gospodari, ziua terminându-se cu o adevărată petrecere.

Și tot către seară, feciorii fură încălțămintea fetelor și o aruncă, uneori, pentru a nu mai fi găsită, întrucât există credința că, astfel, fetele se vor căsători în acel an.

Vechimea păstoritului este demonstrată și de aceste obiceiuri, practicate, încă, în forma lor ancestrală, făcute în credința că ele vor spori productivitatea iar animalele vor fi apărate de forțele malefice. Sursa:azm.gov.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Din 19 până în 25 mai, a 17-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti”

Publicat

în

Din 19 până în 25 mai, a 17-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti”

Se anunţă o nouă ediţie reuşită a Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti”, cu” o selecţie foarte riguroasă şi foarte bună, cu evenimente foarte frumoase şi foarte bine gândite”, după cum a afirmat managerul Teatrului de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia, Ioana Bogăţan.

În cadrul unei conferinţe de presă dedicată celei de-a 17-a ediţii a festivalului organizat, între 19 şi 25 mai, de „Prichindel” şi Consiliul Judeţean Alba, Ioana Bogăţan a spus că vor fi spectacole bune, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, lansări de carte, expoziţii, ateliere pentru copii. În total peste 30 de evenimente.

Ioana Bogăţan a precizat că biletele au fost epuizate în cea mai mare parte încă din primele două-trei zile, excepţie făcând piesele unor teatre din străinătate, la actuala ediţie fiind invitate companii din Grecia, Italia, Portugalia şi Republica Moldova. În fiecare an există un cap de afiş, anul acesta sunt mai multe, a adăugat Ioana Bogăţan, menţionând în acest sens „Căsătoria” (o producţie a Teatrului de Comedie din Bucureşti), „…Escu” (o coproducţie Teatrul „Stela Popescu” Bucureşti şi Teatrul Naţional „Satiricus” din Chişinău), „La câţiva oameni distanţă de tine” (o coproducţie a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti şi Centrul Cultural „George Coşbuc” Bistriţa), „Agnes, aleasa lui Dumnezeu” (Teatrul Nottara Bucureşti), „Paracliserul” (Teatrul Dramaturgilor Bucureşti) şi „Băieţii de zinc” (Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” Bucureşti). „Important este că avem acest festival la Alba Iulia şi este important să ne bucurăm de el”, a conchis managerul Teatrului de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba