Sindicatul Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine, afiliat la AGROSTAR, ia în calcul reluarea protestelor, întrucât OUG 60/ 2015, ordonanță prin care se suspenda aplicarea...
Există și alte soluții pentru ca povestea de două mii de ani a regiunii Roșia Montană să continue, ba chiar să devină un motor de dezvoltare...
Noul procuror general al României, Augustin Lazăr şi-a început activitatea la Ministerul Public. El a fost numit în funcţie prin decretul preşedintelui Klaus Iohannis, la sfârşitul...
Aproape 300 de joburi sunt vacante prin rețeaua EURES pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Șomerii din Alba, dar și cei care doresc...
Reînscrierile copiilor la gradinita încep astazi si se vor încheia pe 20 mai, iar înscrierile vor începe pe 23 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerului Educatiei...
Casele de marcat vor fi legate la calculatoarele Fiscului. Conectarea acestora se va face cel târziu în 2018, spun șefii Fiscului. Toate casele de marcat vor...
CCR discută pe 4 mai excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea alegerilor locale, ridicată la Tribunalul București. Excepția înregistrată la CCR vizează prevederile art....
Joi, în 5 mai, între orele 15.00-16.00 Ambasada Statelor Unite ale Americii organizează discuții online cu tema „Totul despre Loteria Vizelor”. Dialogul se va purta pe...
Cea de-a 15-a ediție a Festivalului de aeromodele Fun to Fly de la Sebeș se va desfășura anul acesta de în perioada 5-8 mai, la fel...
Numărul accidentelor rutiere din minivacanţa de Paşte a scăzut faţă de anul trecut. În acest an au avut loc 52 de accidente rutiere, mai puţine decât...