Renumita solistă de muzică ușoară din anii ’80, Mirabela Dauer, și trupa Maxim sunt invitații speciali ai Concursului Naţional de Interpretare a Muzicii Uşoare pentru Tineri...
Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a declarat la Unuirea FM că lucrările de reabilitare pentru piața agroalimentară din zona centrală a orașului vor începe de...
Premierul Victor Ponta le-a cerut autorităților să facă toate actele necesare până la sfârșitul acestei luni astfel încât plata titlurilor executorii să se facă înainte de...
În noua lege a salarizării, propunerea Guvernului se referă la salariu minim brut de 1.200 lei şi unul maxim brut de 22.000 lei, lefurile urmând să...
În cel mult două săptămâni, primăriile trebuie să prezinte o situație clară privind decontarea navetei către cadrele didactice. Iar administrațiile locale care nu respectă acest drept...
Medicii de familie, specialiștii, dar și ceilalți furnizori de servicii medicale, cum sunt laboratoarele sau spitalele pot fi sancționați de la 1 aprilie cu suspendarea contractului...
Un bătrân de 77 de ani a fost transportat de urgență la spital cu un echipaj SMURD, după ce a suferit arsuri la piciorul drept, în...
Noul Contract cadru din sistemul de sănătate prevede plata unei sume de la 5 la 10 lei coplată pentru serviciile medicale de recuperare medicală începând cu...
Consilierii locali din Alba Iulia au votat joi, scumpire biletelor și abonamentelor pentru transportul public local din municipiu. începând cu data de 1 aprilie 2015, albaiulienii...
În ultimii ani, românii au înțeles că pentru a avea parte de o vacanță mai ieftină, trebuie să o planifici din timp, pentru că poți beneficia...