Rămâi conectat

Știri

Codul Bunelor Maniere: Topul regulilor de bază

Publicat

în

Codul bunelor maniere nu a aparut ca o inventie a unui om excentric sau ca niste reguli impuse de aristocratia vremurilor (cum multi oameni ar crede), el a aparut ca un raspuns firesc, natural, la probleme cotidiene ale societatii.

Bazele sale isi au originea in antichitate, in spatiile civice, cum ar fi agora, teatrul sau forumul, fiind utilizat des in arta oratorica, prin care oamenii erau invatati cum sa convietuiasca, fara a avea comportamente deranjante pentru cei din jurul lor.

Sunt reguli care stau la baza oricarei societati sanatoase, civilizate.

Iata 40 dintre cele mai importante reguli:

  1. La spectacole de teatru, opera, gale sau expozitii, vom merge imbracati elegant.
  2. Cand ne intalnim cu cineva pe strada, nu vom ramane in mijlocul strazii sau in mijlocul trotuarului.
  3. Nu ne vom intrerupe niciodata interlocutorul, in cadrul unei discutii.
  4. Autoprezentarea se obisnuieste frecvent, in diferite ocazii: intr-o societate mai numeroasa, la solicitarea unei vizite, la prezentarea in fata superiorului pe care inca nu l-ai cunoscut.
  5. Intr-un restaurant sau bar, barbatul va intra mereu primul.
  6. Cand stranutam, tusim sau cascam, se pune intotdeauna mana la gura, indiferent de distanta sau de relatia pe care o avem cu o persoana. Este indicat sa purtam mereu la noi servetele sau batista.
  7. La intrarea in mijloacele de transport in comun, intai sunt lasati sa iasa afara cei care coboara, dupa care vor intra ceilalti pasageri.
  8. La masa, se va aplica „Regula gheisei”: Nu suflati in mancare/ceai/cafea! Asteptati sa se raceasca!
  9. De fiecare data cand o doamna se ridica de la masa sau se asaza, toti barbatii trebuie sa se ridice odata cu ea.
  10. O doamna nu va intra niciodata singura intr-un bar sau local in care se vand cu predilectie bauturi acoolice.
  11. Barbatul este prezentat femeii, cel mai tanar celui mai in varsta, iar gradul mai mic celui superior.
  12. In mijloacele de transport in comun: Daca o doamna este insotita de un barbat, acesta ii va cumpara biletul si ii va oferi locul de langa geam. Daca exista doar un singur loc liber, el va fi oferit doamnei, iar domnul va ramane langa ea in picioare. Niciodata nu o va parasi, grabindu-se sa prinda un loc liber cand se iveste ocazia.
  13. A nu raspunde la gestul celui care intinde mana este in sine o ofensa, chiar mai grava decat cea de a nu saluta.
  14. Punctualitatea, atunci cand suntem invitati la masa este deosebit de importanta.
  15. Nu asezati coatele pe masa! Daca folositi doar o mana, asezati-o in poala.
  16. Intotdeauna, salutul trebuie insotit de un zambet. Cand salutam trebuie sa-l privim in ochi pe cel salutat, nu salutam o persoana stand cu spatele catre persoana respectiva sau privind spre cer sau pamant.
  17. Nu vorbiti cu gura plina! Mestecati cu gura inchisa! Multumiti chelnerului cand va serveste!
  18. Cum se taie mancarea din farfurie: Bucata de mancare trebuie taiata exact langa furculita. In plus, se taie numai pentru o inghititura, nu se fac „soldatei”.
  19. Nu vorbiti la telefon in timpul mesei. Daca primiti un apel foarte important, trebuie sa va scuzati si sa va ridicati de la masa.
  20. Nu salutam tinand mainile in buzunare sau cu gura plina. Nu salutam facand gesturi ample, nefiresti.
  21. Dupa ce terminati de mancat, nu impingeti farfuria spre coltul mesei! Asteptati sa vina chelnerul sa o ia.
  22. Nu se apeleaza oamenii la telefon inainte de 10 dimineata, intre orele 13-17 si dupa ora 21, cu exceptia celor apropiati, carora le stiti programul.
  23. O convorbire conventionala nu trebuie sa depaseasca 5 minute!
  24. Daca un cadou nu ne place, ne vom ascunde nemultumirea
  25. Ambalajul unui dar este foarte important.
  26. Nu se duc flori barbatilor decat daca sunt la spital.
  27. Nu salutam grabit si cu aerul ca suntem preocupati de ceva.
  28. Baietii trebuie sa-si scoata caciula de pe cap cand saluta. Formulele cele mai des folosite sunt: „ Buna ziua!”, „Buna seara!” , „Buna dimineata!”. Intre prieteni sau colegi se folosesc de regula „Buna!”, „Salut!” Niciodata nu vom saluta o persoana mai in varsta cu „Buna!” sau „Salut!”
  29. Se saluta cu „Buna dimineata!” pana la ora 11 dimineata, cu „ Buna ziua !” dupa ora 11 si pana la lasarea serii, iar apoi cu „Buna seara!”
  30. Cand se intoneaza imnul de stat in locuri publice, ne ridicam in picioare, luam o pozitie decenta, baietii isi scot caciulile si se asculta in perfecta liniste.
  31. Pretul de pe cadouri va fi inlaturat cu grija. Exceptie fac discurile si cartile, de pe acestea pretul nu se sterge. Cartea nu se atinge!
  32. Florile se ofera fara ambalajul in care le-am cumparat, chiar daca este foarte frumos.
  33. Florile primite trebuie asezate imediat intr-un vas cu apa.
  34. Cel care primeste un dar il va deschide in fata musafirului si nu-i va strica bucuria protestand ca este prea scump, ca nu trebuia sau mai rau, ca nu-i place, nu-i trebuie, ca nu-l poate accepta.
  35. Cand distanta sau zgomotul nu ne permit sa salutam verbal, atunci salutam printr-o usoara inclinare a capului.
  36. Baietii saluta primii fetele, barbatii saluta primii femeile, copiii sau persoanele mai tinere saluta persoanele mai in varsta. Cand intram intr-o incapere ii salutam pe cei aflati deja acolo. Cand ne prezentam unui grup salutam primii. Dupa ce ne salutam, nu intrerupem discutia in care sunt antrenati membrii grupului.
  37. Intotdeauna cel care merge il saluta pe cel care sta pe loc, iar cel care se afla intr-o masina pe cel care este pieton, dar intotdeauna, nu trebuie sa ne sfiim sa salutam primii, chiar daca regula cere sa fim salutati. A saluta este o dovada de politete. A astepta sa fii salutat este o dovada de impolitete.
  38. Barbatul va merge intotdeauna la marginea dinspre strada a trotuarului, in momentul in care merge alaturi de o femeie sau mai multe femei. Daca sunt doi barbati si o femeie, atunci aceasta va sta la mijloc.
  39. Intotdeauna se intreaba unde este toaleta si nu se folosesc alte cuvinte referitoare la aceasta, cum ar fi „baia”.
  40. „O femeie nu poate fi lovita nici macar cu o floare!”, nici macar in gluma si nici nu se poate insinua lovirea unei femei.

Sursa: zigzagonline.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

”Conferințele de la Sebeș”, eveniment cultural găzduit în Aula Primăriei, în 3 aprilie

Publicat

în

„Conferințele de la  Sebeș”, un nou eveniment cultural de înaltă ținută, găzduit în Aula Primăriei

Primăria şi Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş vă invită miercuri, 3 aprilie 2024, cu începere de la ora 17.00, în „Aula” primăriei municipiului Sebeş, la conferinţa „Nivele tipologice și axiologice ale discursului intelectual. Despre lectura sau hermeneutica existențială”, susţinută de dr. Virgil Podoabă, profesor universitar la Catedra de Literatură comparată a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov.

Prof. univ. dr. Virgil Podoabă este scriitor, traducător și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România. După studii primare în satul natal şi liceale la Cluj, urmează cursuri universitare între 1972 şi 1976 la Facultatea de Filologie din acelaşi oraş. Teza de doctorat cu titlul „Experiența revelatoare și tematizarea ei în literatura română contemporană” o susţine la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj în anul 2003, lucrare distinsă cu calificativul „Summa cum Laude”. Din aprilie 1990 este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu Mureș, iar din anul 1992 ocupă postul de lector la Catedra de Literatură comparată, a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov, urmând cursus honorum până la titlul ştiinţific de profesor universitar. Activitatea sa a fost intensă încă din perioada studenţiei când, a fost președinte al Cercului de istoria literaturii române și redactor al revistei „Echinox” (1974-1976), în care de altfel a şi debutat cu o recenzie în anul 1973 și în paginile căreia, a susținut cu cronici literare și eseuri, rubricile „Proză” și „Cronica literară”.

A făcut parte din echipa de coordonare a cenaclului „Echinox” între anii 1974-1976, a cenaclului „Silvania” din Zalău între 1976 şi 1980, şi a cenaclului „Iosif Vulcan” din Oradea între 1980 şi 1991, iar din anul 1990 şi până în prezent este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu-Mureș. De-a lungul timpului a susţinut cu cronici literare, eseuri şi studii critice, prestigioase reviste de profil: „Familia” (1980-1990), „Vatra” (din 1990 încoace), şi a colaborat la revistele „Steaua”, „Caiete critice”, „Arca”, „Tribuna”, „Viața Românească”, „Limes”, „Calende”, „Discobolul”, „Paralela 45” etc. A înființat și a fost redactor-șef între 1991 şi 1992 al ziarului „Gazeta de Vest” din Oradea, iar împreună cu un grup de studenți de la Facultatea de Litere din Brașov a pus bazele revistei studenţești „Erată”, pe care a şi condus-o în calitate de director între anii 1995 şi 1999.

Totodată, prof. univ. dr. Virgil Podoabă are un palmares impresionant de participări la colocvii, târguri de carte, simpozioane, lansări de carte și întâlniri cu cititorii şi a susţinut de-a lungul timpului numeroase conferințe pe teme literare și culturale, cum este cea de la Sebeş.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Daia Română, prima comună din Alba cu rețea de gaz finanțată prin Programul „Anghel Saligny”

Publicat

în

Prima comună din Alba cu rețea de gaz finanțată prin Programul „Anghel Saligny”, Daia Română

Daia Română este prima comună din județul Alba care va avea rețea de gaz finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Contractul de finanțare, în valoare de peste 36,7 milioane de lei, a fost semnat miercuri 27 martie.

Contractul de finanțare este în valoare de 36m7 milioane de lei. Toate locuințele, agenții economici și instituțiile publice din comuna Daia Română vor fi racordate la rețeaua nou construită de gaze naturale. Alimentarea cu gaze naturale a comunei Daia Română se va realiza din stația de reglare – măsurare predare proiectată în zona satului Limba, din comuna Ciugud.

Pentru evitarea spargerii carosabilului la executarea branșamentelor, în cazul străzilor modernizate, conductele se vor amplasa pe ambele părți ale străzilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

28 martie 1923, ziua în care a fost promulgată Constituția României adoptată după Marea Unire

Publicat

în

La 28 martie 1923 era promulgata prin decret regal Constitutia Romaniei Mari, votata de Parlamentul Romaniei

Constituțiunea României din 28 martie 1923 (cunoscută și sub numele, incomplet și incorect, de „Constituția din 1923” – deoarece, constituțiilor li se precizează întotdeauna ziua, luna și anul intrării în vigoare) este Constituția României adoptată după Marea Unire.

A fost în vigoare până la adoptarea Constituției din 1938 și apoi (cu restricții) în perioada 1944-1947.

Elaborat în 1923, proiectul Constituției a fost supus dezbaterii parlamentare. După ce a fost adoptată de Parlament, a fost sancționată și promulgată de Regele Ferdinand I la data de 28 martie 1923 și publicată în Monitorul Oficial No. 282 din 29 martie 1923, dată la care a intrat în vigoare.

Potrivit Constituției din 1923, România era o monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția unificării, cum mai e numită, consfințește realizarea României Mari și are la bază constituția din 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, 78 s-au păstrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta elementul cheie al vieții politice. El exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decorații, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate (acestea devenind valabile după ce erau aprobate de Parlament). Parlamentul constituia puterea legislativă în cadrul regimului democratic. El era bicameral (Senatul și Adunarea deputaților) și avea rolul de a vota legile, de a le abroga și avea drept de control asupra activității guvernului.

Această constituție legifera principiul separării puterilor statului:

puterea legislativă – exercitată colectiv de Adunările legislative (Senat și Adunarea Deputaților) și Rege;
puterea executivă – încredințată Regelui, care o exercita „în modul regulat prin Constituțiune” (prin intermediul Guvernului format de partidul sau alianța care câștigă alegerile parlamentare). Formula sintetică care exprima acest principiu, larg cunoscut de public, era Regele domnește, nu guvernează.
puterea judecătorească – atribuită Înaltei Curți de Casație și Justiție și instanțelor de judecată.

Această constituție a contribuit la consolidarea Marii Uniri și a creat cadrul democratic al vieții politice din România până în anul 1938, când s-a adoptat prin plebiscit Constituția României din 1938.

Întrucât Constituția din 1938 era un document mai puțin democratic decât cea din 1923 (fiind elaborată sub presiunea politică a creșterii totalitarismului nazist și sovietic în întreaga Europă), după evenimentele de la 23 August 1944, Regele Mihai a repus în vigoare Constituția din 1923. Dpdv juridic, ea a fost în vigoare (cu multe restricții și încălcări de facto, generate de ocupația militară sovietică și de creșterea continuă a influenței politice a comuniștilor) până la lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, când Partidul Comunist Român, ajutat de ocupanți, a obținut, prin șantaj și amenințare cu forța, semnătura Regelui pe un act nelegal de abdicare. În aceeași seară, printr-o ședință măsluită a Adunării Deputaților (care se afla în vacanță parlamentară, aleșii nefiind nici măcar prezenți, ci plecați în circumscripțiile teritoriale!), comuniștii au dat o aparență de legalitate loviturii de stat, „desființând” (sic!) nu doar instituția Monarhiei, ci și Constituția în vigoare. A urmat o perioadă de vid constituțional, până la adoptarea Constituției totalitare a Republicii Populare Române, survenită la 13 aprilie 1948.

Constituţia stipula de la început că Romaâia este stat naţional unitar şi indivizibil, al cărei teritoriu este inalienabil. Cu privire la drepturile cetăţenilor, se făcea referire la condiţiile specifice democraţiei: garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, fără deosebire etnică, de limbă sau religie, egalitatea cetăţenilor în societate şi înaintea legilor, libertatea conştiinţei şi întrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondenţei, inviolabilitatea domiciliului. Se instituia votul universal, egal, direct obligatoriu şi secret. Militarii şi femeile, ca în toate ţările europene din acea vreme, nu puteau să-şi exprime o opţiune politică în faţa urnelor. Ascendenţa regelui faţă de Parlament consta în faptul că legile nu puteau intra în vigoare decât sancţionate (astăzi spunem promulgate), iar regele putea refuza sancţionarea unei legi. Ascendenţa faţă de Guvern consta în faptul că „Guvernul exercită puterea executivă în numele regelui”. Regele nu avea ascendenţă asupra puterii judecătoreşti, care „se exercită de către organele ei”. Numai hotărârile, care se pronunţau „în virtutea legii”, se executau „în numele regelui”. Nu exista o Curte Constituţională ca astăzi, sarcinile revenind Curţii de Casaţie, care era constituită din jurişti de profesie, integri şi neafiliaţi niciodată vreunei grupări politice. Constituţia prevedea un parlament bicameral, din care Camera Deputaţilor se alegea prin vot universal, iar Senatul era compus din membri aleşi din diferite grupări (Camera de Comerţ, cadrele didactice etc.) şi din senatori de drept: reprezentanţi ai cultelor, preşedintele Academiei Române, foşti preşedinţi ai fiecărei camere legislative, foşti senatori şi deputaţi care fuseseră aleşi cel puţin în zece sesiuni, foşti miniştri care au deţinut cel putin şase ani fotoliul ministerial, foşti preşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi alţi demnitari. Legea fundamentală exprima foarte precis prerogativele suveranului şi condiţiile succesiunii la tron. Constituţia din 1923 a funcţionat în perfectă ordine până în februarie 1938, când regele Carol al II-lea a iniţiat o Constituţie nouă, care întărea puterea regală şi limita libertăţile democratice. În principiu aceasta a fost valabilă până în 1947, deşi după abdicarea regelui s-au aplicat cutume în afara legii fundamentale, iar după 23 august 1944 a fost parţial amendată şi revizuită.

Sursa: wikipedia și ziare.com


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba