Rămâi conectat

Sport

ACS Atomic Blaj va lupta la Oradea pentru calificarea la turneul final la minivolei fete

Publicat

în

ACS Atomic Blaj, turneu semifinal la Oradea, la minivolei fete

Turneul semifinal de minivolei fete, la care va participa și ACS Atomic Blaj, se va desfășura la Oradea.

Competiția despre care vorbim va avea loc sâmbătă 19 iunie. Adversarele echipei din Blaj vor fi ACS Super Volei 2017 Oradea și CS Șoimii Lipova. Primele două clasate se vor califica la turneul final. Acesta se va desfășura la începutul lunii iulie.

Echipa feminină de minivolei a clubului ACS Atomic Blaj s-a calificat, pentru al doilea an consecutiv, la turneul semifinal al campionatului național. Minivoleibalistele din Blaj au încheiat pe locul doi Seria E, după disputarea celor două turnee, de la Blaj și Deva, și au făcut pasul în faza următoare a competiției.

ACS Atomic Blaj este singurul club din județul Alba care a luat startul, în acest sezon, în Campionatul Național de minivolei feminin. Clubul blăjean se află printre cele șase cluburi private dintre cele 20 de participante la această competiție.

În acest sezon atipic, ACS Atomic Blaj a înscris, în competițiile naționale de volei juvenil, trei echipe, la categoriile cadete, speranțe și minivolei, feminin.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sport

Care sunt adversarii echipelor din Alba în faza superioară a competițiilor juvenile FRF

Publicat

în

Adversarii echipelor din Alba în faza superioară a competițiilor juvenile FRF: Care sunt

Reprezentantele județului Alba în competițiile juvenile U19 și U17 organizate de Federația Română de Fotbal și-au aflat adversarele din etapa eliminatorie a optimilor de finală. 

CSM Unirea Alba Iulia U19 va juca pe teren propriu cu LPS Satu Mare. Meciul este programat duminică 28 aprilie, de la ora 14.00, pe terenul 2 al Stadionului „Cetate” din Alba Iulia.

LPS Sebeș U17 va juca în deplasare cu SCM Zalău. Meciul este programat de asemenea duminică 28 aprilie, de la ora 14.00, pe Stadionul „Municipal” din Zalău.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Șahistul albaiulian Mihnea Costachi, locul 4 la Campionatul European

Publicat

în

Locul 4 la Campionatul European pentru șahistul albaiulian Mihnea Costachi

O nouă performanță internațională obținută de șahistul albaiulian Mihnea Costachi, locul 4 la Campionatul European de Șah-dezlegări.

Aceasta este cea mai bună performanță obținută vreodată de un șahist român la Campionatele Europene de dezlegări.

În perioada 18-21 aprilie, Campionatele Europene de Șah-dezlegări s-au desfășurat la Hagen (Germania), reunind la start un număr de 71 de participanți din 20 de țări.

Mihnea Costachi, legitimat la CSM Unirea Alba Iulia, a obținut locul 4 la general, dobândind și titlul de Maestru Internațional.

Echipa României a fost compusă din Mihnea Costachi (căpitan), Vlaicu Crișan, Alexandru Mihălcescu și Ovidiu Crăciun.

În următoarea perioadă Mihnea Costachi va participa la mai multe competiții internaționale, inclusiv Campionatele Mondiale de Șah-dezlegari. Acestea se vor desfășura în luna iulie la Jurmala (Letonia).


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Calificare la turneul final pentru cadetele de la Volei Alba Blaj

Publicat

în

Cadetele de la Volei Alba Blaj, calificare la turneul final

În primul an de existență a echipei, Volei Alba Blaj U17 reușește să-și îndeplinească obiectivul: calificarea la turneul final, între primele 6 echipe de cadete din țară.

În turneul semifinal pe care l-a găzduit în „Alba Blaj Arena”, Volei Alba Blaj U17 a câștigat în minimum de seturi toate partidele, cu Bravol Brașov, HV Junior Iași și CSV Craiova.

Componența Volei Alba Blaj U17, în ordinea numerelor de pe tricouri: 1. Amira Săbăduș (libero), 2. Anastasia Gruiescu, 4. Anastasia Fekete (libero și căpitan), 5. Larisa Rusu, 6. Lara Ștefănescu, 7. Denisa Coman, 8. Claudia Bocăniciu, 9. Antonia Oltean, 10. Simina Spătăcean, 11. Iulia Mărginean, 12. Mara Mihu, 13. Daria Ocenic, 14. Ana Pop, 20 Brianna Barna. Antrenor: Aleksandar Milović.

Efectivul este format din jucătoare localnice, excepțiile numindu-se Daria Ocenic (Sibiu) și Claudia Bocăniciu (Alba Iulia).

sursa: facebook Volei Alba Blaj, Ziarul Unirea


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba