Muzică
Zdob și Zdub și Nicole Cherry – invitați speciali la „Toamna Cugireană”
Cea de a XVII- a ediție a festivalului tradițional „Toamna Cugireană” va avea loc în acest weekend, pe scena amplasată în Piața Consiliului Europei din Cugir.
Potrivit organizatorilor, prima zi a evenimentului, vineri, 19 septembrie este dedicată manifestărilor culturale, găzduite de Casa de Cultură, unde iubitorii de muzică și teatru se pot bucura de la ora 17.00 de un concert de pian și o expoziție George Enescu, o jumătate de oră mai târziu de un concert oferit de Orchestra de Cameră a Județului Alba, iar de la 18.00 va avea loc piesa de teatru „Mincinosul”, adaptată de Cercul de teatru al Casei de Cultură. Sâmbătă, de la ora 10.00 va avea loc Crosul Cugir și va debuta programul artistic cu tinere talente locale care activează în cadrul Cercului de canto, pian și chitară al Casei de Cultură din Cugir, iar seara de la ora 19.30 va avea loc un concert al tinerei soliste Nicole Cherry, urmat de un concert al trupei Maxim Band. Prima parte a zilei de duminică va fi destinată folclorului, la eveniment fiind așteptate ansambluri din Alba, Brașov, Hunedoara, Tulcea, Bistrița și Oradea. De la ora 18.00 va avea loc și un regal folcloric susținut de artiști consacrați precum Mariana Deac, Sava Negrean Brudașcu și Dinu Iancu Sălăjan. Seara se va încheia de la ora 21.15 cu un concert Zdob și Zdub și cu un foc de artifcii.
Foto: urban.ro
Muzică
Concert 3 Sud Est la Alba Iulia: Când va avea loc
Concert 3 Sud Est la Alba Iulia
Un concert 3 Sud Est va avea loc la Alba Iulia în prima parte a anului 2024.
Concertul este programat în 29 martie, de la ora 19.30, și va fi găzduit de Casa de Cultură a Sindicatelor.
„Primăvara sună bine cu 3 Sud Est. Vino să cântăm împreună hiturile lansate de noi in cei 26 de ani de carieră. Încă o dată vom fi INSEPARABILI!”, au transmis membrii trupei.
Muzică
Tradiții de Crăciun, spectacol de colinde cu nume mari ale genului, în 22 decembrie, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia
Tradiții de Crăciun – spectacol de colinde cu nume mari ale genului
Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia organizează joi, 22 decembrie, ora 19.00, a doua ediție a spectacolului ”Tradiții de Crăciun”.
“Vestim Nașterea Domnului!” este îndemnul prin care artiști consacrați, dar și tineri în plină afirmare, vor da viață tradițiilor românești și, mai ales, frumoaselor colinde. Sava Negrean Brudașcu, Corul de Copii “Theotokos”, Duo Art, Cristian Fodor și Gino vor încânta publicul albaiulian, alături de Tudor Limbean (Micul Patriot), Ioana Mărginean, George Drăgan, Georgiana Zbutea și Vlad Lință.
La spectacol intrarea este liberă (în limita locurilor disponibile).
Evenimentul este realizat cu sprijinul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în cadrul Anului European al Tineretului în România
Muzică
2 august: Serată muzicală la Biserica Greco-Catolică din Sebeș
Astăzi, serată muzicală la Biserica Greco-Catolică din Sebeș
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș alături de Biserica Greco-Catolică Sfânta Cruce Sebeș au plăcerea de a vă invita luni, 2 august 2021, la ora 19:00, la sediul lăcașului de cult păstorit de părintele Florin Gatea, situat în Piața Cardinal Alexandru Todea, la o seară de muzică de cameră în compania instrumentiștilor Flavius Ignat (violă), Ana-Teodora Buia (vioară) și Ioana Grünner (pian).
Programul va conține trei lucrări de referință din repertoriul cameral: Sonata în Re minor pentru violă și pian de M. Glinka, Märchenbilder op. 113 pentru pian și violă de R. Schumann, Sonata nr. 2 op.13 în Sol major pentru vioară și pian de E. Grieg.
Momentul muzical va fi completat de vernisajul expoziției de grafică, „Chipuri din temnița Aiudului. Memoria iconică a închisorilor comuniste”, a artistului plastic botoșănean Aida Șușter-Boțan. Expoziţia cuprinde portretele unor mari personalităţi ale culturii și spiritualității româneşti, începând din perioada interbelică până în contemporaneitate, fiind expresia respectului și pioasei aduceri aminte față de înaintași.
Accesul este gratuit, cu respectarea condițiilor de distanțare și cu portul măștii de protecție.
-
Știriacum 3 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 5 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului