Rămâi conectat

Știri

Vreme deosebit de rece, în zilele ce urmează: Săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a țării

Publicat

în

Meteorologii anunţă că valul de frig va persista, vremea menţinându-se geroasă dimineaţa şi noaptea, în toate regiunile. În weekend, valorile termice diurne vor creşte. Şi săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a teritoriului.

Valul de frig va persista, iar în cea mai mare parte a ţării va fi ger. Temperaturile minime se vor situa între -18 şi -8 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali, sub -20 de grade. Cerul va fi mai mult noros şi aria ninsorilor va fi în extindere dinspre sud-vest şi va cuprinde jumătate de sud a teritoriului. Astfel în Muntenia, Dobrogea, precum şi în jumătatea de sud a Olteniei ninsorile vor fi local însemnate cantitativ şi se va depune strat nou de zăpada consistent. În celelalte zone va ninge slab şi doar pe arii restrânse. Vântul se va intensifica treptat în sud, dar mai ales în sud-est şi va avea viteze de 45…55 km/h, temporar 60 km/h, viscolind puternic ninsoarea, spulberând şi troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea şi sub 50 m.

MIERCURI: Valul de frig va persista, vremea menţinându-se geroasă dimineaţa şi noaptea, în toate regiunile, iar în special în Moldova şi pe parcursul zilei. În Dobrogea, Muntenia, jumătatea de sud a Moldovei şi Olteniei, înnorările vor fi persistente ziua, când se vor semnala ninsori, local moderate cantitativ. În celelalte regiuni vor fi înnorări temporare şi numai pe arii restrânse va mai ninge slab. Pe parcursul nopţii cerul se va degaja în majoritatea regiunilor. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în estul şi sud-estul teritoriului, cu rafale de 55…65 km/h şi local 70 km/h în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea, unde ninsoarea va fi puternic viscolită, zăpada spulberată şi troienită, iar vizibilitatea va scădea şi sub 50 m. Temperaturile maxime se vor încadra între -12 şi -3 grade, iar cele minime, în general, între -21 şi -11 grade. Izolat, se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.

Citește și Semnificația codurilor de culori pentru orice atenționare meteo : Diferenţa dintre roşu, portocaliu şi galben

JOI: Vremea va fi în continuare geroasă dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării, iar pe parcursul zilei în jumătatea de nord a Moldovei şi în estul Transilvaniei. Cerul variabil, se va înnora treptat în cursul nopţii îndeosebi în jumătatea de sud-vest şi va ninge în general slab cantitativ, în Banat şi Oltenia şi pe arii mai restrânse în Crişana, Transilvania şi Muntenia. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua în est, nord-est şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între -14 şi -2 grade, iar cele minime în general între -22 şi -6 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile din estul Transilvaniei şi în Moldova. În zonele joase, izolat se va semnala ceaţă cu depunere de chiciură.

VINERI: Dimineaţa va mai fi ger în cea mai mare parte a ţării, iar pe parcursul zilei şi noaptea pe arii relativ extinse în Moldova şi izolat în Muntenia şi în depresiunile Carpaţilor Orientali. Înnorările se vor accentua treptat şi se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor. Vor fi ninsori şi trecător lapoviţă, favorizând depunerile de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între -11 şi 2 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -18 şi 2 grade, cu cele mai coborâte valori în nord-est.

SAMBATA: Valorile termice diurne vor creşte faţă de ziua precedentă, îndeosebi în regiunile intracarpatice, unde se vor situa în jurul mediilor multianuale. Ger va mai fi doar dimineaţa şi noaptea, în special în Moldova. Temperaturile maxime se vor încadra între -8 şi 5 grade, cu cele mai coborâte valori în nordul Moldovei, iar cele minime vor fi cuprinse între -12 grade în nord-est şi 1…2 grade în sud-vest. Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare în vestul, centrul şi sudul ţării şi pe spaţii mai mici în rest. Vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.

DUMINICA, LUNI si MARTI: Valorile termice se vor menţine în jurul normelor climatologic specifice perioadei în regiunile intracarpatice, în timp ce în restul ţării, deşi vor creşte treptat vremea va fi relativ rece. Temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a teritoriului.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Întâlnire bilaterală cu oficiali elvețieni la Primăria Alba Iulia

Publicat

în

La Primăria Alba Iulia, întâlnire bilaterală cu oficiali elvețieni

La Primăria Alba Iulia, a avut loc o întrevedere de lucru între Primăria Municipiului Alba Iulia, reprezentanți ai Ambasadei Elveției în România – Programul Energy Efficiency, teprezentanți ai Secretariatului Afacerilor Economice – din Elveția, reprezentanți ai Ministerului de Finanțe din România – Coordonator Național pentru contribuția financiară elvețiană din România și reprezentanți ai Universității Tehnice din Cluj Napoca.

Discuțiile s-au concentrat în jurul proiectelor municipalității care pot beneficia de sprijin financiar în viitorul apel de proiecte dedicat eficienței energetice care se va lansa anul acesta, în baza acordului-cadru bilateral semnat între Elveția și România.  Alba Iulia s-a bucurat de această vizită de lucru în contextul în care eforturile municipalității din ultimii ani au făcut ca Alba Iulia să devină, în anul 2021, primul oraș din Transilvania care a primit titlul de comunitate sustenabilă. Obținerea acestei certificări europene oferite municipalității în prezența Ambasadorului Elveției în România, a fost rezultatul unui proces interdisciplinar într-o rețea de expertiză paneuropeană și al unei munci de echipă alături de Romania Green Building Council, Agenția Locală pentru Energie Alba și SERVELECT, se arată într-un comunicat de presă.

„Am încredere că echipa Primăriei Alba Iulia va reuși să pregătească documentațiile necesare pentru a accesa prima finanțare elvețiană nerambursabilă dedicată dezvoltării sustenabile a comunității noastre, mai ales deoarece, acest instrument financiar este printre puținele surse de finanțare pe care municipalitatea albaiuliană nu a avut ocazia să le acceseze până în prezent”, a declarat primarul Gabriel Pleșa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

”Conferințele de la Sebeș”, eveniment cultural găzduit în Aula Primăriei, în 3 aprilie

Publicat

în

„Conferințele de la  Sebeș”, un nou eveniment cultural de înaltă ținută, găzduit în Aula Primăriei

Primăria şi Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş vă invită miercuri, 3 aprilie 2024, cu începere de la ora 17.00, în „Aula” primăriei municipiului Sebeş, la conferinţa „Nivele tipologice și axiologice ale discursului intelectual. Despre lectura sau hermeneutica existențială”, susţinută de dr. Virgil Podoabă, profesor universitar la Catedra de Literatură comparată a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov.

Prof. univ. dr. Virgil Podoabă este scriitor, traducător și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România. După studii primare în satul natal şi liceale la Cluj, urmează cursuri universitare între 1972 şi 1976 la Facultatea de Filologie din acelaşi oraş. Teza de doctorat cu titlul „Experiența revelatoare și tematizarea ei în literatura română contemporană” o susţine la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj în anul 2003, lucrare distinsă cu calificativul „Summa cum Laude”. Din aprilie 1990 este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu Mureș, iar din anul 1992 ocupă postul de lector la Catedra de Literatură comparată, a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov, urmând cursus honorum până la titlul ştiinţific de profesor universitar. Activitatea sa a fost intensă încă din perioada studenţiei când, a fost președinte al Cercului de istoria literaturii române și redactor al revistei „Echinox” (1974-1976), în care de altfel a şi debutat cu o recenzie în anul 1973 și în paginile căreia, a susținut cu cronici literare și eseuri, rubricile „Proză” și „Cronica literară”.

A făcut parte din echipa de coordonare a cenaclului „Echinox” între anii 1974-1976, a cenaclului „Silvania” din Zalău între 1976 şi 1980, şi a cenaclului „Iosif Vulcan” din Oradea între 1980 şi 1991, iar din anul 1990 şi până în prezent este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu-Mureș. De-a lungul timpului a susţinut cu cronici literare, eseuri şi studii critice, prestigioase reviste de profil: „Familia” (1980-1990), „Vatra” (din 1990 încoace), şi a colaborat la revistele „Steaua”, „Caiete critice”, „Arca”, „Tribuna”, „Viața Românească”, „Limes”, „Calende”, „Discobolul”, „Paralela 45” etc. A înființat și a fost redactor-șef între 1991 şi 1992 al ziarului „Gazeta de Vest” din Oradea, iar împreună cu un grup de studenți de la Facultatea de Litere din Brașov a pus bazele revistei studenţești „Erată”, pe care a şi condus-o în calitate de director între anii 1995 şi 1999.

Totodată, prof. univ. dr. Virgil Podoabă are un palmares impresionant de participări la colocvii, târguri de carte, simpozioane, lansări de carte și întâlniri cu cititorii şi a susţinut de-a lungul timpului numeroase conferințe pe teme literare și culturale, cum este cea de la Sebeş.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Daia Română, prima comună din Alba cu rețea de gaz finanțată prin Programul „Anghel Saligny”

Publicat

în

Prima comună din Alba cu rețea de gaz finanțată prin Programul „Anghel Saligny”, Daia Română

Daia Română este prima comună din județul Alba care va avea rețea de gaz finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Contractul de finanțare, în valoare de peste 36,7 milioane de lei, a fost semnat miercuri 27 martie.

Contractul de finanțare este în valoare de 36m7 milioane de lei. Toate locuințele, agenții economici și instituțiile publice din comuna Daia Română vor fi racordate la rețeaua nou construită de gaze naturale. Alimentarea cu gaze naturale a comunei Daia Română se va realiza din stația de reglare – măsurare predare proiectată în zona satului Limba, din comuna Ciugud.

Pentru evitarea spargerii carosabilului la executarea branșamentelor, în cazul străzilor modernizate, conductele se vor amplasa pe ambele părți ale străzilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba