Rămâi conectat

Știri

Vreme călduroasă în următoarele zile: În unele zone indicele de confort termic depăşeşte pragul critic, în altele vor fi ploi

Publicat

în

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele zile. În cea mai mare parte din ţară se anunţă vreme călduroasă, dar sunt şi regiuni unde se vor înregistra ploi abundente, însoţite de descărcări electrice.

LUNI: Vremea va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, dar cu precãdere în regiunile vestice şi sudice, unde pe spaţii mici indicele de confort termic, temperaturã-umezealã (ITU), va atinge şi va putea depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi. Cerul va fi variabil şi mai ales dupã-amiaza şi seara vor fi înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie, la deal, la munte, în sud-vestul teritoriului şi pe arii restrânse în rest. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar punctiform se vor înregistra cantitãţi de apã mai însemnate, de peste 20…30 l/mp şi va cãdea grindinã. Temperaturile maxime, în scãdere faţã de cele din ziua precedentã în sud, se vor încadra între 25 şi 34 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 13 şi 21 de grade.

MARTI: Vremea cãlduroasã se va menţine în majoritatea regiunilor, iar indicele de confort termic, temperaturã-umezealã (ITU), va atinge şi va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi, local în vestul, în sudul teritoriului şi izolat, posibil, în celelalte regiuni. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, mai ales dupã-amiaza şi seara, în zona de deal şi de munte şi pe arii restrânse în rest. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar punctiform se vor înregistra cantitãţi de apã mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 de grade pe litoral şi 35 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor încadra, în general, între 12 şi 22 de grade.

MIERCURI: Vremea va rãmâne cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, dar mai ales în regiunile vestice, sudice şi sud-estice, unde disconfortul termic va fi mai ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, în special dupã-amiaza şi seara în zonele de deal şi de munte şi pe arii restrânse în restul teritoriului, cu precãdere în sud-vestul, sudul şi centrul ţãrii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 27 şi 34 de grade, iar cele minime se vor situa, în general, între 12 şi 22 de grade.

PROGNOZA METEO TENDINTA

JOI: Vremea cãlduroasã va persista, însã gradul de instabilitate atmosfericã va fi în creştere începând cu orele prânzului la deal şi la munte precum şi în regiunile vestice, sud-vestice şi centrale şi se va manifesta prin accentuarea temporarã a înnorãrilor, averse, frecvente descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar fenomene specifice instabilitãţii atmosferice se vor semnala doar izolat. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 34 de grade, iar cele minime, în general, între 12 şi 22 de grade.

VINERI, SAMBATA si DUMINICA: remea se va menţine cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, iar probabilitatea de apariţie a fenomenelor specifice instabilitãţii atmosferice va fi ridicatã, la început la munte, în regiunile vestice, nordice şi centrale, apoi şi în restul teritoriului, scrie romaniatv.net.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu

Publicat

în

Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului

Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni

Publicat

în

Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor

Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.

Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș, reabilitată și modernizată

Publicat

în

Reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș

Miercuri 17 aprilie a avut loc prezentarea publică a rezultatelor proiectului „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” clasele 0–VIII din orașul Ocna Mureș, Alba”. 
La eveniment – pe lângă o mare parte a celor peste peste 460 elevi și 30 cadre didactice de la această unitate de învățământ – au fost prezenți președintele Consiliului Județean Alba Alba și al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, Ion Dumitrel, primarul din Ocna Mureș – Silviu Vințeler, directorul general ADR Centru – Simion Crețu, deputatul Alin Ignat și reprezentanți ai companiilor implicate în proiect, dar și edili locali.
Profesoarele Istina Badu – director și Dorina Baciu – director adjunct, alături de toate cadrele didactice prezente au fost mai mult decât mândre să-și prezinte elevii (îmbrăcați cu frumoase cămăși albe și cu o cravată distinctivă), dar și realizările lor deosebite: nenumărate premii la concursurile și olimpiadele școlare județene și naționale.
Reabilitarea și modernizarea Școlii „Lucian Blaga” din Ocna Mureș a inclus două corpuri de clădire, în suprafață totală construită la sol de 1.311 metri pătrați, dotarea intregii scoli cu mobilier și echipamente didactice, instalarea de dispozitive pentru accesibilitatea persoanelor cu deficiențe locomotorii, dar și pentru suport pedagogic, inclusiv reamenajarea completă a curții, unde a fost creat un teren de sport multifuncțional.
sursa: ADR Centru

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba