Rămâi conectat

Știri

“Voinicii de la Cricău” au câştigat Decathlonul Dacic: Întreceri de forţă şi curaj organizate în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a Festivalului Cetăţilor Dacice

Publicat

în

“Voinicii de la Cricău” au câştigat, duminică, Decathlonul Dacic, întreceri de bărbăţie, forţă şi curaj organizate în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a Festivalului Cetăţilor Dacice – cel mai vechi festival de reconstituire istorică antică din România.

 Competiţia a fost dominată categoric de cei din Cricău, care au și câștigat  șase din cele zece probe ale concursului.

Festivalul Cetăţilor Dacice s-a desfăşurat în acest an la Cricău unde a fost organizată o tabără antică în care au fost organizate ateliere şi lupte între daci şi romani.

Festivalul a debutat sâmbătă, 22 iunie cu concursul de istorie pentru copii “Pui de Dac”. Câştigători au fost elevii din Cugir.

Duminică, 23 iunie s-au desfășurat tradiționalele întrecerile dacice între voinicii din cele cinci cetăţi dacice de pe raza judeţului Alba: Cugir, Cricău, Cetatea de Baltă, Ighiu şi Săsciori, intitulate Decathlonul Dacic. Acest concurs presupune 10 probe: „Arcul viteazului” – tir cu arcul, „Rapid și puternic” – transport 25 kilograme de nisip, „Sulițașul Cetății” – aruncarea suliței la distanță, „Cel mai iute de picior” – ștafetă, alergare cu mielul, „Brațul de fier” – skandenberg, „Să ne unim forțele” – tras cu frânghia, „Luptător dac” – luptă pe butuci, „Voinicul din Cetate” – aruncarea bolovanului, „Îndemânare și curaj” – cățăratul pe catarg, „Cărăușii Cetății” – transport apă în ciubere.

Dacă primul loc a fost adjudecat de cei din Cricău, pe următoarele poziţii s-au clasat în ordine Ighiu, Cugir, Cetatea de Baltă şi Săsciori. Cei mai curajoşi şi mai puternici voinici daci au fost premiaţi cu celebrele butoaie de vin dacic.

Festivalul Cetăţilor Dacice s-a desfăşurat în 22 – 23 iunie la Cricău, unde povestea dacilor de pe aceste meleaguri a fost spusă într-un mod unic şi inedit de cei peste 100 de luptători daci şi romani, nimfe şi gladiatori care au reînviat istoria şi legendele cetăţilor dacice din judeţul Alba. Festivalul a cuprins luptele între daci şi romani, ateliere antice şi concertele în aer liber de folclor.

Festivalul Cetăţilor Dacice este o marcă înregistrată a Consiliul Judeţean Alba, fiind cel vechi festival de reconstituire istorică antică din România. Evenimentul se desfăşoară anual în preajma zilei de Sânziene (24 iunie) şi are ca scop promovarea tradiţiilor şi potenţialului turistic al judeţului Alba. Festivalul este şi o întrecere inedită între flăcăii a cinci localităţi din Alba pe raza cărora s-au aflat importante cetăţi dacice: Cricău, Cetatea de Baltă, Cugir, Ighiu şi Săsciori.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Comunei Cricău, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și Centrul de Cultură „Augustin Bena”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu

Publicat

în

Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului

Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni

Publicat

în

Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor

Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.

Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș, reabilitată și modernizată

Publicat

în

Reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș

Miercuri 17 aprilie a avut loc prezentarea publică a rezultatelor proiectului „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” clasele 0–VIII din orașul Ocna Mureș, Alba”. 
La eveniment – pe lângă o mare parte a celor peste peste 460 elevi și 30 cadre didactice de la această unitate de învățământ – au fost prezenți președintele Consiliului Județean Alba Alba și al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, Ion Dumitrel, primarul din Ocna Mureș – Silviu Vințeler, directorul general ADR Centru – Simion Crețu, deputatul Alin Ignat și reprezentanți ai companiilor implicate în proiect, dar și edili locali.
Profesoarele Istina Badu – director și Dorina Baciu – director adjunct, alături de toate cadrele didactice prezente au fost mai mult decât mândre să-și prezinte elevii (îmbrăcați cu frumoase cămăși albe și cu o cravată distinctivă), dar și realizările lor deosebite: nenumărate premii la concursurile și olimpiadele școlare județene și naționale.
Reabilitarea și modernizarea Școlii „Lucian Blaga” din Ocna Mureș a inclus două corpuri de clădire, în suprafață totală construită la sol de 1.311 metri pătrați, dotarea intregii scoli cu mobilier și echipamente didactice, instalarea de dispozitive pentru accesibilitatea persoanelor cu deficiențe locomotorii, dar și pentru suport pedagogic, inclusiv reamenajarea completă a curții, unde a fost creat un teren de sport multifuncțional.
sursa: ADR Centru

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba