Rămâi conectat

Știri

VIDEO: La 1 Decembrie 1990, s-a sărbătorit pentru prima dată Ziua Națională a României, după căderea comunismului! Politicienii – huiduiți la Alba Iulia

Publicat

în

Evenimentul de la Alba Iulia a fost marcat de huiduielile îndreptate împotriva lui Corneliu Coposu. Conform Legii nr. 10 din 31 iulie 1990, ziua naţională a statului român este sărbătorită la data de 1 decembrie. Actul legislativ promlugat de preşedintele României de la acea vreme, Ion Iliescu, a constituit baza articolului 12, alineatul 3, din Constituţia adoptată în anul 1991. Pentru prima dată în istoria noastră, 1 decembrie a fost sărbătorit ca zi naţională în anul 1990. De atunci, festivităţile legate de comemorarea Marii Uniri de la 1918 sunt organizate în fiecare an, la aceeaşi dată.

Ce s-a întâmplat mai exact la 1 decembrie 1990?

Practic, în acel an ziua naţională a României a fost sărbătorită de liderii politici de două ori: la 30 noiembrie, la Bucureşti şi 1 decembrie, la Alba Iulia. În toată ţara au avut loc manifestaţii, în cadrul cărora a fost glorificată ziua de 1 decembrie 1918, ca fiind momentul în care românii şi-au îndeplinit un ideal vechi de secole: Unirea.

În capitală, mii de persoane au putut urmări parada militară, ce s-a desfăşurat pe Bulevardul Kiseleff. Pe sub Arcul de Triumf (inaugurat la 1 decembrie 1936) au defilat batalioane de elevi ai Academiei Militare, studenţi ai Academiei Tehnice Militare, trupe de infaterişti şi vânători de munte, jandarmi, pompieri şi paraşutişti. De asemenea, la paradă au participat personalităţi oficiale, în frunte cu preşedintele Ion Iliescu şi primul ministru Petre Roman.

A doua zi, pe 1 decembrie, demnitarii s-au îndreptat spre Alba Iulia, oraşul care a găzduit festivităţile legate de Marea Adunare din 1918. Printre personalităţile prezente s-au numărat: preşedintele României, Ion Iliescu, ministrul Apărării, Victor Atanasie Stănculescu, preşedintele Senatului, Alexandru Bârlădeanu, preşedintele Partidului Naţional-Liberal, Radu Câmpeanu, preşedintele Partidului Social-Democrat, Sergiu Cunescu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Corneliu Coposu şi reprezentantul Frontului Salvării Naţionale, Claudiu Iordache.

Evenimentele de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1990, au fost marcate de scandări şi huiduieli îndreptate împotriva clasei politice româneşti. Cei vizaţi au fost, îndeosebi, membrii opoziţiei, în frunte cu Corneliu Coposu. Motivul pentru care aceştia au fost huiduiţi este cât se poate de evident. Politicienii aflaţi la conducere trebuiau să-şi asigure puterea pe o perioadă cât mai lungă de timp, iar acest lucru însemna că partidele opozante trebuiau denigrate.

Cum putea fi orientată opinia publică, pentru a nu vota cu opozanţii puterii? Foarte simplu, prin intermediul unei manifestaţii, la care să participe cât mai multe persoane. Pe parcursul festivităţilor, discursurile oamenilor politici, printre care Corneliu Coposu, au fost întrerupte din minut în minut, cei prezenţi pe scenă încercând, în mod aparent, să domolească agitaţia mulţimii. Scopul liderilor de la acea vreme era atins: imaginea opoziţiei fusese spulberată.

https://www.youtube.com/watch?v=wTPkKQ9j4AA

În acea zi friguroasă şi mohorâtă de la Alba Iulia, prima sărbătoare naţională, marcată pe 1 decembrie, a fost un fiasco total. Încă din timpul Revoluţiei din decembrie 1989, propunerea ca această dată să devină ziua tuturor românilor a stârnit controverse aprinse.

sursa: descopera.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba