Rămâi conectat

Administrație

Viceprimarul Gabriel Pleșa, la Unirea FM: Municipiul Alba Iulia ar putea fi, în curând, monitorizat video

Publicat

în

Alba Iulia va avea camere de supraveghere în oraș. Este afirmația făcuta la Unirea FM de viceprimarul Gabriel Pleșa, care a precizat că există deja un proiect în acest sens.

Potrivit acestuia, un astfel de sistem video, vorbim de câteva zeci de camere, ar putea reduce cheltuiala cu resursa umană, iar cei de la poliția locală ar putea fi prezenți doar în zonele cu probleme . Viceprimarul Gabriel Pleșa a mai declarat la Unirea FM că la Alba Iulia funcționează un dispecerat de unde se va coordona iluminatul public inteligent, care ar putea include și  monitoarele video ce vor controla traficul sau zonele unde se vor amplasa camerele de supraveghere.

Viceprimarul Gabriel Pleșa: ”Vom investi, avem un proiect în acest sens. Cel puțin câteva zeci de camere ar trebui montate. Poate nu neapărat pentru infracționalitate, deși va trebui și acesta controlată. Dar și pentru disciplina în trafic, parcări necorespunzătoare, gunoi aruncat la întâmplare, în zona școlilor, unde sunt atât de necesare. Un astfel de sistem de camere de luat vederi iți înlocuiește poate zeci de oameni care ar trebui să supravegheze aceste lucruri. Noi, oricum, vom avea un dispecerat pe două proiecte mari pe care le-am câștigat și un al treilea care este în evaluare, cu iluminatul public inteligent. În aceste proiecte există un dispecerat care controlează partea de mentenanță, dacă există corpuri de iluminat care se ard și după care intervin echipele, văd consumurile și de ce nu, în acest dispecerat pot fi monitoare puse, poți să controlezi traficul sau zonele unde pui camerele de supraveghere. Am reduce cheltuiala cu resursa umană, iar cei de la poliția locală ar putea merge acolo unde știm că sunt probleme”.

Viceprimarul Gabriel Pleșa a vorbit și despre ce efort financiar ar fi vorba pentru a fi implementat proiectul, care ar fi costurile pentru amplasarea camerelor video necesare în oraș: ”Nu e ieftin. La ora asta, din concurența benefică, am găsit câteva oferte, pentru că am făcut niște prospecțiuni de piață. Și dacă acum 3 ani am încercat să facem prin achiziție și am chemat o societate, dar erau niște costuri destul de mari, acum am văzut ce e pe piață, costurile s-au înjumătățit și sunt niște prețuri mult mai accesibile.”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Administrație

Relocare în subteran a cablurilor pe încă șase străzi din Blaj

Publicat

în

Pe încă șase străzi din Blaj, relocare subterană a cablurilor

Proiectul de relocare în subteran a cablurilor de energie electrică și comunicații (internet, tv și telefonie) va continua pe alte șase străzi din municipiul Blaj: Clujului, Simion Bărnuțiu, Tudor Vladimirescu 1 și 2, Episcop Ioan Lemeny și Mitropolit Andrei Șaguna.
Prima stradă care va beneficia de relocarea în subteran a cablurilor este strada Clujului, lucrările urmând să înceapă în următoarele trei luni. Celelalte cinci străzi vor fi finalizate până la mijlocul anului 2025. Pe lângă relocarea cablurilor în subteran, vor fi montați stâlpi noi de iluminat, iar iluminatul public se va face pe LED.
„„Îngroparea” cablurilor este o necesitate pe care Blajul și-a asumat-o ca deziderat urban, în urmă cu șase ani. Procesul a fost accelerat în ultimii 4 ani, când am reușit să relocăm în subteran 57,8 kilometri de cabluri, în total având peste 70 de kilometri de cabluri de energie electrică și comunicații relocate în subteran.
Această investiție majoră, care duce Blajul și mai aproape de standardele europene, nu ar fi fost posibilă fără excelenta colaborare dintre administrația blăjeană și compania Distribuție Energie Electrică România (DEER) – Sucursala Alba și îi mulțumesc directorului Marius Ceteraș pentru sprijin!”, a transmis primarul Gheorghe Valentin Rotar.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

1.500 de chiparoși pe străzile municipiului Blaj

Publicat

în

Blaj: 1.500 de chiparoși pe străzile municipiului

S-a început, prin intermediul Serviciului Public de Gospodărie Comunală, plantarea de chiparoși pe străzile municipiului Blaj.
În prezent, se completează locurile existente și se fac noi plantări în zona blocurilor de pe strada Gheorghe Barițiu, pe strada Tudor Vladimirescu 1 și la intrarea dinspre Sâncel. În total, vor fi 1.500 de chiparoși.
Potrivit reprezentanților administrației locale, pe lângă aspectul estetic deosebit, prin proprietățile sale, acest arbore ornamental asigură o mai bună calitate a aerului din Blaj.
În context primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar, a evidențiat rolul deosebit pe care Serviciul Public de Gospodărie Comunală, condus de Claudiu Păcurar, îl are în administrarea Blajului, fiind un vector important în dezvoltarea comunității, prin lucrările pe care le execută: întreținerea și extinderea spațiilor verzi, administrarea iluminatului public, reparații trotuare și clădiri, măturatul străzilor, servicii de deszăpezire și desinsecție, etc.
„Sunt servicii pe care nu le-am externalizat și care, datorită activității Serviciului Public de Gospodărie Comunală, degrevează bugetul local al Blajului de cheltuieli suplimentare în valoare de aproximativ un milion de euro pe an!”, a subliniat edilul din Blaj.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Acțiuni de ecologizare la Cugir: Când vor avea loc

Publicat

în

La Cugir, acțiuni de ecologizare

În cadrul campaniei „Și mie îmi pasă de orașul meu” –  Curățenia de Primăvară 2024, Primăria Cugir organizează două acțiuni de ecologizare în oraș.
Prima acțiune va avea loc joi 18 aprilie în zona Pârâul Buschii, începând cu ora 16.00, având ca loc de întalnire zona skatepark – stadion „Parc”.
A doua acțiune de ecologizare se va desfășura sâmbătă 20 aprilie, pe centura ocolitoare Vinerea, începând cu ora 9.00, având ca loc de întâlnire Poliția Locală Cugir.
Cei care doresc să participe sunt așteptați la locurile de întâlnire stabilite.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba