Rămâi conectat

Educație și Cultură

Valoarea burselor pentru elevi în 2019: Consiliile locale, obligate să le dea

Publicat

în

Recent, a fost promulgat proiectul pentru modificarea Legii Educatiei, prin care consiliile locale sunt obligate sa acorde burse elevilor. Mai mult, bursele se pot cumula. Bursele care sunt acordate in anul scolar 2018-2019 sunt bursele sociale sau bursele de ajutor social, bursele de studiu, bursele de merit și bursele de performanta.

Potrivit initiativei legislative, cuantumul minim al bursei de performanta, al bursei de merit, al bursei de studiu si al bursei de ajutor social se stabilesc anual prin hotarare a Guvernului. Pentru elevii cu cerinte educationale speciale sau nedeplasabili din motive medicale se poate organiza invatamant la domiciliu sau pe langa unitatile de asistenta medicale. „Pentru copiii cu dizabilitati locomotorii, in vederea integrarii acestora in invatamantul cu frecventa, se vor achizitiona elevatoare sau procesul instructiv-educativ se va desfasura intr-o sala situata la parterul unitatii”, se arata in actul normativ.

Ce valoare au bursele elevilor in 2019

Burse sociale
  • bursa sociala pentru elevii orfani sau bolnavi – 300 lei/luna
  • bursa sociala pentru elevii din mediul rural, care sunt scolarizati intr-o alta localitate – 100 lei/luna
  • bursa sociala pentru elevii al caror venit net lunar pe membru de familie nu este mai mare de 50% din salariul minim net pe economie – 300 lei/luna;
  • bursa de ajutor social ocazional – 300 lei
Burse de performanta
  • 1000 lei/luna pentru elevii care au obtinut locurile I, II sau III la etapele nationale ale olimpiadelor si concursurilor scolare si pentru cei care s-au calificat in loturile de pregatire organizate pentru competitiile internationale
  • 500 lei/luna pentru elevii care au obtinut locurile I, II sau III la etapele nationale ale competitiilor/concursurilor cultural – artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-stiintific, de nivel national, organizate de Ministerul Educatiei
Burse de merit
  • bursa de merit pentru media 10 – 600 lei/luna
  • bursa de merit pentru medii cuprinse intre 9,99 si 9,50 – 300 lei/luna
  • bursa de merit pentru medii cuprinse intre 9,49 si 9,00 – 200 lei/luna
  • bursa de merit pentru medii cuprinse intre 8,99 si 8,50 – 70 lei/luna
Acte necesare pentru obtinerea bursei de studiu
*acte care dovedesc venitul net pe ultimele 3 luni al tuturor membrilor familiei
1. adeverinta salariu net, defalcat pe fiecare luna (din iunie 2018 pana in august 2018, inclusiv) + valoarea tichetelor de masa/cadou, unde e cazul;
2. adeverinte somaj pe ultimele 3 luni, unde e cazul;
3. adeverinte ajutor social pe ultimele 3 luni, unde e cazul;
4. talon alocatie pentru toti copiii aflati in intretinere, in original;
5. cupoane pensie, unde e cazul, in original;
6. orice act care dovedeste un venit net dobandit in ultimele 3 luni sau orice act legal/ notarial care dovedeste ca familia nu dispune de niciun fel de venituri;
7. copii certificate nastere ale tuturor copiilor aflati in intretinere;
8. copii buletin de identitate (ale ambilor parinti, unde e cazul);
9. adeverinta de elev pentru fratii care invata in alte unitati scolare, cu suma bursei acordate de scoala respectiva;
10. adeverinte de venit de la administratia financiara (anaf), in original, pe ultimele 3 luni : din iunie 2018 – august 2018 ( pentru ambii parinti) – obligatoriu !

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Educație și Cultură

Igiena orală, promovată în rândul preșcolarilor și elevilor din Sebeș

Publicat

în

Promovare a igienei școlare în rândul preșcolarilor și elevilor din Sebeș

Igiena orală a fost promovată pe parcursul lunii martie preșcolarilor și elevilor la toate unitățile școlare din municipiul Sebeș, cabinetul stomatologic și în comunitate.

Elevilor și preșcolarilor li s-a explicat importanța igienei orale adecvate, precum și regula 2x2x2 (periaj dentar de 2 ori pe zi timp de 2 minute si 2 vizite la cabinetul stomatologic pe an), iar în cadrul acestor întâlniri, fiecare copil a primit câte o periuță de dinți, o pastă de dinți și diploma din partea Zânei Măseluță.

Copiii au fost încurajați să adopte regulile simple ale igienei orale și să acceseze serviciile medicale gratuite ale cabinetului stomatologic școlar, ori de câte ori au nevoie, iar la grădinița cu program prelungit nr. 3,  tema a fost promovată printr-o scenetă de teatru pentru copii.

Organizatori au fost Primăria Municipiului Sebeș și Direcția Generală de Asistență Socială, Medicală și Comunitară Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Lecții de teatru susținute la Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia

Publicat

în

La Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia, lecții de teatru

Ziua Mondială a Teatrului, a fost celebrată… prin teatru de Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia. 

Două lecții de teatru a fost susținute de actrițele Teodora Popa și Viorica Boda la Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia, în cadrul Zilei Porților Deschise. Micuților spectatori le-a fost arătat cum se mânuiește o păpușă, cum se interpretează un personaj și cum se construiește un spectacol.

Nostoc, simpaticul personaj din spectacolul „Frică de umbra sa”, a fost și de această dată un ajutor de nădejde, aducând veselie și bună dispoziție tuturor.

„Așa cum bine știm, teatrul aduce emoție și fantezie dar și educă. De Ziua Mondială a Teatrului, povestea a animat și a dat învățătură celor mici, iar aplauzele au fost pe măsura așteptărilor”, au transmis reprezentanții Teatrului de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Trupa de Teatru Skepsis sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului cu un spectacol de comedie, în 27 martie: Ce piesă vor juca la Casa de Cultură a Studenţilor

Publicat

în

Trupa de Teatru Skepsis sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului cu un spectacol de comedie

În spiritul celebrării Zilei Mondiale a Teatrului, Skepsis vă invită miercuri 27 martie 2024, la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia, la unul dintre cele mai incitante spectacole clasice din repertoriu: „Preţioasele Ridicole”.

„Provocăm publicul la o reîntoarcere în Franţa din timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea. Vom trage cu ochiul, cu urechea şi mai ales cu inima plină voie bună la societatea lui Moliere cu piesa care a marcat începutul succeselor pariziene ale trupei sale!

“Preţioasele Ridicole” este importantă şi pentru că este prima piesă în care Moliere lansează un atac deschis la adresa decadenţei, exceselor şi snobismului care cuprinsese deja o bună parte a aristocraţiei franceze. Concentrată în jurul unei conversaţii de salon, piesa deconspiră ridicolul la care se expuneau nobilii care erau adepţi ai „preţiozităţii” – o modă a vremii care domina saloanele luxoase ale aristocraţiei. Preţiozitatea presupunea practicarea unui anumit fel de a te îmbrăca, de a vorbi şi de a te purta care să te facă să pari cât mai inteligent şi cult, dar care din pricina lipsei de bun simţ şi educaţie nu făcea decât să scoată în evidenţă forma fără fond care stârneşte hazul”, au precizat reprezentanții Skepsis.

”Am ales să sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului cu un spectacol de comedie. Deși vorbim de teatrul clasic, spectacolul este unul actual. Tot ceea ce se întâmplă nu face decât să confirme încă o dată faptul că, în esenţă, moravurile oamenilor nu se schimbă niciodată. Timpul a curs iremediabil, societăţile s-au transformat radical. Însă preţiozitatea aristocraţiei franceze a fost înlocuită în zilele noastre de snobismul burgheziei moderne, de analfabetismul funcțional al milionarilor şi vedetelor care apar peste noapte şi care încearcă să se promoveze ca modele sociale de urmat şi imitat inventând noi feluri de a vorbi sau noi feluri de a se îmbrăca.” a declarat Viorel Cioflică, coordonator al Grupului Skepsis..

Biletele (20 de lei pentru adulți; 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari; 5 lei pentru copii) pot fi achiziționate de la secretariatul Casei de Cultură a Studenților începând de Vineri, 22.03.2024, între orele 09.00-15.00 sau în ziua spectacolului până la ora 18.30.

La inițiativa Institutului Internațional de Teatru, pe data de 27 Martie 1962 a fost celebrată pentru prima oară Ziua Mondială a Teatrului. De atunci această ziuă este marcată anual, reunind instituții și organizații de teatru din întreaga lume. Ziua Mondială a Teatrului este o sărbătoare a tuturor celor care valorizează și recunosc importanța teatrului ca artă și o ocazie de a atrage atenția guvernelor, politicienilor și instituțiilor care încă ignoră sau minimalizează importanța teatrului pentru dezvoltarea oamenilor și a societății.
În fiecare an, o personalitate recunoscută la nivel internaţional este invitată să comunice reflecţiile sale asupra celei mai vechi forme artistice – teatrul -, într-un mesaj, tradus în peste 50 de limbi. Anul acesta, mesajul este intitulat ”Arta înseamnă pace” și este semnat de Jon Fosse, renumit autor norvegian contemporan, din care prezentăm un fragment :

Evenimentul este prezentat în cadrul proiectului ”Stagiunea cu Skepsis 2024” – un proiect cultural care urmăreşte implicarea tineretului în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi participarea civică la viaţa socioculturală. Prin acest proiect Grupul Skepsis formează tineri actori, dezvoltă colaborări cu artişti din ţară şi din străinătate, pregăteşte şi oferă în mod riguros şi sistematic publicului albaiulian spectacole de teatru şi divertisment pe întreg parcursul anului.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba