Rămâi conectat

Știri

Universul feminin, în dezbatere la Clubul de lectură ,,LecturALBA” de la Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba

Publicat

în

Miercuri, 28 martie 2018, începând cu orele 17:00, la Sala de lectură a Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba va avea loc o nouă ediție a Clubului de Lectură ,,LecturALBA”. Organizatorii evenimentului sunt, ca de fiecare, dată Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba.

Pentru luna martie în atenția membrilor Clubului de lectură ,,LecturALBA” a stat universul feminin cu tainele sale astfel încât propunerile de lectură s-au concretizat în două cărți ale unor scriitori recunoscuți pe plan național și internațional, dovadă numeroase premii obținute pentru creația lor. Propunerile sunt: Femeia de ciocolată avându-l ca autor pe Gib Mihăescu și Caroline avându-l ca autor pe Neil Gaiman. Ambele  lucrări s-au bucurat nu numai de interesul cititorilor ci și de interesul unor regizori de a le pune în scenă.

Proiectul face parte din Programul minimal 2017 al instituției -1. USERS/1.1 Clubul de lectură, și este un proiect destinat utilizatorilor serviciilor de bibliotecă. Obiectivele  proiectului sunt stimularea creativității și a dialogului între iubitorii de lectură, promovarea colecțiilor bibliotecii în comunitate și dezvoltarea de abilități de înțelegere și interpretare a unui text propus. În cadrul clubului, toți iubitorii de lectură au prilejul să poarte un dialog viu prin care se pot pune întrebări, se pot da răspunsuri, se pot face interpretări ale textelor citite, se poate lectura sau pur și simplu se poate asista la toate aceste dezbateri.

 Gib Mihăescu (1894-1935) este o prezenţă extrem de interesantă în peisajul literar interbelic. S-a născut la Drăgăşani, în judeţul Vâlcea. A debutat în revista „Luceafărul”, în 1919, cu schiţa Linia întâi şi a colaborat apoi la „Sburătorul”, „Viaţa românească”, „Hiena”. În 1921, împreună cu Cezar Petrescu şi Adrian Maniu, întemeiază la Cluj revista „Gândirea”. În 1928 îi apar volumele de proză scurtă La Grandiflora și Vedenia. Începând cu anul 1930 îi apar romanele Braţul Andromedei, Rusoaica, Femeia de ciocolată, Zilele şi nopţile unui student întârziat, Donna Alba (1935). În stagiunea 1927-1928, la Teatrul Naţional din Bucureşti i se joacă piesa Pavilionul cu umbre, iar după moartea sa prematură, în urma unei ftizii epuizante, revista Gândirea îi publică sub titlul Cel din urmă roman, un fragment din Vămile văzduhului, proiect pe care scriitorul îl vedea ca pe opera sa fundamentală.

Neil Richard Gaiman s-a născut la 10 noiembrie 1960 și este un autor britanic de literatură SF și BD, teatru radiofonic și film. Printre lucrările sale de referință se găsesc seria BD The Sandman și romanele Pulbere de stele, Zei americani, Coraline și Cartea cimitirului. Scrierile lui Gaiman au câștigat numeroase premii, printre care Hugo, Nebula și Bram Stoker, precum și medalia Newbery în 2009 și medalia Carnegie pentru literatură în 2010. Este primul autor care a câștigat atât medalia Newbery cât și medalia Carnegie pentru aceeași lucrare. Entuziasmul în creștere al fanilor săi a făcut să fie numit un „star rock” al lumii literare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba