Un șofer din Hopârta, fără permis, s-a ales cu dosar penal : A părăsit locul accidentului după ce a distrus gardul unui imobil

Adăugat la Știri

masina-politieUn șofer din Hopârta, care nu avea permis de conducere, s-a ales cu dosar penal. Acesta a părăsit locul accidentului după ce a distrus gardul unui imobil

La data de 09.11.2016, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Aiud – Postul de Poliţie Hopârta s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că în data de 07.11.2016 în jurul orelor 20.30, pe strada principală din satul Silivas, comuna  Hopârta, jud. Alba, C.A., de 48 de ani din aceeasi localitate, a scăpat de sub control autoturismul si a acroşat gardul unei locuinte, distrugându-l.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul a părăsit locul evenimentului, parcând autoturismul în curtea unui imobil pe care îl deţine în comuna Hopârta, jud. Alba şi că nu are permis de conducere pentru nici o categorie.

Faţă de conducătorul auto a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”.

 

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii