Un castel din Alba, deși o ruină, încă atrage turiști

Adăugat la Știri

Castelul Martinuzzi, din comuna Vințu de Jos, județul Alba, declarat una dintre cele mai frumoase fortărețe ale Renașterii din Transilvania, a ajuns o ruină.

Castelul este pe lista monumentelor istorice din anul 2010, însă din edificiu au mai rămas zidul de nord, un turn și poarta. Deși o ruină, povestea cetății, faimoasă în vremea Imperiului Habsburgic, încă atrage turiști. Castelul a fost construit la mijlocul secolului al XVI-lea peste o veche mănăstire dominicană ca reședință a guvernatorului Transilvaniei, Gheorghe Martinuzzi, însă în prezent se mai păstrează doar ruinele acestui monument istoric. El a fost construit sub formă de cetate, în a doua jumatate a secolului al XVI-lea și era înconjurat cu șanturi umplute cu apă pe timp de război.

Clădirea a început să se degradeze în vremea comuniștilor. În anii `80, castelul Martinuzzi a fost transformat în depozit pentru un CAP.  Datând din 1550, castelul, ridicat sub formă de cetate, era înconjurat cu valuri de pământ şi şanţuri umplute cu apă.

În 1532, în timpul crizei traversate de Biserica Romano-Catolică din Transilvania, ultimul călugăr a fost alungat de nobilul Nicolae Kocsárdy, care a transformat mănăstirea în castel. L-a vândut apoi lui Gyorgy Martinuzzi, episcop de Oradea şi guvernator al Transilvaniei.

Se spune că în această fortăreață au fost asasinați Martinuzzi și apoi domnitorul Aron Vodă.

O altă legendă, care circulă de la jumătatea secolului XVIII-lea, o are în prim-plan pe împărăteasa Maria Tereza. Se spunea că aceasta își aducea iubiții de care se plictisea în castel, îi ducea într-o cameră de la etaj, apoi trăgea o manetă, podelele se defăceau, iar bărbații cădeau într-o cameră plină cu săbii așezate cu vârfurile în sus.

Legenda spune că episcopul Martinuzzi avea o avere însemnată provenită prin confiscarea unei comori descoperite de niște pescari. Moartea episcopului ar fi survenit pentru că ar fi fost blestemat de pescari. Guvernatorul și-a cumpărat numerose proprietăți în Transilvania, fapt care a atras invidia dușmanilor săi. Se spune că de cateva ori pe an, noaptea, guvernatorul Martinuzzi se întoarce încă la castel pentru a-și verifica și căuta comoara.

Istoricii au făcut mai multe cercetări în castel, însă nu s-a confirmat existența unor construcții secrete sau a unor pasaje. Arheologii au găsit aici mai multe sicrie și pietre funerare care datează de la începutul mileniului.

Castelul a fost construit pe temeliile unei mănăstiri catolice înființate în jurul anului 1300. Mănăstirea respectivă, singura mănăstire dominicană din Transilvania ridicată în afara unui oraș, funcționa din plin în anul 1361. Viața monahală a fost afectată de incursiunea otomană din 1438. Refacerea mănăstirii s-a realizat anevoios, cu sprijin papal. La începutul secolului al XVI-lea obștea monahală era restrânsă, în contextul reformei protestante. Ultimul călugăr a fost alungat în 1534 de nobilul Nicolae Kozar, care a transformat mănăstirea în castel. Între 1546-1551 edificiul a fost consolidat și extins în stil renascentist de către Gheorghe Martinuzzi, guvernator al Transilvaniei, episcop de Oradea și cardinal. Clădirea avea un singur nivel, apărat de o incintă înconjurată de ziduri din piatră, cu intrarea dinspre nord-est și pod mobil.  După moartea lui Martinuzzi domeniul a fost preluat de generalul Giovanni Battista Castaldo, iar ulterior de reprezentanți ai principelui Andrei Báthory. Între 1575-1578 castelul este condus de Ștefan Báthory și Cristofor Báthory, iar după 1578, castelul intră în posesia Margaretei Mailath. În 1614 proprietatea a trecut în posesia principelui Gabriel Bethlen, care a comandat ample acțiuni de consolidare. Planurile arhitecturale au fost elaborate de Giacomo Resti, membru notabil al unui grupu important de arhitecti din nordul Italiei. Castelul Martinuzzi a fost prima lucrare majoră atribuită lui Resti, care l-a transformat într-o fortăreață monumentală, extinzând aripa originală și formând un hexagon regulat cu bastioane de apărare în colțuri. Acest tip de arhitectură, introdus pentru prima dată la Castelul Martinuzzi, a devenit ulterior popular în întreaga Transilvanie.[4] O inscripție fragmentară din 1617, în latină, a supraviețuit încastrată în edificiul porții, cu următorul text: „Gabriel Bethlen, din mila lui Dumnezeu, principe al Transilvaniei, a ridicat pe propria sa cheltuială această poartă cu întregul zid în anul Domnului 1617, pe vremea birăului Akosi Gaspar”. Între anii 1658-1661 edificiul a suferit în urma atacurilor turco-tătare. În 1715 castelul a trecut în proprietatea Episcopiei Romano-Catolice din Transilvania, funcționând ca reședință de vară pentru episcopi. În 1792, în timp ce era ocupat de Ignațiu Batthyány, reședința episcopală a castelului a fost afectată de un incendiu, fiind ulterior reparată. Imobilul a fost naționalizat în timpul perioadei comuniste și folosit drept magazie, depozit de cereale, depozit de mobilă și ca fabrică de prelucrare a cărnii. Latura de nord a edificiului s-a prăbușit în 1981. În cursul cercetărilor arheologice efectuate în curtea castelului au fost descoperit pietre funerare legate probabil de mănăstirea dominicană care a funcționat aici. În anii 1991-1999 a fost determinată arheologic biserica mănăstirii, existentă pe axa est-vest a castelului, cu o lungime de 47 de metri. Corul bisericii era poligonal. Nava era boltită, cu o rețea de ogive gotice, sprijinite pe stâlpi adosați și console. Au fost recuperate două chei de boltă, lucrate de meșteri diferiți, reprezentând simboluri ale evangheliștilor.  Materialul arheologic descoperit a inclus sistemul de încălzire după principiul hypocaustului antic, urme de sobe decorate cu scene religioase, precum și un atelier de metalurgie neferoasă aflat în exploatarea călugărilor.

Sursa:greatnews.ro și wikipedia.org

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii