Rămâi conectat

Știri

O bosniacă și un sârb au fost depistați cu ședere ilegală în România

Publicat

în

sedere-ilegala-685x320Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Alba au desfăşurat, în perioada 8 – 10 decembrie, o serie de acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Cu această ocazie, au fost depistaţi, cu şedere ilegală, doi cetăţeni străini, din Serbia, respectiv Bosnia-Hertegovina. Astfel, în cadrul activităţilor, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări Alba au constatat că cetăţeanul sîrb, în vârstă de 57 ani, şi cetăţeanul bosniac, de 24 ani, au intrat legal în România, dar, la expirarea dreptului de şedere, nu au părăsit teritoriul ţării noastre.

 Pe numele fiecăruia au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României, prin care sunt obligaţi să părăsească ţara în cel mult 15 zile. Totodată, aceştia au fost sancţionaţi contravenţional, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni şi controale pe linia prevenirii şi combaterii şederii şi muncii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini asupra respectării legislaţiei în vigoare, în ceea ce priveşte dreptul de şedere pe teritoriul României.

 De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru scurtarea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a cererilor.

Sursa: IPJ Alba

Potrivit www.ziarulunirea.ro, se pare că este vorba despre Miroslav Popov, tehnicianul sârb în vârstă de 57 ani de ani al echipei de baschet feminin CSU Alba Iulia și jucătoarea bosniacă Milica Deura, de 24 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba