Turiștii se pot descurca mai ușor în Cluj-Napoca cu o nouă aplicație de telefon

Adăugat la IT, Tineret

clujClujenii și turiștii care vor vizita Cluj-Napoca pot, de joi, să apese un buton și să comande o mașină prin aplicația Uber. Cluj-Napoca este de joi, al doilea oraş din România, după Bucureşti în care pasagerii pot folosi Uber pentru a ajunge la o destinaţie dorită.

 Obiectivul aplicaţiei este să se asigure ca utilizatorii pot găsi oricând o mașină, chiar dacă cererea este foarte mare. În astfel de momente, platforma funcționează ca o bursă. Atunci când timpul de așteptare crește, tarifele devin dinamice. Utilizatorul este anunţat când este un tarif dinamic și are la dispoziție un calculator de tarif pentru a şti dinainte care va fi prețul cursei. În prima perioadă după lansare, Uber va funcţiona la Cluj cu preţuri promoţionale.

Pasagerii vor fi taxaţi cu 1,7 lei pe kilometru, 0,20 de bani pe minut, iar tariful minim pe cursă este 7 lei. Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, cu scopul a rezolva o problema simplă – cum poți comanda o cursă la atingerea unui buton. Şase ani și peste un miliard de curse mai târziu, Uber își propune să rezolve o provocare și mai mare: reducerea poluării și a aglomerației urbane, aducând mai mulți oameni în mai puține mașini. Din februarie 2015, Uber este şi în România, prima data în Bucureşti, iar acum şi la Cluj.

Sursa: rfi.ro

Silvia Surugiu

redactor Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.177
e-mail: surugiuaalba@gmail.com

Facebook 

Comentarii