Rămâi conectat

Știri

Totul despre ținuta de Revelion, din urmă cu un Centenar: Cum a evoluat moda festivă

Publicat

în

Rochia de seară potrivită pentru petrecerea de Revelion a fost un subiect de mare interes încă din cele mai vechi timpuri. Iată cum a evoluat moda festivă în ultimii 100 de ani.

În vremurile în care nu existau telefoane inteligente sau internet, petrecerile aveau un rol foarte important în societate. Aduceau împreună oamenii care schimbau idei şi făceau planuri, dar erau şi prilej de a etala noile tendinţe în modă. Ţinuta din noaptea de Revelion era printre cele mai importante.

Raluca Partenie – specialist în istoria modei: Ţinuta de revelion, ţinuta de seară în general, are acel atribut al comunicării, pe care îl are moda. În trecut era statutul social şi financiar al familiilor, locul în societate. Pe cât de potent financiar era soţul, pe atât de împodobită era soţia. Domnii erau foarte sobri, în schimb pe soţie se etala averea familiei. Eu zic că se întâmplă şi astăzi.

În România, noile tendinţe puteau fi admirate la recepţiile de la Casa Regală sau la balurile găzduite de oamenii politici ai vremii.

Raluca Partenie – specialist în istoria modei: Pe la 1850 inclusiv termenul de revelion, venit din franceză, era un neologism. Abia pătrundea în societatea românească. Un rol foarte important l-a avut Carol I şi Elisabeta, curtea regală a României, care au cimentat această tradiţie în România, pentru că ei au avut un mare bal în fiecare an, a fost o tradiţie a curţii regale.

Dacă la începutul secolului trecut, regulile de vestimentaţie erau respectate cu stricteţe, după cel de-al doilea război mondial, alegerile în materie de ţinute de seară au devenit din ce în ce mai îndrăzneţe.

Raluca Dobrovolschi – consultant de imagine: Există şi designeri care realizează ţinute de seară în imprimeuri psihedelice, culori puternice şi femeile în acea perioadă au de unde alege în materie de ţinute de seară, anii 60 sunt o perioadă foarte prolifică în materie de modă.

sursa: digi24.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba