Rămâi conectat

Social-Economic

Tichet social pentru copii din familii defavorizate

Publicat

în

Familiile defavorizate ar putea primi de anul viitor un tichet social în valoarea de 50 de lei.  Află de pe radiounirea.ro ce trebuie să facă părinții ca să primească banii și pentru ce ar putea fi folosiți.

Copiii cu vârste între 3 și 6 ani vor primi de anul viitor câte 50 de lei sub forma unui voucher cu care se vor putea cumpăra alimente, haine, jucării sau rechizite, produse să îi ajute să meargă la grădiniță. Ministrul Muncii, Rovana Plumb, susţine că, începând cu data de 1 ianuarie 2016, un număr de 111.000 de copii din familiile defavorizate, cu vârste cuprinse între trei şi şase ani, ar putea primi un tichet social, în valoare de 50 de lei pe lună, pentru a putea merge la grădiniţă. „Intrând în casele unde avem copii cu vârstele cuprinse între 3 şi 6 ani şi care provin din familii defavorizate, care nu au posibilitatea de a merge la grădiniţă, s-a făcut o iniţiativă legislativă plecând de la acest proiect pilot care prevede ca fiecărui copil care provine din familii defavorizate să i se acorde un tichet social de 50 de lei pe lună pentru a putea merge la grădiniţă”, a declarat Rovana Plumb.

Ea a precizat că tichetul social va fi acordat pentru 111.000 de copii care provin din familiile defavorizate, are un impact bugetar de 39 milioane de lei pe an şi se doreşte introducerea lui de la 1 ianuarie 2016. „Acest tichet social se dă sub forma unui voucher care nu va putea fi transformat în bani, cu el se vor putea cumpăra alimente, hăinuţe, jucării sau rechizite pentru aceşti copii care provin din familiile defavorizate. Tichetul are valoarea de 50 de lei pe lună. Vor primi copiii din familiile defavorizate al căror venit pe membru de familie nu depăşeşte de două ori venitul minim garantat”, a explicat Rovana Plumb.

Citește și Ţăranii vor plăti impozit pe vacă şi porc, şomerii vor datora taxă la sănătate, iar bogaţii scapă de impozitul pe lux

Ministrul Muncii a arătat că acordarea tichetului social se va face în funcţie de prezenţa fiecărui copil la grădiniţă. „Acordarea acestui tichet social se va face în funcţie de prezenţa fiecărui copil la grădiniţă, iar absenţele motivate pot fi făcute numai pe o perioadă de 50% din timpul lunii în care aceştia merg la grădiniţă”, a explicat Plumb. Proiectul de lege a fost iniţiat de mai mulţi deputaţi PSD şi ALDE şi este susţinut de Guvern.
Sursa: capital.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Societate

20 aprilie: Ziua Internaţională a Presei Libere

Publicat

în

Zi internațională dedicată presei libere

La iniţiativa organizaţiei „Reporteri fără frontiere”, în fiecare an la 20 aprilie este marcată ziua internaţională a presei libere.

Sărbătoarea a fost instituită în anul 1991.

Jurnalismul, în toate formele sale, rămâne o profesie sub presiune, ameninţată în permanenţă în diverse colţuri ale lumii, dovadă stând victimele care se înregistrează an de an.

Rămân numeroase cazurile de jurnalişti care mor, sunt răniţi sau încarceraţi pentru curajul de a spune adevărul.

Organizaţia „Reporteri fără frontiere” militează de peste trei decenii pentru libertatea presei şi a celei de exprimare în întreaga lume.

La 3 mai, este celebrată ziua mondială a libertăţii presei, hotărâtă de Adunarea Generală a ONU în anul 1993.

Potrivit „Declaraţiei de la Windhoek” (Africa de Sud), “o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

Acțiune de plantare la Câlnic: De cine a fost inițiată

Publicat

în

La Câlnic, acțiune de plantare

Elevii clasei a IX-a C de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, alături de profesorul diriginte Cristian Macrai, au participat la o acțiune de plantare pe raza comunei Câlnic, zona administrată de Ocolul Silvic Ighiu.
Activitatea, în cadrul căreia elevii au plantat peste 400 de puieți de stejar, s-a realizat cu sprijinul Primăriei comunei Câlnic, Ocolului Silvic „Iezerul Trascău” din Ighiu și al Școlii Gimnaziale Câlnic, în cadrul programului „Școala verde”, program desfășurat în colegiul militar în perioada 15-19 aprilie.
Prin participarea la această activitate, elevii au contribuit la protejarea și dezvoltarea mediului înconjurător și au învățat că fiecare gest contează în comunitate și în efortul de a avea un mediu mai verde. Mai mult, ei au promis să revină în zonă pentru a vedea puieții cum au crescut copaci.

După ce au plantat puieții, elevii militari au vizitat cetatea Câlnic, edificiu aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, muzeul, capela și biserica din localitate, iar experiențele trăite de ei au fost dintre cele mai frumoase.
„Am învățat să plantez copaci, o activitate pe care nu am mai practicat-o până acum. Pot spune că mă ajutat să mă conectez cu natura și să descopere adevărata ei frumusețe care mă fascinează din ce în ce mai mult pe zi ce trece. Plantarea unor copaci ne ajuta să apreciem natura și importanța ei în viața de zi cu zi, de aceea consider că ar trebui ca fiecare elev să experimenteze această activitate măcar o dată. Sentimentul care te cuprinde când știi că ai făcut ceva dedicat naturii este incomparabil cu efortul depus.
Peste câțiva ani, cu siguranță mă voi reîntoarce în comuna Câlnic cu scopul de a vedea frumoșii copaci plantați de către mine și de către colegii mei, care să încep să crească. Aceste amintiri alături de colegii mei și de domnul diriginte nu vor fi uitate și sunt sigură că pe viitor nu vom reaminti cu drag de timpul petrecut împreună”, a mărturisit ridica fruntaș Ariana Pop.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Ecologizare pe malul râului Ampoi, la Alba Iulia

Publicat

în

Alba Iulia: Ecologizare pe malul râului Ampoi

Activitățile cuprinse în cadrul programului „Săptămâna verde” au continuat cu o activitate de ecologizare pe malul râului Ampoi, activitate la care au luat parte elevii claselor a X-a B și F de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, alături de profesoarele diriginte Emilia Ioniță și Anca Hațegan.

După ce au strâns gunoaiele, elevii au urmărit și proiecții de filme documentare cu temă ecologică și au prezentat referate și proiecte pe această temă.

„În urma experienței minunate în natură, în care ne-am implicat în ecologizare alături de doamna dirigintă și colegii noștri, am realizat cât de importantă este natura pentru noi. Așadar, am decis să prezentăm un proiect captivant despre importanța protejării mediului și a respectului pentru natură. Sper că am reușit să inspirăm pe cât mai mulți să acționeze pentru un mediu mai curat și sănătos!”, au spus eleva caporal Ionela Gălușcă și eleva fruntaș Maria Hagiu.

Tot săptămâna aceasta, elevii clasei a IX-a A, alături de profesoara dirigintă Simona Mureșan, au ales să își ambienteze sala de clasă și au plantat mușcate. Jardinierele cu flori au fost așezate apoi la geamuri pentru ca spațiul în care elevii își desfășoară activitatea educativă să ofere culoare, armonie și energie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba