Rămâi conectat

Știri

Temperaturi maxime negative în umătoarele zile

Publicat

în

După ninsori şi viscol, meteorologii anunţă ger cumplit. Specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie prognozează vreme deosebit de rece pentru următoarele zile, cu valori sub normalul acestei perioade. În Transilvania, temperaturile vor scădea chiar şi până la minus 17 grade Celsius. Maximele de la miezul zilei vor fi negative în foarte multe regiuni ale ţării.
 
Conform ANM, în primele zile ale săptămânii, temperaturile maxime vor fi predominant negative în Maramureş, Transilvania şi Moldova până la -6 grade la Miercurea Ciuc şi pozitive în restul ţării, până la 5 grade în Bărăgan. Marţi, deşi valorile termice vor marca o creştere în cea mai mare parte a ţării, vremea se va menţine deosebit de rece dimineaţa şi noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 grade în estul Transilvaniei şi 8 grade în sudul Banatului şi vestul Olteniei. Izolat, în zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.
Luni dimineaţă va fi îngheţ în toată ţara şi chiar ger pătrunzător în Transilvania şi local în Maramureş, izolat chiar şi în celelalte zone de deal mai ales, cu minime între -16 şi -2 grade. Frig va fi în cea mai mare parte a ţării şi la amiază, când termometrele vor arăta doar între -4 grade în depresiuni şi nu mai mult de 6 grade în Dealurile Banatului. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, mai ales seara şi în noaptea următoare. Pe arii restrânse, în zonele joase de relief, mai ales dimineaţa se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.

Marţi  în zori gerul e greu de suportat în Transilvania dar şi prin Maramureş şi chiar prin celelalte zone de deal, minimele vor fi cam între -17 grade în depresiunile intramontane  şi 0 grade în Dealurile de Vest. Deşi până după-amiază valorile termice vor creşte uşor în majoritatea regiunilor, vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit la această dată, cu maxime de la 0 grade în estul Transilvaniei până la 9 grade în Oltenia. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară şi pe parcursul nopţii în estul ţării şi la munte, unde pe spaţii mici va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, dar şi în Moldova şi pe litoral. Mai ales dimineaţa, în zonele joase de relief, pe arii restrânse, se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.

De acelaşi regim termic avem parte si miercuri, dar şi joi. În zonele joase se va semnala ceaţă, mai ales noaptea şi dimineaţa, iar spre sfârşitul intervalului, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere în extremitatea nordică a ţării. Spre sfârşitul săptămânii viitoare, scăpam de ger, iar maximele încep să crească în toate regiunile.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Alba Iulia, pregătită de Paștele ortodox și greco-catolic

Publicat

în

Pregătiri pentru Paștele ortodox și greco-catolic la Alba Iulia

Alba Iulia s-a pregătit de sărbătoarea Paștelui ortodox și greco-catolic, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, autoritățile au dorit ca zonele principale din Alba Iulia să fie decorate, așa cum se cuvine, cu ocazia sărbătorilor de Paște. Ansamblurile decorative și figurinele sunt amplasate în Cetate în zona Celor Trei Fortificații și pe Bulevardul Transilvaniei, iar în Centru sunt amplasate în zona centrului comercial Mercur și în proximitatea Casei de Cultură a Studenților.

„Am pregătit această surpriză de sărbătoare pentru cei mici dar și pentru cei mari, care nu au uitat să mai fie, uneori, copii. Vă invit, așadar, dragi albaiulieni și turiști să vă bucurați de sărbători într-o atmosferă festivă, alături de cei dragi, și înconjurați de frumos, în Alba Iulia”, a precizat primarul Gabriel Pleșa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba