Rămâi conectat

Știri

Telemunca sau cum poţi lucra legal de oriunde: Senatorii simplifică Legea telemuncii

Publicat

în

Salariaţii ar avea posibilitatea de a munci de-acasă sau din alt loc, însă numai dacă activitatea desfășurată la angajator este îndeplinită cu ajutorul tehnologiei (laptop, tabletă, telefon inteligent etc.).

Această activitate va fi cunoscută drept telemuncă, potrivit unui proiect de act normativ inițiat de Guvern, care ar putea fi adoptat marți de Senat cu unele simplificări. Noile reguli vor fi diferite de cele actuale privind munca la domiciliu. Indiferent de votul Senatului, Camera Deputaților va avea votul decisiv în privința telemuncii.

Citește și Aproape 90.200 de salariați, în Alba, la sfârșitul lunii iulie : Câştigul salarial mediu brut înregistrat a fost de 2851 de lei

Documentul reglementează telemunca, ce va reprezenta, în mod concret, o formă de organizare a muncii în care activitatea salariaților ar putea fi desfășurată la sediul angajatorului, însă este desfășurată efectiv dintr-un loc complet diferit cu ajutorul tehnologiei. În desfășurarea activității lor, telesalariații vor trebui să-și organizeze programul de lucru de comun acord cu angajatorul, iar efectuarea orelor suplimentare va fi permisă, cu acordul scris al persoanelor în cauză, numai pentru cei angajați cu normă întreagă. În forma Guvernului, orele suplimentare erau interzise indiferent de norma de lucru. „Angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului, în condițiile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, în condițiile legii”, este punctat în proiect. De principiu, angajatorul va fi obligat să asigure toate condițiile necesare pentru ca un telesalariat să lucreze din alt loc decât sediul firmei (de exemplu, conexiune la internet, calculator etc.). Totuși, părțile vor avea posibilitatea să stabilească și altfel aceste aspecte. Inițial, Executivul introdusese în propunerea legislativă obligația angajatorului de a asigura securitatea și sănătatea în muncă pentru telesalariați, însă senatorii au ales să o elimine, deoarece „contravine caracterului de flexibilitate”.

Sursa:romaniatv.net și avocatnet.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba