Rămâi conectat

Știri

Taxe și impozite 2019: Ce îi așteaptă pe români din acest an

Publicat

în

Guvernul a introdus de la 1 ianuarie 2019 noi taxe, iar aplicarea anumitor impozite se va prelungi. O parte dintre măsuri se aplică deja de la 29 decembrie 2018, însă altele au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019.

La 1 ianuarie 2019, în legislaţie vor apărea noi taxe, iar aplicarea anumitor impozite se va prelungi. Concret, impozitele suplimentare stabilite pentru domeniul gazelor, al energiei electrice şi al altor resurse naturale se vor aplica în continuare, deşi ar fi trebuit să dispară la 31 decembrie 2018, iar ca taxe noi vom avea unele pentru firmele din domeniul energiei electrice şi termice, pentru organizarea jocurilor de noroc şi, în fine, mult-discutata taxă pe lăcomie.

Măsurile sunt incluse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. Aceasta a fost publicată sâmbătă în Monitorul Oficial. O parte dintre măsuri se aplică deja de la 29 decembrie 2018, însă altele intră în vigoare la 1 ianuarie 2019.

1. Companiile care organizează jocuri de noroc online vor plăti, din prima zi a anului 2019, o taxă lunară de 2% din totalul taxelor de participare încasate lunar. Noua taxă se va calcula, declara şi plăti la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au încasat taxele de participare, conform regulilor ce urmează să fie stabilite prin ordin de către Fisc şi Oficiul Naţional pentru Jocurile de Noroc.

2. O taxă despre care s-a discutat intens în ultimele săptămâni este aşa-zisa taxă „pe lăcomie”. Mai precis, de la 1 ianuarie 2019, băncilor li se poate aplica o taxă progresivă pe activele financiare. Aceasta se va aplica, mai precis, în situaţia în care media trimestrială ROBOR va depăşi pragul de referinţă de 2%.

3. A apărut de sâmbătă în legislaţie o contribuţie bănească percepută de la companiile licenţiate din domeniul energiei electrice, domeniul energiei electrice şi termice în cogenerare şi domeniul gazelor naturale. Aceasta este de 2% din cifra de afaceri realizată de aceste firme din activităţile licenţiate.

4. Impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural se va aplica inclusiv în anii 2019, 2020 şi 2021, prevede ordonanţa de urgenţă, deşi acesta urma să fie eliminat la 31 decembrie 2018. Acesta se aplică operatorilor licenţiaţi de transport de energie electrică şi gaze naturale, dar şi anumitor distribuitori licenţiaţi de energie electrică şi gaze naturale.

5. O prelungire până în anul 2021 se va aplica şi pentru impozitul pe veniturile din activităţile de exploatare a resurselor naturale (altele decât gazele naturale). Și acesta ar fi trebuit să dispară la finele anului 2018, dar va fi aplicat şi în următorii trei ani. Acest impozit se aplică firmelor care se ocupă de exploatare forestieră, extracţia cărbunelui superior/inferior, extracţia petrolului brut, extracţia minereurilor feroase, extracţia minereurilor de uraniu şi toriu, extracţia altor minereuri metalifere neferoase şi alte activităţi extractive.

Sursa:avocatnet.ro și romaniatv.net

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu

Publicat

în

Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului

Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni

Publicat

în

Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor

Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.

Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș, reabilitată și modernizată

Publicat

în

Reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș

Miercuri 17 aprilie a avut loc prezentarea publică a rezultatelor proiectului „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” clasele 0–VIII din orașul Ocna Mureș, Alba”. 
La eveniment – pe lângă o mare parte a celor peste peste 460 elevi și 30 cadre didactice de la această unitate de învățământ – au fost prezenți președintele Consiliului Județean Alba Alba și al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, Ion Dumitrel, primarul din Ocna Mureș – Silviu Vințeler, directorul general ADR Centru – Simion Crețu, deputatul Alin Ignat și reprezentanți ai companiilor implicate în proiect, dar și edili locali.
Profesoarele Istina Badu – director și Dorina Baciu – director adjunct, alături de toate cadrele didactice prezente au fost mai mult decât mândre să-și prezinte elevii (îmbrăcați cu frumoase cămăși albe și cu o cravată distinctivă), dar și realizările lor deosebite: nenumărate premii la concursurile și olimpiadele școlare județene și naționale.
Reabilitarea și modernizarea Școlii „Lucian Blaga” din Ocna Mureș a inclus două corpuri de clădire, în suprafață totală construită la sol de 1.311 metri pătrați, dotarea intregii scoli cu mobilier și echipamente didactice, instalarea de dispozitive pentru accesibilitatea persoanelor cu deficiențe locomotorii, dar și pentru suport pedagogic, inclusiv reamenajarea completă a curții, unde a fost creat un teren de sport multifuncțional.
sursa: ADR Centru

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba