Acasă » Posts tagged with » 14 septembrie
Din 14 septembrie, dacă șofezi fără rovinietă, fapta se va prescrie în patru luni, nu în șase

Din 14 septembrie, dacă șofezi fără rovinietă, fapta se va prescrie în patru luni, nu în șase

În cazul celor care circulă cu mașinile, pe drumurile publice, fără a avea rovinietă valabilă, fapta se va prescrie în patru luni de la săvârșire, conform unui act normativ care se va aplica începând de vineri. În momentul de față, prescrierea intervine în șase luni de la săvârșirea faptei. Legea nr. 60/2018 pentru modificarea și completarea […]

14 septembrie, Ziua Crucii : Datini şi obiceiuri

14 septembrie, Ziua Crucii : Datini şi obiceiuri

Creştinii sărbătoresc, pe 14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt, ca aducere aminte a patimilor şi răstignirii Mântuitorului. În tradiţia populară, busuiocul, menta, măghiranul şi cimbrul se duc la biserică pentru sfinţire, iar în timpul slujbei se păstrează lângă Cruce. Tot atunci, în calendarul popular, este Cârstovul viilor, începutul […]

”Consultări cetățenești pentru viitorul Uniunii Europene”, în 14 septembrie, la Alba Iulia

”Consultări cetățenești pentru viitorul Uniunii Europene”, în 14 septembrie, la Alba Iulia

O nouă ediție a Consultărilor cetățenești pentru viitorul Uniunii Europene, vineri, la Universitatea din Alba Iulia. Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul ministrului delegat pentru Afaceri Europene și Institutul European din România, organizează vineri, 14 septembrie 2018, la Alba Iulia, o nouă ediție a „Consultărilor cetățenești pentru viitorul Uniunii Europene“, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie […]

Ziua Crucii, datini şi obiceiuri: Ce trebuie să faci pe 14 septembrie ca să ai noroc tot anul

Ziua Crucii, datini şi obiceiuri: Ce trebuie să faci pe 14 septembrie ca să ai noroc tot anul

Creştinii sărbătoresc, pe 14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt, ca aducere aminte a patimilor şi răstignirii Mântuitorului. În tradiţia populară, busuiocul, menta, măghiranul şi cimbrul se duc la biserică pentru sfinţire, iar în timpul slujbei se păstrează lângă Cruce. Tot în această zi, în calendarul popular, este Cârstovul […]

„Retromobil vine în orașul tău”: Paradă a mașinilor de odinioară, în 14-16 septembrie, la Sebeș

„Retromobil vine în orașul tău”: Paradă a mașinilor de odinioară, în 14-16 septembrie, la Sebeș

În perioada 14-16 septembrie, Sebeșul găzduiește evenimentul „Retromobil vine în orașul tău”! Mașinile de odinioară, o expoziție de machete și artiști renumiți, într-un weekend de poveste. Retromobil Club România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Sebeș și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, alături de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș organizează, între 14 și 16 septembrie 2018, […]

Ședință la CJ Alba: Consilierii județeni au de aprobat peste 10 proiecte, în 14 septembrie

Ședință la CJ Alba: Consilierii județeni au de aprobat peste 10 proiecte, în 14 septembrie

Consiliul Judeţean Alba se întrunește în şedinţa „ordinară”, în ziua de 14 septembrie 2018, ora 1100, ședință care va avea loc în sala 100 „Mihai Viteazu” (etaj I) a Palatului administrativ din municipiul Alba Iulia (Piața Ion I.C. Brătianu, nr. 1). Proiectul ordinii de zi cuprinde: Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemţiune asupra […]

Festivalul Național de Folclor „Strugurele de Aur”, a XVII-a ediție, în perioada 14-17 septembrie

Festivalul Național de Folclor „Strugurele de Aur”, a XVII-a ediție, în perioada 14-17 septembrie

Aflat la cea de-a XVII-a ediție, Festivalul Național de Folclor „Strugurele de Aur” se înscrie în linia unor demersuri care au devenit parte a filosofiei Jidvei, în centrul cărora se regăsește dorința de a contribui la conservarea și promovarea patrimoniului cultural tradițional românesc. Organizat în inima țării, la Alba-Iulia și în localitatea Jidvei, în perioada […]

Festivalul Național de Folclor „Strugurele de Aur”, în perioada 14-17 septembrie

Luni, 14 septembrie, de la ora 09:00 la Colegiul Național Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia, se va desfășura ceremonialul deschiderii anului școlar 2015-2016.

Luni, 14 septembrie, de la ora 09:00 la Colegiul Național Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia, se va desfășura ceremonialul deschiderii anului școlar 2015-2016.

Luni, 14 septembrie, începând cu ora 09:00 la Colegiul Național Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia, se va desfășura ceremonialul deschiderii anului școlar 2015-2016. Alături de elevii ce au ales să îmbrace uniforma de licean militar vot fi, ca în fieacre an, părinți, rude și prieteni. Conform tradiției, cei 120 de elevi din clasa a IX-a […]

Școala începe în 14 septembrie. Care este calendarul cursurilor și vacantelor în acest an școlar?

Școala începe în 14 septembrie. Care este calendarul cursurilor și vacantelor în acest an școlar?

Calendarul anului scolar 2015-2016, aprobat de Ministerul Educatiei, a fost publicat in Monitorul Oficial. Află de pe radiounirea.ro că acesta va insuma 36 de saptamani de cursuri, mai putin in cazul claselor a VIII-a si a douasprezecea, care vor incheia anul scolar mai devreme datorita evaluarilor nationale si, respectiv, examenului de Bacalaureat. Ordinul Ministrului Educatiei […]