Rămâi conectat

Știri

Taberele educaționale, o nouă experiență pentru copii, în vacanța de vară

Publicat

în

Pentru toţi copiii vacanţa de vară este cea mai aşteptată. Unii aleg să-şi petreacă zilele libere la bunici, alţii în tabere – la munte sau la mare. Iar taberele nu mai sunt de ceva vreme doar locul unde copiii merg, se distrează şi se întorc mai poznaşi acasă. Dimpotrivă! Ele reprezintă o nouă experiență pentru copii și un mod perfect de a le ocupa (eficient) timpul – pe care-l au berechet în vacanţa de vară.

Taberele le permit copiilor să îşi facă noi prieteni, dar şi să întâlnească oameni sau să trăiască experiențe noi. Copiii trăiesc într-un cerc oarecum închis: familia, câțiva prieteni/colegi și profesori. În tabără, ei își petrec timpul cu un grup mai mare de covârstnici, își creează noi relații si noi repere educaționalo-motivaționale.

Taberele invită copiii la o provocare pe care o armonizează sub forma unui mix de distracție și acumulare cognitivă. Acesta este împărțit în workshop-uri de literatură, teatru, muzică, dans, psihologie practică, atreprenoriat, oratorie, dar și sesiuni de călărie, înot, fotbal, tiroliană, drumeții și treasure hunting, concurs foto, jocuri în echipă, teatru interactiv, karaoke și disco.

Cu ajutorul trainerilor si profesorilor tinerii primesc suficientă inspirație pentru a-și descoperi inclinaţiile.

Activitatea fizică

Astăzi din ce în ce mai puțini copii fac sport sau înțeleg beneficiile activității fizice. Majoritatea timpului îl petrec stând pe scaun, cu ochii în telefon, calculator, televizor și de multe ori activitatea fizică se rezumă la ora de sport de la școală. În tabără sportul este una dintre activitățile principale. Copiii își consumă energia jucându-se, practicând diverse sporturi de echipă sau plimbându-se, toate aceste activități fiind oportunități de mișcare.

Creșterea încrederii în sine

Fiind un altfel de mediu decât cel cu care s-au obișnuit copiii în viețile lor de zi cu zi, taberele le oferă acestora ocazia de a socializa, de a-și face prieteni noi și de a participa la diverse concursuri și activități. Toate acestea oferă copiilor posibilitatea de a învăța lucruri noi și de a excela în activitățile pe care le practică, având parte de reușite care le vor spori încrederea în ei înșiși.

Dezvoltarea anumitor abilități

Prin programe, taberele pun la dispoziția copiilor activități si cursuri care le sunt utile pentru a-și dezvolta abilitățile sportive, spiritul de aventură sau chiar talentele latente. Varietatea de activități îi ajută să descopere ce le place să facă și la ce activități se pricep cel mai bine.

Socializarea

Taberele sunt mediul perfect de interacțiune, comunicare și socializare. Plecarea în tabără presupune formarea unei comunități, ai cărei membri trebuie să trăiască în același loc pentru câteva zile, trebuie să învețe să se respecte reciproc, să comunice și să lucreze împreună. Taberele susțin ideea de muncă în echipă și de comunicare, fiind un mediu propice socializării și dezvoltării unor noi relații de prietenie.

Conectarea cu natura

În tabere copiii au prilejul de a se reconecta cu natura, practicând diverse activități. Aceasta este o schimbare față de stilul de viață obișnuit și are un efect benefic în ceea privește dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a copiilor.

 

Sursa: avantaje.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba