Rămâi conectat

Știri

Tabăra Internaţională de Artă Plastică Inter-Art 2018, la final

Publicat

în

A XXIII-a ediţie a Taberei Internaţionale de Artă Plastică Inter-Art, 2018 a reunit la Aiud artişti  valoaroşi care au reuşit să realizeze împreună un spaţiu cultural important şi de ţinută artistică.
Au fost prezenţi artiştii din: Albania: Oriola Kureta SemenescuBulgaria: Dimitar VelichkovCanada: Susie VeroffChina: Wang Xin Wu, Li Qing Jiang; Cipru: Ipek Denizli; Danemarca: Rich DethlefsenEcuador: María Gloria AndradeEgipt: Remon Refaat Saweres;Elvetia: Vera Staub; Franta: Myriem MonghalGermania: Gerd MessmannGhana: Atta KwamiHaiti: Patrick Cauvin, Veronica FrischDaphne MeyerIndia: Asit Kumar PatnaikItalia: Constantin MiglioriniJaponia: Gen Morimoto;Slovenia: Lojze Kalinsek; Marea Britanie: Pamela Clarkson, SUA: Patricia Goodrich; Turcia: Leyla Sabah;  România: Victor Cacovean, Sándor Albert, Anca Sas, Elena Cristea, Bogdan Degan, Cristian Ianza, Balog Zoltán, Gheorghe Munteanu, Horváth Gyöngyvér, Stefan Balog.
Prin programul său complex şi numărul important de artişti participanţi, tabăra aiudeană se constituie într-un demers artistic inedit. Expoziţiile propuse pentru această ediţie au prezentat publicului dimensiuni noi de exprimare artistică: la Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost vernisată expoziţia de artă contemporană a artistei Patricia Goodrich din SUA. Cu acest prilej a fost lansat şi volumul de poeme: “Vânătoare de pietre în Transilvania”, atât în limba engleză, cât şi în limba română, în traducerea Casandrei Ioan. La Muzeul Naţional al Unirii din  Alba Iulia a fost vernisată expoziţia de artă haitiană semnată de artiştii plastici: Daphne Meyer, Patrick Cauvin, Veronica Frisch. În cadrul sălilor de la Museikon, Alba Iulia, a fost vernisată expoziţia de sculptură a artistului Gheorghe Munteanu din Tulcea, România. La Aiud au fost organizate patru importante expoziţii internaţionale. Prima dintre ele a fost dedicată Bienalei Intercontinentale de Grafică Mică, ajunsă la ediţia a VII-a, şi a cuprins lucrări semnate de 116  artişti din 36 de ţări  de pe 5 continente. Cea de-a doua expoziţie a fost dedicată Anului Centenar şi a propus, sub titlul “100”, artiştilor din întreaga lume să realizeze o lucrare care să definescă cultural şi artistic relaţia cu  importanta sărbătoare din viaţa României contemporane. Au răspuns 162 de artişti  contemporani din 100 de ţări de pe  5 continente. A treia expozitie a oferit publicului aiudean o incursiune în arta indiană contemporană prin lucrările artistului plastic Asit Kumar Patnaik iar a patra s-a constituit într-o amplă prezentare a artei din China, prin lucrarile semnate de pictorul Wang Xin Wu.
Noaptea „Inter-Art” 2018  a cuprins un  proiect muzical prezentat de  Şcoala de Folk de la Palatul Copiilor, Alba Iulia şi recitaluri susţinute de Patrick Cauvin (Haiti), Daniel Avran si Dan Avram (Alba Iulia, Romania).
Expozitia finală a fost vernisată în prezenţa: dlui Dan Bélla Krizbai, vicepresedinte al ICR Bucuresti, a dnei Oana Badea, primar, a dlui Liviu Florea city manager, a unor personalităţi ale culturii contemporane şi a unui valoros public.
Programul taberei a cuprins vizite la Cetatea Alba Carolina, Castelul Corvinilor – Hunedoara, satul Rimetea ( sat reprezentativ, prin arhitectura sa, pentru comunitatea maghiară)
Cea de-a XXIII-a ediţie a Taberei Internaţionale de Artă Plastică Inter-Art, Aiud 2018, se constituie într-unul dintre cele mai valoroase şi importante momente ale redefinirii spaţiului cultural actual, într-o structură de artă în care competenţa, valoarea şi multiculturalismul reprezintă caracteristici ale lumii contemporane. Un demers calitativ dar şi alternativ al spaţiului cultural şi artistic autentic.
Şi în anul Centenar, prin Tabăra Internaţională Inter-Art, Aiudul se înscrie în galeria marilor centre de cultură contemporană, devenind un important promotor al artelor plastice, al spaţiului artistic, al valorilor culturale şi al actului artistic contemporan.
Organizatori: Fundaţia “Inter-Art” AiudCentrul Cultural “Liviu Rebreanu” AiudPrimăria – Consiliul Local AiudGuvernul României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Institutul Cultural RomânParteneri: Muzeul Naţional al Unirii Alba IuliaMuzeul „Castelul Corvinilor” HunedoaraBiblioteca Judeţeană ”Lucian Blaga” AlbaAsociaţia Promart HaitiConsulatul General al Republicii Haiti la Paris, Uniunea Ucrainienilor din România, Asociaţia Dr. Szász Pál Aiud.
Echipa de organizareŞtefan Balog, preşedinte Fundaţia Inter-Art Aiud, Ioan Hădărig, director artistic Fundaţia Inter-Art Aiud, manager Centrul Cultural L. Rebreanu Aiud, Robert Lixandru, secretar general Fundaţia Inter-Art Aiud, Zoltán Balog, vicepreşedinte Fundaţia Inter-Art Aiud, referent Centrul Cultural L. Rebreanu Aiud,  Andrei Bakó, vicepreşedinte Fundaţia Inter-Art Aiud, coord. compartiment cultură Centrul Cultural L. Rebreanu Aiud, Elena Cristea, director administrativ Fundaţia Inter-Art Aiud,  Mihaela Bako, referent Centrul Cultural L. Rebreanu Aiud, Anca Sas, membru Fundaţia Inter-Art Aiud
 

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba