Rămâi conectat

Știri

Superstiţii legate de luna mai: Originea şi semnificaţia lunii FLORAR

Publicat

în

Denumirea lunii mai vine de la numele zeiţei Maia (în latină, “maius” – “mai mare/mai înalt”), o divinitate a primăverii, în Roma antică, soţia zeului focului, Vulcan. De asemenea, cu termenul “Maius”/”Majores” erau denumiţi senatorii romani, în timpul lui Romulus.

În tradiţia românească, luna mai se numeşte Florar/Frunzar sau “Luna ierburilor”. Este perioada din an când totul prinde culoare, înverzeşte şi înfloreşte.

După unele izvoare istorice şi mitologice, a cincea lună din an a primit această denumire şi pentru că, în prima zi din luna mai, se aduceau ofrande şi se făceau sacrificii în cinstea acestei zeiţe – Maia. Alte surse susţin că o altă “Maia”, iubita lui Jupiter şi mama lui Mercur (zeu al comerţului), a dat numele acestei luni. Maia era cea despre care se spunea că protejează creşterea vegetaţiei, a florilor, iar romanii o numeau şi “Zeiţa bună a fertilităţii”

Tot din folclor a rămas şi denumirea de “Armindeni” pentru prima zi din luna mai sau “Ziua pelinului” (pentru că se culege, în această zi, pelin, ca planta de leac), sau “Ziua beţivului” (se bea vin-pelin, pentru “schimbarea sângelui”). La porţi se pun crenguţe înfrunzite, aduse din pădure, cu rol apotropaic (să ferească de duhuri rele), zi care se celebrează pentru a aduce belşug peste an. În calendarul ortodox, ziua de 1 mai este dedicată Sfântului Proroc Ieremia (Armin/Irmin). “Constandinul puilor” (23 mai) este o altă tradiţie, potrivit căreia, până când păsările din pădure încep să-şi scoată puii, să-i înveţe la zbor, trebuie semănate porumbul, meiul şi ovăzul.

Luna mai, la fel ca oricare altă lună din an, are superstiţiile ei. Este considerată a fi o lună de tranziţie între primăvară şi vară, fiind luna în care se citesc semnele vremii pentru partea din an care a rămas. Luna mai, se spune, este luna în care Raiul a coborât pe pământ şi a înverzit totul.Se spune că în luna mai nu este bine să faci nuntă pentru că relaţia se va rupe.

„Luna mai este considerată o lună de tranziţie înspre vară. Ea face trecerea spre anotimpul vara şi în luna mai se citesc semnele pentru lunile care vin. Dacă va fi vânt mare, neliniştit, asta înseamnă că nu va fi soare foarte mult, adică nu se vor coace grânele. De aceea oamenii preferă ca luna mai să fie o lună calmă, liniştită. Dacă în luna mai plouă foarte mult, atunci se spune că anul va fi unul bogat. Oamenii aşteaptă ploaia în luna mai. Pentru sporul animalelor se spunea că în mai se pot citi semnele. Dacă pomii înfrunzesc înainte de luna mai atunci e semn bun. Dacă în mai de abia încep să înfrunzească, atunci înseamnă că anul nu va fi unul bun pentru animale”, a declarat etnologul Delia Suiogan, de la Centrul Universitar Nord Baia Mare, scrie adevarul.ro.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba