Rămâi conectat

Educație și Cultură

Subiectele de la Bacalaureat vor avea o altă formulare, în acest an, iar elevii vor fi monitorizați și audio, în sălile de examen

Publicat

în

Examen de bacalaureat din acest an se apropie cu pași repezi și, cu mai puțin de două luni înainte, ministrul Educației anunță modificare modului de derulare a testării. Află de pe www.radiounirea.ro despre ce e vorba.

Astfel, dacă în ultimii ani sălile în care se susțineau probele erau supravegheate video, pentru a se reduce la minim riscul comiterii vreunei fraude, din această vară va fi introdusă o măsură suplimentară. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că, în școlile în care va fi posibil din punct de vedere tehnic, elevii vor fi monitorizați și audio.

Cîmpeanu a venit și cu o altă noutate pentru candidați, anunțând că se va vedea o modificare esenţială la nivelul formulării subiectelor. „Nu dorim o coborâre a ştachetei, o diminuare a nivelului de dificultate a subiectelor, dar dorim – noi, ministerul, şi eu personal – o formulare cât mai clară a subiectelor”, a declarat acesta. Ce-i drept, în anii precedenți, fiecare sesiune de examen a fost urmată de dezbateri pe marginea unor subiecte care ar fi putut lăsa loc de interpretări.

În acest an, Bacalaureatul va avea loc în intervalul 8 iunie – 3 iulie, rezultatele finale în urma sesiunii de vară urmând să fie anunțate pe 10 iulie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Educație și Cultură

În Alba, sesiune județeană de formare a elevilor reprezentanți

Publicat

în

Sesiune județeană de formare a elevilor reprezentanți, în Alba

În perioada 25-26 aprilie se va desfășura Sesiunea județeană de formare a elevilor reprezentanți, ediția 2024.
Aceasta va avea loc la Universitatea ,,1 Decembrie 1918’’ din Alba Iulia.
Pe parcursul celor două zile, elevii reprezentanți din întreg județul vor beneficia de ateliere tematice din sfera reprezentării elevilor, moderate de colegi de ai lor sau de invitați speciali, cu scopul de a îmbunătății procesul de a face vocea elevilor auzită la nivel județean.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Eleva Elisa Jeler, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, calificare la etapa națională a Olimpiadei de religie

Publicat

în

Calificare la etapa națională a Olimpiadei de religie a unei eleve de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia

Elisa Jeler, elevă în clasa a VI-a B, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, a participat recent la etapa județeană a Olimpiadei de religie, cultul baptist, unde a obținut locul I, reușind să se califice la faza națională.

„Acest rezultat remarcabil a fost obținut datorită interesului deosebit pentru religie, dar și datorită profesoarei Simona Florea, care s-a implicat în pregătirea pentru etapa județeană. Elisa este un real exemplu de ambiție, voință și seriozitate, iar dincolo de motivația pentru performanță se dezvăluie o fată sensibilă, matură, preocupată de latura spirituală și de cunoașterea lui Dumnezeu.

Pasiunea pentru religie îmbinată cu pregătirea temeinică au ajutat-o pe eleva Elisa Jeler să obțină această performanță remarcabilă și să se califice la faza națională. Rezultatul ei reprezintă un motiv de mândrie pentru dascălii și elevii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, acesta adăugându-se în palmaresul generos de premii și distincții obținute în acest an școlar. Felicitări și mult succes la etapa națională!”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

O nouă bibliotecă, la Aiudul de Sus

Publicat

în

La Aiudul de Sus, o nouă bibliotecă

Marți 23 aprilie a avut loc inaugurarea Bibliotecii „Ovidiu Hulea” din cadrul Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” din Aiudul de Sus.
Proiectul, realizat pe bază de voluntariat, la inițiativa ASTRA – Despărțământul „Ovidiu Hulea” Aiud, cuprinde cărți, publicații și tablouri primite din donații.
Este al doilea proiect dedicat păstrării identității naționale realizat de Direcția de Cultură – Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” în colaborare cu Despărțământul „Ovidiu Hulea” Aiud.
Vă reamintim că la Gârbova de Jos cele două instituiții de cultură au realizat prima expoziție etnografică din zonă, un adevărat muzeu al tradițiilor naționale.
Acest proiect de păstrare și valorificare a universului interior al unei gospodării tradiționale românești este întregit acum de deschiderea Bibliotecii „Ovidiu Hulea” din Aiudul de Sus.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba