Statistic, la fiecare 17 secunde o persoană suferă o arsură, iar copiii sunt cei mai predispuși la asemenea accidente

Adăugat la Știri

Statistic, la fiecare 17 secunde o persoană suferă o arsură, iar copiii sunt cei mai predispuși la asemenea accidente, potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Conform datelor la nivel mondial, peste 35% din traumatismele pediatrice sunt arsuri, iar acordarea primului ajutor este vital în asemenea situații

Cauza principală a arsurilor prin opărire o constituie apa fierbinte de la robinet, urmată de aburii formaţi de o oală cu apă clocotită, temperatura extrem de ridicată a apei de la duş (peste 48 de grade Celsius constituie pericol), băuturile fierbinţi (ceai, cafea) sau mâncărurile gătite fierbinţi.

Deşi cunoscând cauzele putem preveni apariţia unor accidente prin opărire, astfel de cazuri încă se mai întâmplă din cauza curiozităţii copiilor mici, înţelegerii limitate a pericolului sau mobilităţii şi agilităţii reduse a persoanelor în vârstă, de aceea este necesar să cunoaştem regulile elementare de prim-ajutor în caz de opărire:

Citește și Trusa de prim ajutor în vacanţă

Îndepărtează victima de sursa opăririi;

Dacă hainele nu s-au lipit de victimă, îndepărtează-le de piele şi scoate ceasuri sau eventuale bijuterii;

Răceşte zona arsă cu un jet de apă rece pentru minimum 10 minute, însă nu mai mult de 20 de minute. Acest lucru va reduce deteriorarea ţesuturilor şi va ameliora senzaţia de durere;

 Acoperă zona opărită cu o compresă sau o bucată de pânză uscată şi sterilă;

Sună de urgenţă la numărul unic 112.

Sursa:realitatea.net

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii