Rămâi conectat

Știri

Staţiile ITP, obligate să își înregistreze video activitatea, din 20 mai

Publicat

în

O schimbare majoră din domeniul auto, ce este programată pentru 20 mai 2018, face referire la stațiile ITP. Concret, acestea vor fi obligate mai nou să-și înregistreze video activitatea desfășurată. Măsura ar fi trebuit să se aplice de ceva timp, însă a fost amânată de autorități. Termenul iniţial ar fi trebuit să fie 1 ianuarie 2017, dar autorităţile au decis să îl amâne cu mai bine de un an, pentru a da posibilitatea tuturor firmelor din domeniu să se conformeze noilor cerinţe
Obligativitatea asigurării, prin intermediul unui sistem video, a înregistrării activităţii efectuate pe linia de ITP, înregistrare care trebuie păstrată şi pusă la dispoziţia Registrului Auto Român (RAR) face parte din Ordinul MT nr. 2133/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică, şi era stabilită a se aplica începând cu 1 ianuarie 2017.
Totuşi, obligativitatea asigurării înregistrării activităţii ITP, prin intermediul unui sistem video, a fost amânată până la data de 20 mai 2018, potrivit Ordinului Ministerului Transporturilor (MT) nr. 1319/2016 pentru modificarea şi completarea Reglementărilor privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică – RNTR 1.
Potrivit reprezentanţilor MT, o astfel de măsură era necesară întrucât foarte puţine dintre firmele ce deţin staţii ITP s-ar fi încadrat în termenul iniţial (începutul anului), în condiţiile în care echiparea cu sistem video necesită o perioadă mai lungă pentru conformare decât s-a apreciat în primă fază: „În cazul în care ar fi menţinută data deja prevăzută, de la 01.01.2017 ar putea fi suspendată activitatea majorităţii staţiilor de ITP (unele aparţinând unor instituţii publice), ceea ce ar putea duce la blocarea funcţionării sistemului naţional de ITP”, se preciza în expunerea de motive anexată documentului MT.
Înregistrările video, păstrate doar 6 luni
În plus, nu ar fi fost posibil nici ca RAR să asigure toate măsurile tehnice şi organizatorice pentru securitatea prelucrărilor datelor cu caracter personal – o prevedere obligatorie operatorului (adică RAR), nu persoanelor împuternicite (operatori economici ce deţin staţii de ITP a căror activitate se desfăşoară în urma unui contract de franciză).
În altă ordine de idei, actul normativ apărut în Monitor introduce anumite clarificări în ceea ce priveşte cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească sistemele video, fiind prevăzută, printre altele, şi reducerea datei de stocare a înregistrărilor. Concret, staţiile care efectuează ITP vor trebui să păstreze înregistrările video pentru o perioadă determinată de doar şase luni, nu pe toată perioada valabilităţii ITP, aşa cum prevedea până acum Ordinul MT nr. 2133/2005.
Minimum două camere de supraveghere
De asemenea, conform documentului citat, sistemul de supraveghere video necesar va trebui să conţină minimum două camere de supraveghere şi un înregistrator digital DVR (Digital Video Recorder) care să permită înregistrarea la rezoluţii înalte HD (High Definition), având caracteristicile tehnice corelate cu dimensiunile şi particularităţile spaţiului destinat activităţii de ITP. Concret, sistemul va trebui instalat astfel încât să asigure înregistrarea continuă a activităţilor desfăşurate pe linia de ITP şi va asigura următoarele funcţionalităţi:
– să permită vizualizarea tuturor înregistrărilor realizate pe un ecran corespunzător şi accesibil inspectorului RAR;
– să permită înregistrarea şi vizualizarea pe fluxul de ITP a vehiculului inspectat, a culorii exacte a acestuia şi a plăcii/plăcilor cu numărul de înmatriculare, indiferent de condiţiile de iluminare existente;
– să permită înregistrarea activităţii de pe linia de ITP pe durata maximă de funcţionare, respectiv de luni până vineri între orele 8.00 şi 20.00 şi sâmbăta între orele 8.00 şi 14.00;
– să permită înregistrarea şi vizualizarea corespunzătoare a indicaţiilor afişajului/afişajelor analogic/analogice sau a indicatoarelor analogice ale standului/standurilor de frânare instalate pe linia de ITP;
– să permită stocarea înregistrărilor realizate, vizualizarea lor selectivă pe toată durata stocării şi ştergerea automată a înregistrărilor realizate după şase luni de la data preluării lor.
Alte obligaţii pe care le vor avea staţiile ITP
Pe lângă prevederile deja menţionate, actul normativ ce se va aplica din 1 noiembrie prevede şi câteva măsuri pentru prevenirea posibilităţii de efectuare a unor inspecţii tehnice periodice incorecte. În acest sens, va fi introdusă cerinţa realizării unei înregistrări fotografice digitale suplimentare de ansamblu a compartimentului motor al vehicului cu capota ridicată, dar şi a unei înregistrări fotografice digitale suplimentare a odometrului (tahografului) autovehiculului, care să surprindă indicaţia numărului de kilometri parcurşi.
Cât despre autovehiculele destinate transportului de persoane, care au, în afara locului conducătorului, mai mult de patru locuri pe scaune, va fi realizată şi o înregistrare fotografică digitală a amenajării interioare. De altfel, toate înregistrările fotografice realizate vor fi salvate în calculatorul operatorilor economici care deţin staţii ITP.
Tot ca element de noutate, documentul citat impune, pentru autovehiculele echipate cu tahograf digital, ataşarea a două rapoarte zilnice de activitate, unul pentru ziua efectuării ITP şi un al doilea pentru precedenta zi cu activitate, cea mai apropiată de ziua efectuării inspecţiei, rapoarte listate de conducătorul autovehiculului la finalizarea ITP.
Sursa:curierulnational.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Garda Apulum și Garda Cetății își reiau spectacolele, din 1 mai, în Cetatea Alba Carolina

Publicat

în

Deschiderea oficială a sezonului turistic, în Cetatea Alba Carolina

Mii de oameni vin, în fiecare an, în Cetatea Alba Carolina, special pentru spectacolele de reenactment istoric. Alte zeci de mii vin și pentru aceste show-uri susținute de Garda Apulum și Garda Cetății, unice în România.

Alba Iulia este gata să-i primească și în acest an, cu o ofertă turistică remarcabilă: concerte, festivaluri, evenimente memorabile.

Începând din 1 mai, odată cu deschiderea oficială a sezonului turistic în Cetate, se reiau și spectacolele de reconstituire istorică antică și schimbul de gardă, atât de așteptate de public.

Din 1 mai, din nou pe cai!

Tobele vor răsuna din nou în Cetate și copitele cailor vor lovi iar piatra. Garda Cetății este pregătită să ofere și în acest an publicului, turiști și albaiulieni, unul dintre momentele magnetice ale fiecărui sfârșit de săptămână. Sâmbăta și duminica, la 12 fix, Garda Cetății își va face, din nou, rondul obișnuit, de la Poarta a III-a la Poarta a IV-a, într-un ritual devenit deja simbol pentru Alba Iulia. Prima „ieșire” din acest an a Gărzii Cetății, cu arsenalul complet, cai, uniforme, tobe, puști și drapele, va avea loc chiar pe 1 mai.

„Alba Iulia și-a construit, de-a lungul ultimilor ani, o imagine unică în zona turismului cultural și istoric. Spectacolele de reenactment sau defilarea Gărzii Cetății sunt doar partea foarte vizibilă a acestei imagini mari. E absolut normal, e obligația noastră și angajamentul nostru față de oraș și turiști, să le menținem în calendarul de evenimente și să le promovăm ca atare. Vă invit să vă bucurați de ele și în acest nou sezon turistic, ce stă să înceapă”, spune Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Ave, Apulum!

Strigătele de luptă ale „Gărzii Romane”- Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum, ale gladiatorilor din Ludus Apulensis, ale războinicilor daci din trupa Lupii Apoulonului, dar și dansurile Magna Nemesis se vor auzi și vedea, la rândul lor, în Cetatea Alba Carolina în această vară.

Spectacolele săptămânale vor avea loc în zona Porții a IV-a a Cetății, iar primul show este programat pentru 1 mai, la ora 18.00. Totul va culmina cu ediția a XI-a a Festivalului Roman Apulum, marcă înregistrată a Municipiului Alba Iulia și unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din Europa. Festivalul este programat în acest an în perioada 15-18 august.

Liviu Zgârciu, reprezentantul Asociației Culturale pentru Istorie Vie și, în același timp, coordonatorul reenactorilor din trupele antice declară: „De la 1 mai, Garda Apulum reîncepe sezonul reprezentațiilor de reenactment antic. Astfel, legionarii romani, războinicii daci, gladiatorii și frumoasele dansatoare vor putea fi văzuți de publicul larg, în fiecare vineri, în fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina. De precizat că sezonul care stă să înceapă este al XI-lea de când voluntarii albaiulieni realizează acest spectacol, adevărate lecții de istorie vie, în care este promovat patrimoniul antic al orașului Alba Iulia.”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu

Publicat

în

Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului

Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni

Publicat

în

Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor

Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.

Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba