Știri
START pentru stagiului militar pe bază de voluntariat !
Află de pe radiounirea.ro că se reintroduce ARMATA ! Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, cere reintroducerea de urgenţă a stagiului militar pe bază de voluntariat.
Recruţii nu trebuie să aibă condamnări penale, să fie membri ai unor organizaţii oculte şi să cunoască limba română.
„E necesar ca urgent să trecem prin Parlament Legea privind rezervistul voluntar, care va reglementa sigur pregătirea tinerilor, dar pe bază de voluntariat”,a spus șeful de la apărare.
Mircea Duşa s-a aflat la Sibiu, la depunerea jurământului militar, de către aproximativ 200 de soldaţi profesionişti, seria aprilie 2015, de la Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu”. Cu această ocazie, ministrul Apărării a anunţat că aproximativ 2.300 de tineri vor fi încadraţi în acest an, din care 1.500 sunt soldaţi profesionişti, iar restul provin din învăţământul militar.
Citește și Tinerii români ar fi de acord cu un stagiu de voluntariat în armată
Pe de altă parte, Mircea Duşa susţine că este 300 de ofițeri care au urmat cursurile unor instituții militare de învățământ superior activează acum în structuri sau comandamente ale NATO sau ale Uniunii Europene (UE), a declarat joi, la Alba Iulia, ministrul Apărării, Mircea Dușa, prezent la festivitatea de absolvire a unei noi promoții de elevi ai Colegiului Național Militar ‘Mihai Viteazu’.
Sursa:libertatea.ro
Știri
Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura
Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge
Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.
Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
Știri
Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii
Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare
-
Știriacum 3 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 4 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului