Rămâi conectat

Știri

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret protestează astăzi: Sunt nemulțumiți de salarii

Publicat

în

Agajaţii de la Ministerul Tineretului şi Sportului vor picheta, joi, ministerul. Salariații sunt nemulțumiți de salariile pe care le primesc și de modul în care s-a aplicat legea salarizării.

Protestul vine după ce vinerea trecută angajaţii Ministerului Tineretului şi Sportului s-au aflat în grevă de avertisment, timp de 2 ore, între orele 10:00-12:00, când a fost oprită întreaga activitate. Și la Alba Iulia au fost, astăzi, acţiuni de protest, la Direcția Județeană de Tineret și Sport Alba, precum și la Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, o grevă de avertisment, respectiv încetarea activităţii timp de 2 ore.

„Sindicatul Naţional Sport şi Tineret protestează în numele a peste 3.500 de salariaţi din Sport şi Tineret care s-au săturat să fie bătaia de joc a conducerii ministerului. În urma aplicării prevederilor Legii salarizării 153/2017, 70% din personal, indiferent de vechime, studii, funcţie, este plătit cu 1.300 lei net/lună. Membrii noştri au aşteptat suficient după promisiunile mincinoase al reprezentanţilor MTS şi MMJS (Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale) şi sunt hotărâţi să înceteze muncă pe o perioada nedeterminată”, se arăta atunci, într-un comunicat.

Protestul de pe 2 august va fi urmat de un marş spre Camera Deputaţilor şi Guvern – o parte dintre protestatarii vor pleca spre Parlament, iar alţii vor merge la Guvern, unde vor depune revendicările,în acest interval, salariaţii din teritoriu protestează în faţă propriilor instituţii.

În urma aplicării prevederilor Legii salarizării, 70% din personal, indiferent de vechime, studii, funcţie, este plătit cu 1.300 lei net/lună. De altfel, ei sunt decişi să organizeze mai multe acţiuni de protest care se vor încheia cu greva generală programată pentru 8 august.

Protestele vor culmina cu o grevă generală, respectiv încetarea totală a activităţii în Sport şi Tineret până la soluţionarea revendicărilor, în data de 8 august.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba