Știri
Sinagoga din Alba Iulia ar putea găzdui în viitor evenimente culturale
Sinagoga din Alba Iulia ar putea fi reinaugurată la finalul acestui an, după aproape cinci ani de la începerea lucrărilor de restaurare.
Președinta comunității evreiești din Alba, Lia Borza, a declarat la Unirea FM, că cele mai multe lucrări, care au fost finanțate în cea mai mare parte de Federația Comunităților Evreiești, au fost finalizate și că la final construcția va putea fi utilizată și pentru evenimente culturale.
„Este foarte important să păstrăm caracterul sacru al sinagogii, deci tot ce se va face acolo trebuie să respecte faptul că este o clădire de cult. Vom vedea, în timp cum se va putea utiliza sala. Poate pentru o expoziție, o lansare de carte, pentru cursurile studenților de la istorie”, a declarat Lia Borza, președinta comunității evreiești din Alba Iulia.
Aceasta a mai precizat că după definitivarea lucrărilor este posibilă și amenajarea unui spațiu muzeal în sinagogă.
sursa foto: turism.apulum.ro
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
Știri
Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii
Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare
Știri
Alba Iulia, pregătită de Paștele ortodox și greco-catolic
Pregătiri pentru Paștele ortodox și greco-catolic la Alba Iulia
Alba Iulia s-a pregătit de sărbătoarea Paștelui ortodox și greco-catolic, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, autoritățile au dorit ca zonele principale din Alba Iulia să fie decorate, așa cum se cuvine, cu ocazia sărbătorilor de Paște. Ansamblurile decorative și figurinele sunt amplasate în Cetate în zona Celor Trei Fortificații și pe Bulevardul Transilvaniei, iar în Centru sunt amplasate în zona centrului comercial Mercur și în proximitatea Casei de Cultură a Studenților.
„Am pregătit această surpriză de sărbătoare pentru cei mici dar și pentru cei mari, care nu au uitat să mai fie, uneori, copii. Vă invit, așadar, dragi albaiulieni și turiști să vă bucurați de sărbători într-o atmosferă festivă, alături de cei dragi, și înconjurați de frumos, în Alba Iulia”, a precizat primarul Gabriel Pleșa.
-
Știriacum o zi
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 6 zile
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum o zi
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 3 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o săptămână
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum o săptămână
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum o săptămână
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului