Rămâi conectat

Sport

Simona Halep debutează astăzi, la Wimbledon 2018!

Publicat

în

Simona Halep se va afla, marți,  în primul tur la Wimbledon 2018, contra japonezei Kurumi Nara, locul 101 WTA, începând cu orele  18:30 pe Terenul Central de la All England Club.

Simona Halep s-a mai întâlnit o singură dată cu sportiva japoneză, în 2014, în turul al II-lea al turneului de la Indian Wells, când românca s-a impus cu 6-2, 6-2.

În turul secund, dacă se va califica, Halep va evolua cu învingătoarea din meciul dintre chinezoaicele Saisai Zheng, locul 125 WTA, şi Qiang Wang, locul 69 WTA.

Halep, care nu a mai jucat niciun meci oficial de la câștigarea turneului de la Roland Garros,  este pe aceeaşi parte a tabloului cu deţinătoarea trofeului, spaniola Gabrine Muguruza, locul 3 WTA, pe care o poate întâlni în semifinale, cu sportiva cehă Petra Kvitova, locul 8 WTA, câştigătoare în 2011 şi 2014, pe care o poate întâlni în sferturi, cu britanica Johanna Konta, locul 22 WTA, şi cu belgianca Elise Mertens, locul 15 WTA.

Simona Halep are mari șanse să rămână numărul 1 mondial în clasamentul WTA și după meciurile de tenis de la Wimbledon 2018. Singura care o poate depăși este daneza Caroline Wozniacki.

Pentru a o depăși pe Halep la Wimbledon, Wozniacki ar trebui să ajungă în finala turneului pe iarbă. Dacă Simona Halep va juca însă în semifinalele de la Wimbledon, Wozniacki este obligată să câștige turneul pentru a compensa diferența de puncte.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sport

Prima etapă a Olimpiadei sportului militar liceal, găzduită de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia: La start, aproximativ 180 de elevi din cele cinci colegii militare din țară

Publicat

în

Olimpiada sportului militar liceal – etapa I are loc la Alba Iulia

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia găzduiește în perioada 29 martie – 3 aprilie 2024 Olimpiada sportului militar liceal – etapa I.

Competiția, cunoscută și sub numele de Spartachiada, este organizată și condusă de către Serviciul Educație Fizică Militară din cadrul Statului Major al Apărării, în baza calendarului sportiv pentru anul 2024, și va alinia la start aproximativ 180 de elevi din cele cinci colegii naționale militare din țară, alături de antrenori și instructori militari.
• Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia;
• Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza;
• Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc;
• Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța;
• Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova.
Pe durata competiției vor avea loc întreceri la disciplinele sportive orientare, șah și minifotbal, iar ca probe aplicativ-militare tir și triatlon. După disputarea probelor, clasamentul general pe loturi se va întocmi prin însumarea punctelor obținute la fiecare probă/joc din etapa I și etapa a II-a.

Olimpiada sportului militar liceal se va desfășura în mai multe locații, astfel:
• orientare – zona localității Pianu de Sus
• minifotbal – Sala de Sport a Universității „1 Decembrie 1918”Alba Iulia
• șah – Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”
• tir și triatlon – Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”
• alergare în teren variat (probă din cadrul triatlonului) – Șanțurile Cetății Alba Carolina.

Festivitatea de deschidere a competiției va avea loc sâmbătă, 30 martie, începând cu ora 8.00 la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Start în play-off în deplasare pentru CSU Alba Iulia

Publicat

în

CSU Alba Iulia, meci în deplasare în startul play-off-ului

De o reeditare a jocului anterior are parte CS Universitar din Alba Iulia în startul play-off-ului din seria a noua a ligii a treia de fotbal.

Doar că adversarele schimbă rolul de gazdă. După ce a învins sâmbăta trecută, la Sebeș, cu 2-0, liderul Gloria Bistrița-Năsăud, CSU merge acum la Bistrița pentru o dispută cu Gloria care deschide play-off-ul.

Meciul de pe Stadionul „Jean Pădureanu” este programat vineri 29 martie, de la ora 15.00.

foto: facebook Csu Alba Iulia


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

LPS Sebeș U17, eliminare din Cupa României în urma unei înfrângeri la limită

Publicat

în

Eliminare din Cupa României în urma unei înfrângeri la limită pentru LPS Sebeș U17

LPS „Florin Fleșeriu” Sebeș U17, echipă pregătită de Doru Oancea, a părăsit cu capul sus Cupa României la fotbal. 

În meciul eliminatoriu din sferturile de finală ale competiției, găzduit de Baza Sportivă „Pielarul”, LPS Sebeș U17 a fost învinsă la limită de CSC Șelimbăr U17. Formația din județul Sibiu s-a impus cu 1-0 (1-0), grație unui gol marcat în minutul 15.

„Îi felicităm pe această cale pe băieții de U17, care s-au oprit în primele opt echipe la nivel național în Cupa României, urmând acum să se concentreze pe ultimele patru meciuri din campionat, partide în urma cărora leii se pot califica în faza superioară”, este mesajul postat pe pagina de Facebook Lps Sebes Juniori.
Formula de echipă a formației LPS „Florin Fleșeriu” Sebeș U17 în partida cu CSC Șelimbăr U17 a fost: Similie – Davel, Vintilă, Cătană, Moise, Ghitan, Cosma, Rădac, Crișan, Todea, Hudrea. Au mai jucat: Ganga, Alisie, Ursu, Popoviciu, Hațegan.

Următorul joc din play-off-ul seriei a 9-a a campionatului național U17 va fi pentru LPS Sebeș pe teren propriu, la Baza Sportivă „Pielarul”, duminică 31 martie, de la ora 14.00, cu ACS Kinder Sângeorgiu de Mureș. În aceeași zi și pe același teren, de la ora 12.00, în play-off-ul seriei a 9-a a campionatului național pentru juniori U19, LPS Sebeș, formație pregătită de Cosmin „Coco” Groza va întâlni pe LPS Târgu Mureș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba